Un tânăr de 25 de ani a murit după ce s-a izbit cu hidroscuterul de un cablu metalic

Seara zilei de 4 iulie s-a încheiat cu o tragedie pe râul Nistru, în apropierea unei traversări cu bacul, în zona orașului Slobozia. Un tânăr de 25 de ani din Tiraspol și-a pierdut viața în timp ce se deplasa cu un hidroscuter în aval, cu viteză mare.

Potrivit martorilor, în zona traversării fluviale era întins un cablu metalic peste râu, folosit la manevrarea bacului. Oamenii prezenți au încercat să-l avertizeze pe conducătorul hidroscuterului despre pericol, însă acesta nu a reușit să reacționeze la timp, transmite New TV.

Impactul a fost violent, lovitura fiind localizată în zona capului. Din cauza traumei provocate de coliziunea cu cablul, tânărul a fost aruncat de pe vehiculul nautic în apă și a decedat pe loc.

În urma incidentului a fost rănit și un bărbat de 36 de ani aflat pe bac. Acesta a fost lovit de unda de șoc provocată de tensiunea cablului și a fost transportat de urgență la spital.

La fața locului au intervenit salvatorii cu o barcă cu motor, care au reușit să recupereze corpul neînsuflețit al tânărului și hidroscuterul, aflate la câțiva metri în aval de locul impactului.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragicului accident.

 

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Iranul afirmă că Ucraina devine o “ţintă legitimă” pentru că sprijină Israelul cu drone

Iranul consideră că Ucraina, prin furnizarea de drone către...

Alertă pe Nistru: risc de poluare după un atac asupra unei hidrocentrale din Ucraina

Autoritățile din Republica Moldova au instituit nivelul de alertă...

VIDEO | Ion Ceban acuză autoritățile centrale că mușamalizează problema drogurilor

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, acuză autoritățile...

Radu Marian: Moldova nu mai are nevoie de bani de la FMI, ci doar de sfaturi

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe din Parlament, Radu...

Victoria Furtună contestă sancțiunile impuse de Canada și anunță acțiuni juridice

Victoria Furtună a anunțat că va contesta sancțiunile impuse...

Cum a reușit Durov să piardă peste 10 miliarde de dolari

Averea lui Pavel Durov, fondatorul Telegram, a scăzut cu...
spot_img

ULTIMA ORĂ

VIDEO „Pădurea Unirii”, plantată la Sculeni

Înarmați cu hârlețe, găleți cu apă și multă răbdare, zeci de voluntari din centrul și nordul Republicii Moldova au fost, sâmbătă, 14 martie, la Sculeni...

„România nu îşi poate permite unirea cu Moldova”, afirmă ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev

Ambasadorul Rusiei în România, Vladimir Lipaev, a acordat un amplu interviu agenţiei ruse de stat TASS, popularizat pe pagina de Facebook a ambasadei, în...

Important

VIDEO „Pădurea Unirii”, plantată la Sculeni

Înarmați cu hârlețe, găleți cu apă și multă răbdare, zeci de voluntari din centrul și nordul Republicii Moldova au fost, sâmbătă, 14 martie, la Sculeni pentru a planta „Pădurea Unirii”. Acțiunea s-a desfășurat în paralel și pe celălalt mal al Prutului, în România, și face parte din campania „Generația Pădurii – Primăvara 2026”, scrie nordnews.md.  Pentru a planta peste 3,5 hectare cu puieți de frasin și stejar pe terenul satului...

Noi baraje anti-poluare montate pe Nistru

În contextul poluării râului Nistru, S.A. „Apă-Canal Chișinău” a instalat două baraje de protecție în apropierea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă, pentru a preveni pătrunderea eventualelor impurități și produse petroliere &i...

(video) Victorie spectaculoasă la gala UFC din Las Vegas: Ion Cuțelaba, supranumit „Hulk de Moldova”, l-a învins pe francezul Oumar Sy

Luptătorul moldovean Ion Cuțelaba, supranumir Hulk de Moldova a obținut o victorie spectaculoasă la gala UFC Fight Night 269 din Las Vegas, învingându-l pe francezul Oumar Sy.

Creștinii ortodocși marchează Duminica Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din Postul Mare

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Duminica Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din Postul Mare, perioadă dedicată reflecției, rugăciunii și pregătirii spirituale pentru sărbătoarea Paștelui, comunică MOLDPRES. În această zi, Sfân...

Astăzi în istorie: Abdicarea țarului Nicolae al II-lea și sfârșitul Romanovilor

Pe 15 martie, istoria a fost marcată de evenimente cu impact global.

Prognoza meteo pentru 15 martie: primăvară blândă și temperaturi confortabile

Meteorologii anunță pentru duminică, 15 martie, vreme cu cer variabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Temperaturile vor fi mai ridicate în sudul țării, iar vântul va sufla slab până la moderat. În nordul țării, maximele vor ajunge până la 11°C, iar pe timpul nopții temperaturile vor coborî până la -2°C. Vântul va sufla cu o viteză de aproximativ 18 km/h. În regiunile centrale, valorile termice vor urca până la 13°C, în...

Colecția impresionantă de tomate a unei locuitoare din raionul Râșcani. Peste 1.000 de soiuri crescute în grădină

Primăvara aduce mereu un nou început, iar fiecare sămânță poartă în ea promisiunea unei noi vieți. Rita Rotaru din satul Șaptebani, raionul Râșcani, este exemplu de pasiune și răbdare. Agricultoarea a reușit să adune o colecție remarcabilă de peste 1.000 de soiuri de tomate, iar în fiecare an numărul lor continuă să crească. Dar această colecție nu este doar o simplă pasiune. Pentru Rita Rotaru este o adevărată misiune: conservarea...