Patru piloni fundamentali pentru consolidarea Republicii Moldova – prezentanți de liderii Blocului ALTERNATIVA

Liderii Blocului ALTERNATIVA, în cadrul unei conferințe de presă, au prezentat patru piloni pentru consolidarea Republicii Moldova. Președintele MAN, Ion Ceban, a precizat că această conferință este o adresare către viitorii participanți la competiția electorală – partide și blocuri politice, iar ideea de a veni cu acest mesaj a apărut după cele 300 de întâlniri cu cetățenii, organizate de Blocul ALTERNATIVA în toată țara, informează TRIBUNA. 

Ion Ceban a dezmințit narativele promovate de actuala guvernare că „marea miză” a scrutinului parlamentar din 28 septembrie este fie victoria PAS, fie un „triumf prorusesc”, deoarece ambele scenarii ar însemna o criză de proporții, cu efecte sociale și economice extrem de grave. Cei patru piloni ai Blocului ALTERNATIVA reprezintă soluțiile reale pentru a depăși blocajele, în care s-a aprofundat țara noastră.

„Așadar, primul nostru pilon este „Moldova Europeană. Țara în care dreptul fiecărui cetățean la fericire este sacru”. Vreau să spun clar: integrarea europeană nu este un obiectiv de politică externă pe care ni l-a impus cineva din exterior, integrarea europeană rămâne, în primul rând, alegerea și speranța a peste jumătate dintre cetățenii Republicii Moldova. Integrarea europeană este exact ceea ce nu face actuala guvernare. Ceea ce face, o flutură ca pe un steag de partid, o folosește ca amenințare și ca instrument de frică, nu ca pe un proiect național care să unească societatea. Blocul ALTERNATIVA și-a stabilit misiunea să desfășoare o activitate mult mai eficientă și mai organizată pentru accelerarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE), prin implementarea strictă a foii de parcurs și realizarea tuturor indicatorilor de aderare”, a declarat Ion Ceban.

Președintele PDCM, Ion Chicu, a prezentat cel de-al doilea pilon al Blocului ALTERNATIVA – „Economia liberalizată, susținută prin stimulente eficiente”. Acest pilon are trei elemente distinctive: povară fiscală și administrativă adecvată, investiții publice masive în infrastructură și educație, eliminarea discriminării producătorilor autohtoni și susținerea acestora.

„Știm cu certitudine că starea rușinoasă actuală a economiei noastre, exodul cetățenilor, sărăcia progresivă, izolarea energetică sunt consecințele incompetenței crase, servilismului față de străini și monopoliști, a ignorării și discriminării producătorilor autohtoni, dar și a lenei patologice a autorităților. Experiența practică a echipei noastre demonstrează, că atunci când povara fiscală și administrativă este redusă, iar guvernul aplică măsuri inteligente de stimulare economică – rezultatele nu întârzie să apară. Inclusiv, sub formă de creștere a veniturilor bugetare – așa cum am asigurat în anul 2019, după reducerea substanțială a poverii fiscale pe salarii și a implementării mai multor proiecte de stimulare economică, inclusiv „Prima Casă” și cele de dezvoltare a infrastructurii publice”, a declarat Ion Chicu.

„Neutralitatea și garanțiile democratice pentru toți cetățenii” – este cel de-al treilea pilon al Blocului ALTERNATIVA și a fost prezentat de către Alexandr Stoianoglo. El a declarat că neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă doar cererea permanentă de retragere a trupelor și a armamentului rusesc de pe teritoriul țării, ci și nevoia de a începe negocierile cu Federația Rusă, cu implicarea tuturor partenerilor și mediatorilor internaționali de bună-credință.

„Neutralitatea nu este doar o garanție că Moldova nu va participa la conflicte armate. Ea reprezintă și o poziție națională de condamnare a oricărui război. Totodată, revenirea la normalitatea democratică și la un nivel înalt de protecție a drepturilor omului, precum libertatea de exprimare, libertatea presei, prezumția de nevinovăție și consolidarea unor standarde înalte în justiție – conduc la creșterea imunității naționale împotriva oricărei tentative de destabilizare, inclusiv din exterior”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

Partidul aflat astăzi la guvernare preferă să ignore Transnistria și să privească relația cu regiunea doar prin prisma propriilor venituri din umbră, decât să construiască, din proprie inițiativă, o politică legală și coerentă, a declarat Mark Tkaciuk, membru al executivului Partidului Acțiunii Comune-Congresul Civic. El a precizat că „Moldova puternică înseamnă Moldova reîntregită”, iar acesta este cel de-al patrulea pilon al Blocului ALERNATIVA.

„Soluționarea problemei transnistrene nu reprezintă un risc, ci vine cu o provocare constructivă. Moldova reîntregită este o țară care își garantează frontierele și, implicit, piața internă și comerțul extern. Blocul ALTERNATIVA este convins că integrarea europeană și reintegrarea pașnică a Republicii Moldova sunt cele două șine ale aceluiași drum – drumul spre succes și dezvoltare”, a conchis Mark Tkaciuk.

Pe final, liderii Blocului ALTERNATIVA au reiterat că toate eventualele alianțe și colaborări pe care le vor construi se vor baza exclusiv pe disponibilitatea de a merge pe drumul consolidării și unității naționale.

ULTIMA ORĂ

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

ULTIMA ORĂ

A aflat că merge la închisoare pentru că și-a bătut iubita și a murit. Ea a rămas fără jumătate de craniu

Un oligarh rus, Dmitry Kuzmin, în vârstă de 41 de ani, și-a bătut partenera cu o brutalitate extremă, Anzhelika Tartanova, 33 de ani, care a...

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

A aflat că merge la închisoare pentru că și-a bătut iubita și a murit. Ea a rămas fără jumătate de craniu

Un oligarh rus, Dmitry Kuzmin, în vârstă de 41 de ani, și-a bătut partenera cu o brutalitate extremă, Anzhelika Tartanova, 33 de ani, care a suferit leziuni severe la cap, traumatisme cerebrale majore și probleme cognitive. Medicii au fost nevoiți să îndepărteze o porțiune semnificativă din craniu, într-o procedură cunoscută drept craniotomie decompresivă. Fără intervenție rapidă, ar fi intrat în comă în câteva ore. Inițial, Kuzmin spera să scape de...

Ultima oră! Marin Robu rămâne fără bronzul de la JO 2024. Federația de Haltere: „Pentru noi, el rămâne titularul de drept al medaliei”

Halterofilul Marin Robu nu va primi medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de Vară 2024, după ce Curtea Arbitrală de Sport a pronunțat decizia finală în acest caz. Anunțul a fost făcut de Federația de Haltere a Republicii Moldova.

Constituție nouă la Phenian: Kim Jong-un devine comandant al forțelor nucleare și abandonează unificarea coreeană

Coreea de Nord și-a revizuit constituția, definindu-și teritoriul ca pe cel care se învecinează cu Coreea de Sud, nu ca pe o peninsulă ce urmează să fie reunificată. Noua lege supremă nu mai include referiri la unificare, confirmând viziunea lui Kim Jong-un conform căreia cele două Corei sunt state separate și distincte.

Imagini apocaliptice din Dubai Marina: Un zgârie-nori de 50 de etaje, curprins de flăcări

Alertă în inima Dubaiului. Un viitor zgârie-nori din zona Al Habtoor Grand a fost cuprins de flăcări. Intervenția pompierilor a prevenit o posibilă tragedie într-o perioadă în care temperaturile extreme cresc riscul de incendii pe marile șantiere ale metropolei, scrie spynews.ro

Perspectivele privind dezvoltarea pieței de capital și rolul pieței financiare în susținerea accesului la locuințe, prezentate de Anca Dragu la Reuniunea Plenară ECBC din...

Perspectivele Republicii Moldova privind dezvoltarea pieței de capital și rolul pieței financiare în susținerea accesului la locuințe au fost prezentate de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, la cea de-a 38-a Reuniune Plenară a Consiliului E...

Provocările cu care se confruntă fermierii, în dezbateri! Alexandru Slusari și Serghei Ivanov, invitați la Rezoomat

În această seară, de la ora 20:00, vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Rezoomat”, moderată de jurnalista Ileana Pîrgaru. Invitații ediției sunt președintele comisiei agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov și directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor, Alexandru Slusari. În timpul emisiunii vor fi analizate cele mai importante subiecte de actualitate printre care: Rambursarea TVA în agricultură Compensarea accizei la motorină Impactul crizei carburanților asupra sectorului agrar Majorarea prețurilor la produsele...

La 36 de ani de la Podul de Flori: Proiecte concrete unesc comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului

La 36 de ani de la evenimentul simbolic Podul de Flori din 1990, relațiile dintre Republica Moldova și România sunt tot mai strânse, fiind susținute de proiecte concrete de infrastructură, educație și cultură. Cel mai important dintre acestea este construcția podului rutier Ungheni – Golăiești, primul edificat după aproape șase decenii, care va facilita conexiunea rapidă cu Uniunea Europeană și va reduce semnificativ timpul de deplasare dintre cele două...