Incendii devastatoare în Turcia: autostrada spre Ankara a fost închisă

În Turcia, unde s-au înregistrat 50 de grade – un record absolut – incendiile de vegetaţie se extind cu o viteză de neînchipuit. Peste noapte, focul a ajuns până la marginea şoselelor.
În Bursa, vântul puternic a împins focul dintr-o parte a oraşului în cealaltă. Cartiere întregi au fost evacuate imediat, iar autostrada care duce spre Ankara a fost închisă.

“Focul a ajuns rapid aproape de autostadă, iar în imagini se vede clar cât de intens este. Localnicii satelor din apropiere încearcă să prevină răspândirea incendiilor, udându-şi casele şi curţile”, spune Merve Tokaz, reporter CNN Türk.

Pentru mulţi locuitori a fost, însă, prea târziu. Nu au mai putut salva nimic din munca lor de-o viaţă. Focul le-a înghiţit casele, maşinile şi tot ce aveau mai de preţ. 
De asemenea, temperaturile de peste 40 de grade Celsius şi seceta au adus dezastrul în mai multe zone din Grecia. Pompieri din toată ţara s-au mobilizat rapid, ca să stingă flăcările, însă totul pare în zadar. Vântul puternic face misiunile imposibile.
În Evia, 5 persoane s-au intoxicat cu fum. Asta în timp ce, pe insula Creta, patru case şi o biserică au ars din temelii.
Şi în Attica, focul a mistuit locuinţele oamenilor. Şase salvatori au fost răniţi în timpul operaţiunilor de salvare şi duşi de urgenţă la spital. Ca să prevină oamenii de o tragedie, autorităţile au decis ca Acropola din Atena şi monumentele din jurul oraşului să rămână închise publicului în timpul orelor de foc, adică între 12 şi 17. Nici Albania nu a scăpat de ameninţarea incendiilor. Trei persoane au fost rănite şi alte peste două mii evacuate în sudul ţării.
Este alertă şi în mai multe zone din Italia. Nordul insulei Sicilia e pârjolit de flăcări. 50 de familii de la baza muntelui Cofano au fost scose din case de pompieri în miez de noapte, de teamă că vântul puternic va împinge focul spre casele lor. 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ  

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Guvernul Munteanu nu va demisiona. Maia Sandu respinge afirmațiile opoziției: „Nu există astfel de discuții”

Președinta Maia Sandu a declarat că Guvernul condus de Alexandru Munteanu își continuă activitatea și nu există nicio intenție de demisie, subliniind că echipa guvernamentală...

Domnica Manole: Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă „conștiința juridică a Europei democratice”, a declarat astăzi președinta Curții Constituționale a Republicii Moldova, Domnica Manole, în cadrul...

Important

Guvernul Munteanu nu va demisiona. Maia Sandu respinge afirmațiile opoziției: „Nu există astfel de discuții”

Președinta Maia Sandu a declarat că Guvernul condus de Alexandru Munteanu își continuă activitatea și nu există nicio intenție de demisie, subliniind că echipa guvernamentală este concentrată pe măsuri de dezvoltare economică și atragere a investițiilor, trans...

Când va deveni Pământul de nelocuit. „Scenariu dezastruos”, prezis de oamenii de știință

Cercetătorii Grupului Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice (IPCC) al ONU avertizează că, până în 2100, Pământul ar putea experimenta schimbări climatice extreme, față de nivelurile preindustriale. Aceste scenarii ar face regiunile tropicale și subtropicale de nelocuit, afectând grav ecosistemele și agricultura, scrie libertatea.ro. Oamenii de știință au dezvăluit cel mai rău scenariu climatic pentru Pământ, avertizând că temperaturile globale ar putea crește cu 3,5°C până în 2100. Experții au lucrat...

Președintele României, Nicușor Dan, anunță consultări cu partidele pentru formarea noului guvern. Când vor avea loc

Președintele Nicușor Dan va avea, luni, 18 mai curent, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, potrivit Administrației Prezidențiale, transmite Agerpres. „În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru”, arată sursa citată. Consultările vor avea...

(video 18+) „Hai fă-o, brat.” Live-ul în care s-a sinucis tânărul de 25 de ani, urmărit de peste 2000 de persoane: „M-au șocat comentariile,...

Clipul video șocant, transmis live pe TikTok, de tânărul de 25 de ani care și-a pus capăt zilelor, a fost distribuit pe rețele. Circa 2000 de persoane au urmărit transmisiunea, iar foarte mulți dintre comentatori încurajau bărbatul să se sinucidă. De cealaltă parte, alții întrebau dacă îl cunoaște cineva, dacă îi știe adresa, pentru a chema Poliția. Un alt tânăr a relatat, ulterior, că îl cunoaște pe răposat,...

Ministrul de Externe al Ucrainei, la Bălți: „Suntem pregătiți să cooperăm cu Republica Moldova în domeniul apărării și securității”apărare”

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrinei, Andrii Sîbiha, a reiterat disponibilitatea Kievului de a coopera cu Chișinăul în domeniul apărării și securității aeriene, subliniind experiența acumulată de Ucraina în contextul războiului. Declarația a fost f...