Lupu acuză PAS de hărțuire fiscală: Moldovenii care aduc în țară una-două mașini second-hand și le vând, sunt tratați ca agenți economici

Președintele Partidului ”Respect Moldova” Marian Lupu critică dur actuala guvernare, acuzând Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) că recurge la practici fiscale abuzive pentru a acoperi deficitul bugetar generat de propria incompetență economică.Într-o postare publică, Lupu susține că Executivul a ales „calea cea mai periculoasă – hărțuirea fiscală a cetățenilor”, exemplificând cu Ordinul nr. 503, emis de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) la 25 octombrie 2024. Potrivit lui, acest document nu a fost publicat în Monitorul Oficial, nu este disponibil pe site-ul instituției și nu a fost adus la cunoștința publicului, deși deja produce efecte directe asupra oamenilor.

„Prin acest ordin, fără transparență și fără criterii clare, persoanele fizice care, după ani de muncă peste hotare, aduc în țară una-două mașini second-hand și le vând, sunt tratate ca agenți economici ilegali. Sunt obligați să achite 12% impozit din întreaga sumă încasată și să se înregistreze ca firme”, a explicat Lupu.

Oficialul consideră această măsură drept profund nedreaptă, afectând mii de moldoveni care își întrețin familiile printr-o activitate legală, în condițiile în care statul nu le oferă alternative de muncă decentă.„În loc să susțină inițiativa legală, guvernarea lovește exact în efortul celor care muncesc cinstit”, a mai spus Lupu, subliniind că statul are obligația să trateze cetățenii cu respect și să asigure transparență și echitate în aplicarea legii.El îndeamnă la stoparea acestor practici abuzive și la reconstruirea încrederii între stat și contribuabil: „Respectul față de oameni începe cu respectul față de lege.”Guvernul nu a comentat informațiile deocamdată.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

ULTIMA ORĂ

Xi Jinping îl avertizează pe Donald Trump: Taiwanul poate declanșa un „conflict” China–SUA

Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a avertizat pe Donald Trump...

Duma de Stat a Federației Ruse aprobă legea privind intervențiile externe

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că...

HOT News | Slovacia și-a închis frontiera cu Ucraina

Slovacia a anunţat miercuri că îşi închide frontiera cu...

Procurorii anticorupție din Kiev cer arestarea lui Ermak, fost șef de cabinet al lui Zelenski

Șeful SAP a anunțat marți că procuratura va solicita...

Principalul candidat la Președinția Franței, Jordan Bardella, cere demisia Ursulei von der Leyen

Într-un interviu extins pentru publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung...

Fiodor Gagauz: Găgăuzia are nevoie de alegeri legale, transparente și recunoscute de toți

Politicianul Fiodor Gagauz, ex-deputat, apreciază faptul că autoritățile au...

ULTIMA ORĂ

Amenzi de 485 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activitate ilicită de întreprinzător

Amenzi în valoare totală de 485 de mii de lei au fost aplicate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) pe parcursul lunii aprilie, în 287...

Elena Grițco: Cooperarea interregională cu China poate genera proiecte concrete pentru localități și cetățenii din Republica Moldova

Elena Grițco, vicepreședinta Fracțiunii Partidului Nostru, a efectuat o vizită oficială în Republica Populară Chineză în perioada 21–30 aprilie, la invitația părții chineze, alături...

Important

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al...

VIDEO | Victoria Furtună cere recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova

Lidera Partidul Moldova Mare, Victoria Furtună, solicită ONU, NATO...

Amenzi de 485 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activitate ilicită de întreprinzător

Amenzi în valoare totală de 485 de mii de lei au fost aplicate de Serviciul Fiscal de Stat (SFS) pe parcursul lunii aprilie, în 287 de cazuri care vizează desfășurarea activității ilicite de întreprinzător, transmite MOLDPRES. Potrivit SFS, activităț...

FOTO // Sportivii moldoveni au obținut două medalii de bronz la Campionatul European de lupte U-17 din Bulgaria

Republica Moldova a obținut primele medalii la Campionatul European de lupte U-17, desfășurat în orașul Samokov, Bulgaria, după ce sportivii moldoveni au cucerit două medalii de bronz în competiția de lupte greco-romane, transmite MOLDPRES. Potrivit Minister...

Parlamentul rus a adoptat un proiect de lege care permite armatei să invadeze țări străine

Parlamentul Rusiei a aprobat miercuri un proiect de lege care îi permite preşedintelui Vladimir Putin să ordone invadarea ţărilor străine, relatează POLITICO, citată de news.ro și MOLDPRES. Conform proiectului de lege, Moscova va avea dreptul legal de a trimite t...

Atenție la escrocherii online: Poliția avertizează despre mesaje false trimise din numele unor instituții de stat

Cetățenii sunt avertizați despre emailuri și SMS-uri false transmise din numele Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice și, în unele cazuri, al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Poliția Națională precizează că aceste mesaje nu aparțin instituțiilor statului și reprezintă tentative de escrocherie. În acest sens, persoanele sunt îndemnate să nu ofere date personale sau bancare, să nu transmită coduri OTP; să nu acceseze linkuri suspecte și să verifice informațiile doar din surse...

(video) Hașiș, depistat la frontiera Cahul: Un pasager a încercat să scape de droguri în timpul controlului

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut de polițiștii de frontieră, după ce a încercat să se debaraseze de substanțe interzise, în timpul controlului în linia a doua.

DOC // Accidentele rutiere vor fi înregistrate într-un registru unic, la nivel național

În Republica Moldova va fi instituit un registru unic al accidentelor rutiere, ceea ce înseamnă că toate accidentele vor fi înregistrate într-un singur sistem, la nivel național. Decizia care prevede acest lucru a fost publicată astăzi în Monito...

Parlamentul rus a adoptat un proiect de lege care îi permite lui Putin să invadeze țări străine

Parlamentul Rusiei a aprobat miercuri, 13 mai, un proiect de lege care îi permite președintelui Vladimir Putin să ordone invadarea țărilor străine. Potrivit proiectului de lege, Moscova va avea dreptul legal de a trimite trupe în străinătate pentru a proteja cetățenii ruși care sunt arestați, anchetați, judecați sau abuzați în orice fel de către state străine, instanțe internaționale și organizații din care Rusia nu face parte.