VIDEO Emisarul lui Trump s-a întâlnit cu Putin la Moscova, înainte de ultimatumul dat Rusiei privind încetarea războiului

Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a fost primit miercuri la Moscova de președintele rus Vladimir Putin, cu două zile înainte de expirarea ultimatumului pe care liderul de la Casa Albă l-a dat Rusiei să oprească ofensiva în Ucraina, relatează Agerpres cu referire la AFP.Președintele rus și emisarul american și-au strâns mâinile călduros și au zâmbit în fața camerelor de luat vederi la începutul întâlnirii lor desfășurată într-o sală somptuoasă a Kremlinului.Steve Witkoff, care este mâna dreaptă a lui Donald Trump pentru “misiuni de pace”, s-a întâlnit deja cu Putin de mai multe ori, fără ca aceste întâlniri să-l determine pe liderul de la Kremlin să-și schimbe abordarea inflexibilă asupra războiului pe care l-a pornit în Ucraina.Și-a schimbat în schimb Trump abordarea față de Rusia. După ce aliații europeni din NATO au acceptat să cumpere arme americane pentru a le oferi Ucrainei și UE a acceptat în plus un acord comercial favorabil Statelor Unite, Trump a renunțat la atitudinea îngăduitoare față de Rusia și i-a dat marțea trecută lui Putin un ultimatum să oprească în zece zile războiul, așadar până vinerea aceasta.În caz contrar, președintele american a amenințat Rusia cu noi sancțiuni și cu impunerea unor taxe vamale secundare pentru importurile de petrol rusesc, adică taxe impuse ca sancțiune țărilor ce cumpără petrol din Rusia, în special China și India.Întrebat marți la Casa Albă dacă va impune suprataxe de 100%, el a răspuns că nu a “vorbit niciodată despre procente”. “Dar vom face multe lucruri în această direcție. Avem o întâlnire cu Rusia mâine. Vom vedea ce se întâmplă. Vom lua atunci decizia”, a adăugat Trump.Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a susținut că un astfel de ultimatum riscă să conducă la un război direct între Rusia și SUA și i-a amintit lui Trump de capacitățile nucleare pe care Rusia le-ar putea folosi ca ultimă soluție. Președintele american a reacționat nervos după afirmațiile fostului președinte rus și a anunțat vineri că a ordonat desfășurarea a două submarine nucleare în zone pe care nu le-a precizat. Între timp, Kremlinul a încercat să calmeze disputa și a atenționat că este nevoie de “multă prudență” cu amenințările nucleare.La scurt timp după sosirea lui Witkoff la Moscova, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri “consolidarea tuturor pârghiilor de care dispun SUA, Europa și G7” împotriva Rusiei.Președintele rus a asigurat vinerea trecută că dorește o “pace durabilă” cu Ucraina și a apreciat ca pozitivă a treia rundă de negocieri ruso-ucrainene desfășurată în săptămâna anterioară la Istanbul, insistând însă că rămân neschimbate condițiile de pace cerute de Rusia.”Avem nevoie de o pace durabilă, stabilă, așezată pe baze bune care să mulțumească deopotrivă Rusia și Ucraina”, a mai spus Putin, în declarații date presei cu ocazia unei întâlniri cu omologul său belarus Aleksandr Lukașenko.Fără a comenta ultimatumul dat de Trump, președintele rus și-a exprimat speranța că negocierile ruso-ucrainene vor continua și că grupuri de lucru ar putea discuta potențiale soluții de compromis, discuții care să se desfășoare “fără camere și într-o atmosferă calmă”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună pune sub semnul întrebării capacitatea Moldovei de a susține un mecanism de mobilizare

Legea mobilizării riscă să rămână o măsură formală dacă...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

ULTIMA ORĂ

PNL trece în opoziție după moțiunea de cenzură. Ilie Bolojan: „Suntem un partid cu demnitate”

Biroul Politic Național al Partidul Național Liberal din România a decis marți seară trecerea în opoziție, în urma unei ședințe care a durat peste patru...

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind...

Important

VIDEO | Ion Ceban: La Orhei vor lăsa în cursă doar candidatul PAS

Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativa Națională (MAN), acuză partidul...

PNL trece în opoziție după moțiunea de cenzură. Ilie Bolojan: „Suntem un partid cu demnitate”

Biroul Politic Național al Partidul Național Liberal din România a decis marți seară trecerea în opoziție, în urma unei ședințe care a durat peste patru ore și a fost marcată de discuții tensionate, după adoptarea moțiunii de cenzură în Parlamentul României, scrie Digi24. Decizia, propusă de Ilie Bolojan, a fost susținută de majoritatea membrilor, fiind înregistrate 50 de voturi pentru și patru abțineri, potrivit surselor liberale. Liderul PNL a declarat...

Peste nouă milioane de euro s-au investit, în ultimii doi ani, în R. Moldova, printr-un proiect european

Peste nouă milioane de euro s-au investit, în ultimii doi ani, în Republica Moldova, prin proiectul „EU4Moldova Resilience”. Banii au mers direct în infrastructură, servicii de intervenție de urgență în sate, în echipamente și instruire pentru forțele de ordine. Scopul a fost simplu, cel de a avea instituții mai pregătite și comunități mai sigure.

Sistemul de pensii din R. Molodva, mai stabil, dar vulnerabil. Elena Țîbîrnă: „Avem 1,18 angajați la un pensionar”

Sistemul public de pensii din Republica Moldova devine treptat mai stabil, însă rămâne vulnerabil pe termen lung din cauza dezechilibrului dintre contribuabili și beneficiari, a economiei tenebre și a lipsei unor pârghii de control eficiente. Directoarea Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), Elena Țîbîrnă, avertizează că, deși indicatorii financiari arată o îmbunătățire, riscurile structurale persistă și pot afecta sustenabilitatea sistemului.

(video) „Nici în filme nu am văzut ce se întâmplă la Vadul lui Vodă.” Violeta Gașițoi: Trei părinți, reținuți după ce au distrus drogurile...

Situație fără precedent la Vadul lui Vodă, o suburbie a capitalei. Avocata Violeta Gașițoi a făcut public cazul a trei părinți, care au fost reținuți, după ce ar fi distrus drogurile găsite acasă la un traficant. „Au găsit pungi pline de substanțe interzise, le-au luat și le-au distrus. A fost și o altercație, ei își recunosc vina și pentru aceasta. Vorbim de părinți disperați, care au vrut să-și...

Premieră pentru Republica Moldova! 50 MW din consumul național acoperit din baterii de stocare a energiei regenerabile

În această seară,aproximativ 50 MW din consumul total de circa 700 MW al Republicii Moldova este asigurat din baterii de stocare a energiei regenerabile, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, într-o postare pe Facebook. Oficialul a precizat că aceste sisteme de stocare a energiei, cunoscute sub denumirea de BESS, funcționează deja de o perioadă, însă în prezent sunt reflectate direct în statistica Operatorului Sistemului de Transport, Moldelectrica, și nu doar...

(video) Momentul în care o femeie sare dintr-un taxi, pe o autostradă în Malaysia: „Era ceva în privirea șoferului care m-a speriat”

O femeie din Malaysia a sărit dintr-un taxi aflat în mișcare, pe o autostradă aglomerată, după ce șoferul ar fi privit-o insistent prin oglinda retrovizoare. Incidentul a avut loc pe 1 mai, în jurul orei 9.30, pe o șosea din apropierea orașului Klang, relatează Libertatea.

PNL anunță că trece în opoziție după aprobarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Partidul Naţional Liberal din România a adoptat o rezoluție, în seara zilei de marți, prin care a anunțat că trece în opoziție după aprobarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Formațiunea a subliniat că va susţine drumul pro-eur...