Franţa se confruntă cu cea mai călduroasă lună septembrie din istoria înregistrărilor sale meteorologice

Franţa se confruntă cu cea mai călduroasă lună septembrie din istoria înregistrărilor sale meteorologice, după temperaturi excepţional de ridicate care au fost înregistrate şi pe timpul verii pe fundalul încălzirii climei globale în 2023.

Anunțul a fost făcut de agenţia naţională de meteorologie din această ţară, relatează AFP, citează Agerpres.

“Septembrie 2023 este cea mai călduroasă lună septembrie măsurată vreodată în Franţa metropolitană, cu o temperatură medie mult peste valorile normale” din perioada 1991-2020, au detaliat reprezentanţii Meteo-France.

Luna septembrie 2023, care a început cu o caniculă tardivă excepţională, va fi “cu 3,5-3,6°C” peste valorile normale, “cu o temperatură medie de 21,5°C”, a precizat specialista în climatologie Christine Berne într-o conferinţă de presă.

Acest record va depăşi precedentele vârfuri de temperatură medie din 1949 şi 1961 înregistrate în arhivele naţionale franceze, care conţin date culese începând din 1900, şi se înscrie într-o serie neîntreruptă de 20 de luni cu temperaturi care au depăşit valorile normale sezoniere.

“Schimbările climatice favorizează o extindere a valurilor de căldură spre (…) primăvară şi spre luna septembrie sau chiar începutul lui octombrie”, aşa cum au prezis modelele de previziune folosite de experţii în climă de la ONU (GIEC), a adăugat Christine Berne.

Această configuraţie, rezultatul emisiilor de gaze cu efect de seră provenite în principal din utilizarea combustibililor fosili de către oameni, s-a cumulat de această dată cu un fenomen meteorologic ce a constat în venirea unui aer cald din Sahara.

“Numeroase recorduri de căldură pentru luna octombrie sunt ameninţate” şi riscă să fie doborâte, fiind prognozate anomalii sezoniere enorme, “care depăşesc uneori diferenţe de 10 grade Celsius”, a adăugat meteorologul Tristan Amm.

Încălzirea climei globale cauzează o creştere mai puternică a temperaturilor în Europa decât la nivel planetar. În timp ce clima globală este acum cu aproximativ 1,2°C mai caldă decât în era preindustrială, climatologii estimează că surplusul de căldură ce a fost atins în Franţa este de aproximativ 1,8°C.

Datele din Franţa reflectă totodată constatarea generală de pe glob, care şi-a doborât recordul trimestrial de temperatură în timpul verii din emisfera nordică (iunie-iulie-august) şi se confruntă, probabil, cu cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice.

Această situaţie inedită este însoţită de o serie de catastrofe: canicule, secete, inundaţii şi incendii de vegetaţie au lovit Asia, Europa şi America de Nord în această perioadă, în proporţii dramatice şi adeseori inedite, care au luat vieţi omeneşti şi au cauzat pagube de mediu şi economice.

În faţa acestei “mecanici implacabile”, “nu a fost făcut încă un bilanţ al caracterului profund structural al schimbărilor climatice”, a declarat Francois Gemenne, unul dintre autorii celui mai recent raport întocmit de GIEC (Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei).

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Premierul Peter Magyar a reuşit să convingă Bruxelles-ul să deblocheze 16 miliarde de euro din fondurile UE reţinute, dar până la obţinerea efectivă a...

Progresele înregistrate de Ungaria în domeniul reformelor sub noul guvern vor permite Comisiei Europene să deblocheze pentru această ţară fonduri de redresare şi de coeziune...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Premierul Peter Magyar a reuşit să convingă Bruxelles-ul să deblocheze 16 miliarde de euro din fondurile UE reţinute, dar până la obţinerea efectivă a...

Progresele înregistrate de Ungaria în domeniul reformelor sub noul guvern vor permite Comisiei Europene să deblocheze pentru această ţară fonduri de redresare şi de coeziune în valoare de 16,4 miliarde de euro, care fuseseră îngheţate anterior, în timpul guvernării lui Viktor Orban, a anunţat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.The post Premierul Peter Magyar a reuşit să convingă Bruxelles-ul să deblocheze 16 miliarde de euro din fondurile...

Frizerul din mahala care a devenit un „medic al imposibilului”. A reușit intervenții chirurgicale greu de conceput

Un bărbier dintr-o familie modestă a ajuns un adevărat părinte al chirurgiei. Se numea Amboise Pare, și din mahalale a ajuns, datorită unui talent greu explicabil, să opereze marii aristocrați ai vremii și chiar regii Franței. A fost considerat un adevărat „doctor al diavolului” datorită priceperii.The post Frizerul din mahala care a devenit un „medic al imposibilului”. A reușit intervenții chirurgicale greu de conceput first appeared on Nexta.ro.

Ministerul Sănătății prelungește termenul pentru proiectele PNRR din Sănătate până în august 2026

Ministerul Sănătății, condus de ministrul Cseke Attila, a anunțat vineri seară că termenul de implementare pentru proiectele finanțate prin PNRR în domeniul Sănătății a fost prelungit până la data de 15 august 2026. Instituția a precizat că măsura a fost oficializată printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial. „În această seară a fost publicat în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului interimar al Sănătății, Cseke Attila care stabilește un termen extins, respectiv 15 august...

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă cu un an. Acum se confruntă cu sondaje din ce în ce mai dezastruoase şi, mai nou, cu zvonuri privind o eventuală înlocuire, relatează AFP.The post După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa first...

Bulgaria riscă procedura de deficit excesiv la scurt timp după aderarea la zona euro

Bulgaria ar urma să intre miercuri în procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene, la doar câteva luni după aderarea la zona euro, a anunțat premierul Rumen Radev, potrivit Euractiv. Radev a acuzat fostul executiv de centru-dreapta că ar fi manipulat datele fiscale pentru ca Bulgaria să poată intra în zona euro la 1 ianuarie 2026, după mai multe certuri politice privind îndeplinirea criteriilor de convergență. „Au mințit pentru a împinge...