VIDEO Vadim Ceban: Nu vom avea tarife mai mici la gaze până la sfârșit de an

Nu există premise de micșorare a tarifelor la gaze naturale cel puțin până la 1 ianuarie 2024. Cu fermitate însă moldovenii nu vor avea parte de majorări.

Asigurarea a venit din partea președintelui Consiliului de Administrație SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, care a oferit mai multe explicații la emisiunea „Puterea A Patra”, ediția de marți seara, 26 septembrie curent.

„Dacă va fi un preț (comunicat de Energocom) care se încadrează în limitele pentru o eventuală micșorare de tarif, …, dar nu avem aceste premise. E una ce se declară, la ce preț cumpără gazele naturale Energocom și alta e ce factură ne livrează. Factura diferă cu mult. Presa scrie despre 430-450 de dolari, însă factura este mult mai mare. Nu vă pot spune exact, dar e vorba de peste 600 de dolari pentru trimestrul 4. Ca să vorbim de o mișcorare, prețul de la care pornește reducerea este 550 de dolari”, a explicat Vadim Ceban, adăugând că un tarif de 13-14 lei pentru luna octombrie care se tot zvonește este „ireal”.

„În Grecia se cumpără cu 430 de dolari, însă transportarea, stocarea, injectarea, extragerea și aducerea la hotar, acasă, costă. Nu ne ajută la formarea tarifului de 13-14 lei. Să nu uităm de gazele naturale scumpe pe care le mai avem în stoc. Nu cunosc volumul exact, aici Energocom poate răspunde, dar e vorba de gazul cumpărat la 900, 1000 de dolari”, a continuat el.

În prezent, SA Moldovagaz are două contracte valabile. Este vorba de cel încheiat cu Gazprom și altul cu Energocom. Vadim Ceban nu exclude că ar putea fi mai ieftin gazul în baza contractului cu Gazprom pentru primul trimestru al anului viitor, pentru că se schimbă formula. La fel, a dezvăluit că și-ar dori tarife mai mici care se reflectă și pe piața internațională, chiar dacă trendul este în ascensiune.

De asemenea, potrivit lui, gazul achiziționat la preț scump de la Gazprom a fost „o decizie bună” pentru a depăși perioada rece a anului, scopul fiind „securitatea energetică”.

„Cel puțin până în decembrie tariful va fi de 18 lei? Posibil de la 1 ianuarie va fi alt tarif. După prognoza noastră, devierile tarifare vor fi la zero și vor fi premise. 15 lei? Nu vreau să dau nicio cifră. Majorări pot spune cu ferminate că nu vom avea. Avem contracte, volumele sunt prevăzute. Sperăm la un moment important: CET-urile vor lucra doar pe gaze naturale și acest lucru va oferi posibilitatea de a crește consumul, în plus devierile tarifare vor fi recuperate mai rapid”, a conchis Vadim Ceban.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat”

Un clip publicat de administrația Parcului Național Retezat surprinde o scenă de luptă a două vipere. Imaginile virale au ridicat și unele temeri. Alin Alimpesc,...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat”

Un clip publicat de administrația Parcului Național Retezat surprinde o scenă de luptă a două vipere. Imaginile virale au ridicat și unele temeri. Alin Alimpesc, directorul Parcului Național Retezat, a explicat pentru „Adevărul” cum ar trebui să se pregătească turiștii pentru asemenea întâlniri.The post Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat” first appeared on Nexta.ro.

Noul sistem pentru contracte de muncă a picat testul instanței. De ce a fost desființat REGES. Expert HR: „Un simbol al digitalizării ratate”

Hotărârea de Guvern prin care a fost introdus REGES Online, noul sistem electronic de evidență a salariaților care a înlocuit Revisal, a fost anulată de Curtea de Apel Constanța, în urma unei acțiuni deschise de Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM).The post Noul sistem pentru contracte de muncă a picat testul instanței. De ce a fost desființat REGES. Expert HR: „Un simbol al digitalizării ratate” first appeared...

Test genomic revoluționar. Multe paciente cu cancer la sân ar putea evita chimioterapia

Un test genomic nou ar putea schimba tratamentul cancerului la sân și ar putea permite ca milioane de femei să nu mai facă chimioterapie, potrivit rezultatelor unui nou studiu clinic, scrie The Guardian. Cancerul la sân este cea mai răspândită formă a bolii la nivel global, iar tratamentul standard include intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea tumorilor. Chimioterapia este recomandată în mod obișnuit atunci când medicii consideră că există un risc mare de...