Moldoveancǎ de 50 de ani suspectatǎ de crimǎ în Italia

O femeie de 50 de ani, originară din R. Moldova, este acuzată cǎ şi-a omorât bătrânul pe care îl îngrijea, în provincia Modena din Italia.
Potrivit presei italiene, pensionarul în vârstă de 77 de ani a murit acum cinci ani. Inițial se credea cǎ acesta a decedat din motive naturale. Moldoveanca a ajuns în vizorul anchetatorilor din Italia, dupǎ ce rudele victimei au depus mai multe contestații, fiind convinşi cǎ acesta a fost ucis, transmite publicația Il Resto del Carlino.
Recent, judecătoria locală a respins cererea de arhivare a dosarului formulată de procuratură și a dispus cercetarea îngrijitoarei moldovence pentru omor. Totodată, femeia, care dispăruse imediat după moartea bătrânului, a fost în cele din urmă localizată de anchetatori.
Următorul pas în anchetă va fi desfășurarea unui incident probatoriu, în cadrul căruia va avea loc o expertiză medico-legală pentru a stabili cauzele exacte ale decesului și va fi audiată, pentru prima dată îngrijitoarea, care în ziua morții s-a îndepărtat în mod inexplicabil de la domiciliul victimei și nu a mai putut fi contactată.
În ziua în care pensionarul a fost găsit mort, alarma a fost dată de cumnata sa, care nu reușea să ia legătura cu el. Presa scrie că moldoveanca fusese angajată de câteva zile pentru a îngriji de bătrân. Deși avea liber, în ziua decesului femeia ar fi venit la locuința bătrânului împreună cu un alt bărbat.
Conform familiei victimei, telefonul femeii indica prezența în zona casei bătrânului până la ora 17:30 a zilei, moment în care bătrânul era deja decedat.
După ce prima cerere de arhivare a fost contestată de familie, instanța a dispus noi investigații, luând în considerare o expertiză medico-legală potrivit căreia existau indicii ale unei morți violente prin sufocare, precum urme generale tipice asfixiei, semne de compromitere respiratorie acută, leziuni traumatice, dar și pete de sânge pe pernă. În plus, din locuința bătrânului au dispărut obiecte personale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
 

ULTIMA ORĂ

INTERPOL respinge cererea IGP: Valeriu Cojocaru nu va fi dat în urmărire internațională

Interpol a refuzat solicitarea Inspectoratului General al Poliției de...

HOT News | Finlanda avertizează dur Ucraina după incidente repetate cu drone la granița cu Rusia

Finlanda a avertizat Ucraina după mai multe incidente în...

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

ULTIMA ORĂ

Cel puțin 12 morți și zeci de răniți după un atac rusesc asupra Zaporojie

Cel puțin 12 persoane au fost ucise în urma unui atac rusesc lansat în seara zilei de 5 mai asupra orașului Zaporojie, din sudul Ucrainei....

Reacția lui Vlad Plahotniuc după sentință: „Judecătorii au fost ținuți în șah de vettingul PAS”

Vlad Plahotniuc a reacționat după sentința pronunțată în prima instanță în dosarul său, calificând decizia drept „un triumf al puterii politice asupra legii” și...

Important

Cel puțin 12 morți și zeci de răniți după un atac rusesc asupra Zaporojie

Cel puțin 12 persoane au fost ucise în urma unui atac rusesc lansat în seara zilei de 5 mai asupra orașului Zaporojie, din sudul Ucrainei. Despre aceasta a anunțat guvernatorul regiunii, Ivan Fiodorov, pe pagina sa de Telegram.

Femeie salvată dintr-o prăpastie la Țâpova, după o cădere de pe stâncă

O femeie de 33 de ani a fost salvată după ce a căzut de pe o stâncă într-o prăpastie, în apropierea satului Țâpova, raionul Rezina, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 5 mai, iar victima a fost găsită de către salvatori în stare conștientă, la o adâncime de aproximativ 30 de metri, într-o zonă dificil de accesat.

Plahotniuc, după condamnarea la închisoare în dosarul „Frauda bancară”: Erorile din dosar vor fi scoase la iveală

Vladimir Plahotniuc a venit cu o primă reacție după ce, în luna aprilie, a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Fostul lider al Partidul Democrat din Moldova (PDM) a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, transmis prin intermediul avocaților săi, în care susține că procesul de judecată ar fi fost „influențat politic”. De asemenea, Plahotniuc afirmă că, odată ce dosarul va ajunge în...

Intervenție de urgență la Țîpova: O femeie a căzut în gol de pe o stâncă

O femeie a suferit un traumatism la piciorul stâng și a fost preluată de medici pentru îngrijirile necesare, după ce marți seara, 5 mai, a căzut în gol în apropierea satului Țîpova din raionul Rezina. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:42. Potrivit datelor înregistrate, victima, în vârstă de 33 de ani, a căzut de pe o stâncă și se afla într-o zonă greu accesibilă. Ulterior, la...

O femeie a fost salvată dintr-o prăpastie după ce a căzut de pe o stâncă la Țîpova

O femeie în vârstă de 33 de ani a fost salvată de angajații Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ după ce a căzut de pe o stâncă în apropierea satului Țîpova din raionul Rezina, transmite MOLDPRES. Potrivit IGSU, incide...

Pensii de 25.000 de lei versus 3.264 de lei: Discrepanțele din sistemul public

Cele mai mari pensii din Republica Moldova sunt înregistrate în sectorul bancar. Datele prezentate de directoarea Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Țîbîrnă, arată că aproximativ 6.000 de persoane beneficiază de pensii medii de circa 25.000 de lei, cele mai mari din sistemul public.

Olympiacos Pireu s-a calificat în Final Four-ul Euroligii de baschet masculin

Olympiacos Pireu este prima echipa calificată în Final Four-ul Euroligii de baschet masculin. Campioana Greciei a eliminat în sferturile de finală pe AS Monaco din Franța, scor general 3:0. În al treilea meci al seriei, Olympiacos a câștigat în deplasare cu 105:82. Elenii nu au avut nicio emoție în ultima întâlnire pe care au câștigat-o în aceeași manieră ca pe primele două. La învingători, francezul Evan Fournier a...