Șeful Legislativului a exprimat recunoștință pentru sprijinul acordat țării noastre de Republica Bulgaria în sectoarele educației și energetic

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Bulgaria, Rossen Jeliazkov, care se află într-o vizită în Republica Moldova, informează TRIBUNA. 

Șeful Legislativului a exprimat recunoștință pentru sprijinul acordat țării noastre de Republica Bulgaria în sectoarele educației și energetic. Totodată, autoritățile își propun să depună eforturi pentru atragerea investitorilor bulgari. „Avem un scop comun – să asigurăm un trai decent și sigur pentru toți cetățenii noștri, inclusiv pentru comunitatea bulgară din Republica Moldova, care este o parte importantă din acest efort. Relațiile dintre țările noastre devin tot mai trainice”, a accentuat Igor Grosu.

Cei doi oficiali au mai discutat despre faptul că Universitatea din Taraclia a devenit filială a Universității „Angel Kanchev” din Ruse, aceasta fiind prima instituție de învățământ superior bulgară deschisă în afara țării. „Este un pas semnificativ pentru educație – tinerii vor putea alege dintre șapte domenii de studiu, în limbile bulgară, română și engleză, iar diplomele vor fi recunoscute în întreaga Uniune Europeană”, a remarcat șeful legislativului.

Discuțiile au mai vizat situația internă din Republica Moldova – provocările legate de grupările criminale și influențele periculoase ale Kremlinului, dar și despre determinarea de a avansa în parcursul european al Republicii Moldova.

Prim-ministrul Republicii Bulgaria, Rossen Jeliazkov, efectuează, în perioada 27-28 iulie, o vizită în Republica Moldova. Oficialul a mai avut întrevederi cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și Premierul Dorin Recean. Agenda vizitei a mai inclus discuții cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Taraclia, precum și semnarea Acordului prin care fosta Universitate din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria.  

ULTIMA ORĂ

Duma de Stat a Federației Ruse aprobă legea privind intervențiile externe

Președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a declarat că...

HOT News | Slovacia și-a închis frontiera cu Ucraina

Slovacia a anunţat miercuri că îşi închide frontiera cu...

Procurorii anticorupție din Kiev cer arestarea lui Ermak, fost șef de cabinet al lui Zelenski

Șeful SAP a anunțat marți că procuratura va solicita...

Principalul candidat la Președinția Franței, Jordan Bardella, cere demisia Ursulei von der Leyen

Într-un interviu extins pentru publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung...

Fiodor Gagauz: Găgăuzia are nevoie de alegeri legale, transparente și recunoscute de toți

Politicianul Fiodor Gagauz, ex-deputat, apreciază faptul că autoritățile au...

ULTIMA ORĂ

De Ziua Europei, președinta Maia Sandu a reafirmat angajamentul Republicii Moldova pentru aderarea la UE: „De patru ani deja, Moldova urmează cu hotărâre calea...

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat angajamentul ferm al țării pentru integrarea europeană, în cadrul recepției organizate cu ocazia Zilei Europei. În mesajul adresat...

Elena Grițco: Cooperarea interregională cu China poate genera proiecte concrete pentru localități și cetățenii din Republica Moldova

Elena Grițco, vicepreședinta Fracțiunii Partidului Nostru, a efectuat o vizită oficială în Republica Populară Chineză în perioada 21–30 aprilie, la invitația părții chineze, alături...

Important

Drona a dispărut de pe radar în apropierea localității Mingir

Ministerul Apărării informează că în rezultatul atacului masiv al...

VIDEO | Victoria Furtună cere recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova

Lidera Partidul Moldova Mare, Victoria Furtună, solicită ONU, NATO...

De Ziua Europei, președinta Maia Sandu a reafirmat angajamentul Republicii Moldova pentru aderarea la UE: „De patru ani deja, Moldova urmează cu hotărâre calea...

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat angajamentul ferm al țării pentru integrarea europeană, în cadrul recepției organizate cu ocazia Zilei Europei. În mesajul adresat participanților, șefa statului a subliniat că Republica Moldova urmează d...

Se schimbă regulile pentru viitorii dascăli, începând cu această sesiune de admitere

Se schimbă regulile pentru viitorii dascăli. Începând cu această sesiune de admitere, candidații care aspiră la studii de licență în domeniul științelor educației vor trebui să aibă o medie minimă de șapte. Măsura vizează nu doar creșterea calității pregătirii viitorilor profesori, ci și consolidarea prestigiului profesiei. Atât studenții, cât și cadrele didactice consideră că acest prag va descuraja alegerea facultății din lipsă de alternative și va atrage tineri cu...

Pentagonul trimite militari în Ucraina pentru a învăța războiul dronelor: Kievul devine laboratorul militar al Occidentului

Statele Unite își trimit militarii în Ucraina pentru a studia direct modul în care sunt utilizate dronele pe câmpul de luptă, într-un moment în care războiul modern se redefinește rapid sub presiunea conflictului ruso-ucrainean. Anunțul a fost făcut de șeful Pentagonului, Pete Hegseth, în timpul audierilor din Senatul american, unde Ucraina a fost descrisă drept „Silicon Valley a războiului”, potrivit adevarul.ro.

Săgetătorii se pot lovi de relații complicate, iar Fecioarele au parte de o zi liniștită: Află ce-ți prezic astrele

Astrele vin astăzi cu surprize, revelații și momente care pot schimba complet starea de spirit a nativilor. Fie că este vorba de dragoste, bani sau decizii importante, energia zilei îi provoacă să iasă din rutină și să fie atenți la semnele Universului.

Săgetătorii se pot lovi de relații complicate, iar Fecioarele au parte de o zi liniștită: Află ce-ți prezic astrele

Astrele vin astăzi cu surprize, revelații și momente care pot schimba complet starea de spirit a nativilor. Fie că este vorba de dragoste, bani sau decizii importante, energia zilei îi provoacă să iasă din rutină și să fie atenți la semnele Universului.

NM Espresso: Nosatîi nu va demisiona, Ceban este «periculos» pentru Moldova și există viață după Șor?

Alegerile din Orhei și Taraclia Duminica viitoare vor avea loc alegeri anticipate pentru funcția de primar în Taraclia și Orhei. Experții spun că acestea vor arăta dacă Ilan Șor a părăsit cu adevărat politica moldovenească. Despre cine candidează la Orhei și Taraclia, cine are șanse reale să câștige, ce scandaluri au marcat deja această campanie și ce înseamnă aceste alegeri pentru țară — în materialul «Există viață după Șor?». Transnistria: «Împreună», The post NM Espresso: Nosatîi nu va demisiona, Ceban este «periculos» pentru Moldova și...

Corespondență Dan Alexe | O lecție de eșec politic. Cum s-au erodat aura și sprijinul popular în jurul Georgiei Meloni, în ciuda apropierii sale...

De la începutul anului 2026, popularitatea Giorgiei Meloni înregistrează o scădere notabilă după trei ani de stabilitate. Conform sondajelor Ipsos citate pe 2 martie 2025, rata sa de aprobare a scăzut la 41%, un regres exacerbat de înfrângerea sa într-un referendum riscant privind reforma justiției din martie 2026. În ciuda acestui fapt, guvernul său menține o bază stabilă de sprijin, mai mare decât nivelul din 2022.