Exportul de produse s-a redus de la 26 la 14 țări

Agricultura Moldovei are un potenţial enorm, însă, din cauza războiului din Ucraina şi a problemelor cauzate de acesta, produsele agricole sunt acum exportate în 14 ţări, dar nu în 26, cum era anterior.

După cum a comunicat pentru “Infotag” serviciul de presă al ministerului agriculturii şi industriei alimentare, viceprim-ministrul, ministrul Vladimir Bolea a declarat acest lucru la o întâlnire cu misiunea FMI care se află într-o vizită de evaluare la Chişinău.

În cadrul întâlnirii au fost discutate chestiunea asigurărilor în agricultură, principalele obiective pentru domeniu, acordul privind exporturile de cereale din Ucraina şi perspectivele complexului agroindustrial.

Bolea s-a referit la provocările şi prognozele sectorului agricol, accesul la finanţare, astfel, încât agricultorii să devină mai rezilienţi în condiţiile schimbărilor climatice. Oficialul s-a referit şi la măsurile întreprinse de autorităţi pentru a-i sprijini pe producătorii care nu întotdeauna pot acoperi cheltuielile de producţie din cauza preţului mic la produsele agricole. Totodată, el a menţionat că guvernul a luat măsuri de sprijinire a fermierilor.

“Agricultura este foarte importantă pentru noi. Este sectorul care poate impulsiona dezvoltarea industriei alimentare, de procesare. Agricultura trebuie să devină un segment economic care să favorizeze dezvoltarea economică a ţării. De aceea, vom pune accent pe comercializarea nu a materiei prime, ci a producţiei cu valoare adăugată. Ne propunem să creăm lanţuri valorice care vor schimba situaţia fermierilor. Şi acest lucru e posibil, doar că, în scopul dat avem nevoie de linii de creditare cu un procent mic de rambursare şi pe o durată de circa 7-10 ani. Asta ar fi o soluţie care le-ar oferi posibilitatea fermierilor să se dezvolte. În contextul dat, avem modele de parteneriat, care pot fi implementate şi în alte domenii”, a subliniat Bolea.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat”

Un clip publicat de administrația Parcului Național Retezat surprinde o scenă de luptă a două vipere. Imaginile virale au ridicat și unele temeri. Alin Alimpesc,...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat”

Un clip publicat de administrația Parcului Național Retezat surprinde o scenă de luptă a două vipere. Imaginile virale au ridicat și unele temeri. Alin Alimpesc, directorul Parcului Național Retezat, a explicat pentru „Adevărul” cum ar trebui să se pregătească turiștii pentru asemenea întâlniri.The post Lupta viperelor din Retezat, în imagini virale. „Ele nu atacă, dar se apără și au un instinct de apărare foarte dezvoltat” first appeared on Nexta.ro.

Noul sistem pentru contracte de muncă a picat testul instanței. De ce a fost desființat REGES. Expert HR: „Un simbol al digitalizării ratate”

Hotărârea de Guvern prin care a fost introdus REGES Online, noul sistem electronic de evidență a salariaților care a înlocuit Revisal, a fost anulată de Curtea de Apel Constanța, în urma unei acțiuni deschise de Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii (UNELM).The post Noul sistem pentru contracte de muncă a picat testul instanței. De ce a fost desființat REGES. Expert HR: „Un simbol al digitalizării ratate” first appeared...

Test genomic revoluționar. Multe paciente cu cancer la sân ar putea evita chimioterapia

Un test genomic nou ar putea schimba tratamentul cancerului la sân și ar putea permite ca milioane de femei să nu mai facă chimioterapie, potrivit rezultatelor unui nou studiu clinic, scrie The Guardian. Cancerul la sân este cea mai răspândită formă a bolii la nivel global, iar tratamentul standard include intervenția chirurgicală pentru îndepărtarea tumorilor. Chimioterapia este recomandată în mod obișnuit atunci când medicii consideră că există un risc mare de...