Horoscop 28 septembrie – PEŞTI – o să primiţi confirmări, mai vin şi bani din urmă

Horoscop 28 septembrie – o zi cu veşti bune. O să ne bucurăm de o stare de graţie, chiar şi fără motiv, dar ceva confirmări de bine o să primim.

BALANŢĂ
O să vă daţi întâlnire cu cineva care e pe lungimea voastră de undă şi o să vedeţi ce se întâmplă în relaţia de cuplu, există comunicare, armonie. Aveţi idei, strategii pe care le puteţi pune în practică şi o să apară şi succesul, cât de curând.

SCORPION
Aţi tot amânat mersul la doctor şi nu se poate să lăsaţi netratată o afecţiune, sau să vă fi făcut, acele analize anuale, ca să ştiţi cum staţi. Se pare că v-a venit şi vouă inima la loc şi e linişte şi pace în relaţie, aţi depăşit acel episod de gelozie şi v-aţi reconfigurat.

SĂGETĂTOR
Întrevedere cu cineva care s-ar putea să aibă nevoie de un sfat, de o mână de ajutor, şi n-o să vă fie deloc greu să vă implicați în ce are omul nevoie. O să vă grupaţi în jurul unui lider, poate fi o fundaţie care le vine în ajutor unor persoane aflate în impas.

CAPRICORN
Vi se pot plăti nişte ore suplimentare, să fiţi propuşi pentru o funcţie şi să vă asumaţi noile responsabilităţi, deloc puţine şi pe termen lung. O să vă descurcaţi cu banii, vă plătiţi dările şi cu ce va rămâne le faceţi surpriză alor voştri.

VĂRSĂTOR
Relaţia de suflet are un plus de culoare, prospeţime poate sunteţi la început de drum unii dintre voi şi vă bucuraţi de o bună înţelegere. O să puteţi încropi o colaborare şi s-o păstraţi în măsură timpului disponibil, după care mai vedeţi.

PEŞTI
O să primiţi confirmări, mai vin şi bani din urmă, o să fie o reglare financiară şi o să vă permiteţi şi acele lucruri pe care până acum le-aţi tot tăiat de pe listă. O veste bună, o invitaţie la o zi de naştere, sau se căsătoresc nişte prieteni, rude şi o să fie o atmosferă festivă.

BERBEC
Sunt de tranşat nişte aspecte legate de un contract şi o să vă puneţi toată ingeniozitatea la bătaie ca să redactaţi că lumea contractul, să nu ieşiţi în pierdere. O reuşită, vi se dă undă verde să vă mutaţi la alt serviciu, dacă asta vă doriţi, sau să plecaţi câteva zile pe undeva.

TAUR
O să faceţi o schimbare, să vă apucaţi de nişte studii, să urcaţi într-un clasament și să fie o upgradare în plan financiar. Vi se dă mâna liberă să lucraţi ceva care să fie pe gustul vostru şi să v-aducă bani frumoşi.

GEMENI
Apare cineva care vă stârneşte interesul şi o să vă doriţi o relaţie de cuplu dacă n-aveţi pe nimeni, că e animaţie în sfera sentimentală. O să vă îngrijiţi şi de voi, să vă menţineţi un tonus ridicat, să faceţi ca şi cei din jur să se simtă bine.

RAC
O reuşită în sfera domestică, poate creaţi un alt confort acasă, şi or să se simtă cât se poate de bine ai voştri – poate chiar vă mutaţi. Poate şi-aduc aminte şefii să vă semneze o cerere, să vă acorde un plus salarial, o învoire, ceva de care aveţi mare nevoie.

LEU
O să primiţi un semn de viaţă de la cineva care vă iubeşte, dar a fost absentă, o vreme, persoană şi o să vă reconstruiţi, frumos, relaţia. O să aveţi un rol important în cadrul unui grup şi o să vă creaţi noi relaţii, vi se deschid nişte oportunităţi în plan social.

FECIOARĂ
Se poate să vă încânte cineva cu o ofertă de colaborare şi să vă convină, c-aveţi nevoie de un supliment salarial care să vă completeze bugetul. Aţi putea prelungi un contract şi să aveţi o garanţie financiară, deşi aţi mai putea lucra şi în particular, s-aveţi o colaborare.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 3 mai – Surprizele se țin lanț pentru unele zodii

Horoscop 3 mai - o zi frumoasă. Încă o...

Horoscop 2 mai – zodia care astăzi va primi o surpriză financiară

Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm,...

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem...

Horoscop 30 aprilie – e undă verde la călătorii și vacanțe

Horoscop 30 aprilie - o zi cu noutăți. O...

Horoscop 29 aprilie – zodia pentru care urmează o cerere în căsătorie

Horoscop 29 aprilie - O zi a provocărilor. O...

Horoscop 28 aprilie – zodia care va primi bani din surse colaterale

Horoscop 28 aprilie - o zi reușită. O să...

Horoscop 27 aprilie – Zodia care va primi bani în plus la salariu

Horoscop 27 aprilie - o zi cu rezolvări. O...

ULTIMA ORĂ

Atac rusesc asupra Odesei: doi morți și cinci răniți după bombardamente cu drone

Rusia a atacat din nou infrastructura civilă și portuară din regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, duminică dimineață devreme, bombardament soldat cu doi morți și cinci...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Atac rusesc asupra Odesei: doi morți și cinci răniți după bombardamente cu drone

Rusia a atacat din nou infrastructura civilă și portuară din regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, duminică dimineață devreme, bombardament soldat cu doi morți și cinci răniți, informează EFE. Conform unui mesaj de pe contul de Telegram al șefului Administrației Mil...

Mesajul premierului Alexandru Munteanu de Ziua Internațională a Libertății Presei: „O presă liberă nu este un lux, ci o condiție pentru democrație”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a transmis astăzi un mesaj de felicitare și reflecție cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, onorându-i pe cei care aleg să slujească adevărul în fiecare zi. Șeful Executivului a subliniat valoarea fundamentală...

Incendiu pe strada Columna din Chișinău: un camion a fost cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, pe strada Columna din Chișinău, unde un camion a fost afectat de flăcări. Potrivit informațiilor preliminare, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:20. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să localizeze și să lichideze incendiul până la ora 10:01. În urma incidentului, aproximativ 20% din camion a fost distrus de foc. Din fericire,...

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de mulțumire jurnaliștilor dedicați care apără democrația și adevărul în Republica Moldova

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de recunoștință și analiză strategică adresat jurnaliștilor din Republica Moldova, subliniind rolul vital al acestora în apărarea democrației în fața atacurilor externe fără precedent asupra suveranității țări...

Polițiști reținuți în dosarul drogurilor: Maia Sandu: „Este o dovadă că începem să facem ordine în instituții”

Președinta Republica Moldova, Maia Sandu, a comentat reținerea polițiștilor de la IPN Botanica din Chișinău, într-un dosar ce vizează corupția și traficul de droguri, afirmând că aceste acțiuni reprezintă un semn că autoritățile încep să curețe instituțiile statului. Declarațiile au fost făcute în noul format „Jurnal Politic”. Șefa statului mai spune că implicarea unor angajați ai instituțiilor publice în astfel de scheme nu este un fenomen nou: „Este o practică veche (…)...

Mega-șantierul de sub Alpi: Cel mai lung tunel feroviar din lume va lega Austria de Italia

Un proiect uriaș de infrastructură prinde contur sub Alpi. Tunelul Brenner va deveni cea mai lungă linie feroviară subterană din lume, legând Austria de Italia și promițând să schimbe radical transportul european de marfă, scrie adevărul.ro.

VIDEO // Preşedinta Maia Sandu cere mai mult curaj din partea procurorilor și judecătorilor în cazurile de trădare de ţară

Există o lipsă de curaj în justiție în sancționarea trădării de patrie, potrivit preşedintei Maia Sandu, care a vorbit, în cadrul emisiunii „Jurnal politic”, despre riscurile de trădare în instituțiile statului, reacția autoritățilo...