Maia Sandu: Neutralitatea nu garantează siguranța

Republica Moldova a reușit să urce în topul mondial al dezvoltării durabile, indiferent de crizele ciclice: pandemia și războiul, a declarat președinta Sandu la Summitul ONU de la New York. Acum suntem pe locul 25 din 166 cu 50 la sută din obiectivele asumate realizate.

Maia Sandu a spus pentru France 24 că neutralitatea nu este o garanție de securitate, percepția populației împotriva modificării constituției se datorează fricii induse de Rusia prin propagandă.

„Lumea întreagă se află la o răscruce decisivă. Cunoaștem cu toții realitatea amară că obiectivele de dezvoltare durabilă nu vor fi atinse până în 2030. Trebuie să recunosc că ultimii ani nu au fost cei mai ușori pentru noi. În timp ce ne reveneam după criza pandemică COVID-19, Republica Moldova a fost afectată grav de consecințele agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, care și acum provoacă greutăți fără precedent pentru securitatea noastră, aprovizionarea cu energie și pentru economia noastră.”, transmite M1

Occidentul și aliații NATO ajută Republica Moldova să reziste războiului hibrid, a explicat președinta Sandu într-un interviu la New York, oferit pentru France 24.

„În același timp, avem prevederea neutralității în constituție, iar majoritatea moldovenilor cred în continuare că nu ar trebui modificată. Putem discuta de ce majoritatea încă își dorește ca Republica Moldova să rămână neutră. Nu cred că acești oameni consideră că neutralitatea ne ține în siguranță. Cred că un rol important îl joacă propaganda rusească, pentru că mulți moldoveni se gândesc că, în momentul în care începem discuția privind modificarea constituției, Rusia poate ataca Republica Moldova. Să ne aducem aminte că aceasta a fost una dintre narațiunile Rusiei pentru a invada Ucraina. Riscul există întotdeauna, atât timp cât avem trupele rusești pe teritoriul nostru și atât timp cât avem armele de pe vremea Uniunii Sovietice, dar până în acest moment am reușit să menținem situația stabilă.”

La New York, CEPA – Centrul American de Analiză a Politicii Europene, i-a acordat Maiei Sandu premiul „Freedom Fighter” – 2023, adică Luptător pentru Libertate.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Arbitrul Marcel Bîrsan este noul preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti

Arbitrul Marcel Bîrsan a fost ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti (AMFB), la adunarea generală care a avut loc la...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Arbitrul Marcel Bîrsan este noul preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti

Arbitrul Marcel Bîrsan a fost ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti (AMFB), la adunarea generală care a avut loc la Casa Fotbalului, anunţă FRF.The post Arbitrul Marcel Bîrsan este noul preşedinte al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti first appeared on Nexta.ro.

Baraj pentru Conference League: FCSB învinge în prelungiri, 2-1 cu Dinamo, şi merge în cupele europene

Echipa bucureşteană FCSB a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1 după prelungiri, formaţia Dinamo, în barajul pentru calificarea în Conference League.The post Baraj pentru Conference League: FCSB învinge în prelungiri, 2-1 cu Dinamo, şi merge în cupele europene first appeared on Nexta.ro.

Precizările lui Emil Boc, după ce frații Tate au spus că vor să cumpere Hotelul Continental. „Restul: poveşti, cancan, nu discutăm”

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a afirmat, vineri, că, dacă se va pune problema vânzării Hotelului Continental din municipiu, Primăria îşi va exercita dreptul de preempţiune pentru a cumpăra clădirea. Precizările sale vin după ce fraţii Tate au susţinut că vor să cumpere hotelul, acum închis, unul dintre simbolurile oraşului.The post Precizările lui Emil Boc, după ce frații Tate au spus că vor să cumpere Hotelul Continental. „Restul: poveşti,...