Veaceslav Burlac: Moldovenii vor continua să achite cele mai mari tarife la gaze și după preluarea distribuției de către "Energocom"

Cetățenii Republicii Moldova vor continua să achite cele mai mari tarife pentru gazele naturale, chiar și după retragerea licenței SA “Moldovagaz” și transferul atribuțiilor de furnizare către compania de stat “Energocom”, începând cu 1 septembrie. Declarația a fost făcută de Veaceslav Burlac, expert în energie și membru al Partidului “Respect Moldova”.
Potrivit lui Burlac, compania de stat “Energocom” nu va prelua efectiv rețelele de distribuție a gazelor naturale pentru cei peste 800.000 de consumatori din Republica Moldova și nu va gestiona infrastructura, dar va încasa de la cetățeni o taxă de distribuție de 4.400 lei pentru fiecare 1.000 metri cubi de gaze, ceea ce înseamnă peste trei miliarde de lei anual.
“ANRE” a “obligat” “Energocom”, compania care, timp de patru ani, a împovărat cetățenii cu tarife exagerate pentru gazelele naturale și energie electrică, care refuză să publice contractele de achiziție și care a fost promovată de PAS ca să devină monopol pe piață, să preia de la “Moldovagaz” distribuția gazelor în toată țara. Mulți vor răsufla ușurați, crezând că, în sfârșit, am scăpat de influența rușilor de la “Gazprom”. Bravo PAS… Doar că realitatea este alta. “Energocom” nu va prelua efectiv distribuția, nu va gestiona rețelele, dar va încasa de la cetățeni o taxă de distribuție de 4.400 lei pentru fiecare 1.000 m³ de gaze, ceea ce înseamnă peste trei miliarde de lei anual”, a precizat Burlac.
Totodată, reprezentantul Partidului “Respect Moldova” susține că, în pofida acestor schimbări, tarifele pentru consumatori nu vor scădea.
“Acum că “Moldovagaz” a fost eliminată de pe piața de distribuție, vom plăti mai puțin pentru gazele naturale? Răspunsul este clar: nu. Totul e o fumigenă. Guvernarea PAS pur și simplu mută banii dintr-un buzunar în altul, iar cetățenii vor continua să plătească cel mai mare tarif din regiune, din cauza guvernării PAS”, a concluzionat Veaceslav Burlac.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Victor Osipov acuză dosar fabricat și arest abuziv: „Sunt nevinovat și mă voi apăra până la CtEDO”

Prin intermediul avocaților, Victor Osipov a declarat că măsura...

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

ULTIMA ORĂ

Absolvenții de la Medicină ar putea scăpa de obligația de a activa în mediul rural

Prevederea care obligă tinerii specialiști din sistemul medical să activeze în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătății, ar putea fi eliminată, a anunțat ministrul Emil...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Absolvenții de la Medicină ar putea scăpa de obligația de a activa în mediul rural

Prevederea care obligă tinerii specialiști din sistemul medical să activeze în mediul rural, conform repartizării Ministerului Sănătății, ar putea fi eliminată, a anunțat ministrul Emil Ceban.

Consiliul orașului Sîngera solicită organizarea unui referendum local privind amplasarea uzinei de deșeuri

Consiliul orașului Sîngera a decis organizarea unui referendum local privind amplasarea uzinei de deșeuri în localitate. Primarul Valeriu Popa a anunțat că decizia privind desfășurarea plebiscitului a fost transmisă Comisiei Electorale Centrale (CEC), care a confirmat recepționarea demersului. Edilul afirmă că inițiativa autorităților locale vine după ce instituțiile de mediu ar fi eliberat autorizația pentru centrul de colectare și tratare a deșeurilor fără consultarea populației și a administrației publice...

Tigres de Monterrey s-a calificat în finala Cupei Campionilor zonei CONCACAF

Tigres de Monterrey s-a calificat în finala Cupei Campionilor zonei CONCACAF, echivalentul Ligii Campionilor în America de Nord. Echipa mexicană a eliminat în dublă manșă formația americană Soccer Club Nashville. După victoria cu 1:0 repurtată în deplasare, Tigres a câștigat cu același scor și pe teren propriu. Gazdele au marcat sigurul gol al întâlnirii de pe Estadio Universitario din Monterrey prin argentinianul Juan Brunetta, în minutul 68.

Focar de pestă porcină la Costești: Doi porci morți, găsiți într-o livadă, testați pozitiv

Agenția Națonală pentru Siguranța Alimentelor anunță că în perioada 27 aprilie – 5 mai 2026, autoritățile veterinare din Republica Moldova au confirmat un focar de Pesta Porcină Africană la porci domestici în raionul Ialoveni, satul Costești, după ce cadavrele a doi porci, abandonați iresponsabil într-o livadă, au fost descoperite și testate pozitiv. Totodată, au fost raportate trei focare de rabie la câini în raioanele Criuleni și Hîncești. Autoritățile...

„E trist, îi plângi de milă!” Ce îngrijorări stârnește Prințul Harry, la 6 ani de când a abandonat familia regală

Era un tânăr dezinvolt, mereu pus pe șotii, iar acum pare că pe măsură ce anii trec, Prințul Harry este din ce în ce mai trist, scrie OKMAGAZINE.

Strâmtoarea Ormuz: Noi reguli de trecere anunțate de Marina Gărzilor Revoluției, după ce Washingtonul a suspendat „Proiectul Libertate”

Trecerea în siguranță prin Strâmtoarea Ormuz este posibilă în conformitate cu „noile proceduri” adoptate după suspendarea operațiunii militare americane de scurtă durată vizând această cale navigabilă, a transmis Marina Gărzilor Revoluției pe 6 mai, potrivit presei iraniene.

Reformele implementate de Republica Moldova, apreciate la Bruxelles. Dan Barna: „Este momentul ca Uniunea Europeană să recunoască și să recompenseze progresele remarcabile ale Chișinăului”

Progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană au fost apreciate la Bruxelles, în cadrul celei de-a 17-a reuniuni a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, coprezidată de europarlamentarul Dan Barna și deputatul Marcel Sp...