Zi de doliu național în România. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, condus astăzi pe ultimul drum

Astăzi, 7 august 2025, este zi de doliu național pe întregul teritoriu al României, în semn de respect față de memoria fostului președinte Ion Iliescu, decedat marți la vârsta de 95 de ani. Fostul șef de stat român urmează să fie înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea III.
Guvernul României a adoptat, într-o ședință extraordinară ținută marți seară, Hotărârea prin care ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în ziua de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă.
Miercuri seară, colaboratori și apropiați ai fostului președinte Ion Iliescu i-au adus, într-o ceremonie privată, un ultim omagiu fostului șef de stat, al cărui sicriu a fost depus la Palatul Cotroceni, scrie Hotnews.ro.
Boala de care suferea Ion Iliescu
Ion Iliescu a fost internat în Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu” pe 9 iunie, cu probleme respiratorii, medicii stabilind ulterior că suferea de cancer pulmonar. Anterior internării din 9 iunie, fostul președinte al României făcea controale periodice la Spitalul Elias. În aprilie 2019, el a fost operat de medicii de la Institutul “C.C. Iliescu”, diagnosticul fiind pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.
În ultimii ani, Ion Iliescu nu a mai avut apariţii publice, el transmiţând însă mesaje pe blog. Ultimul astfel de mesaj a fost cel din 19 mai, în care l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru alegerea ca preşedinte. Ion Iliescu a fost primul preşedinte al României postrevoluţionare. S-a născut în 3 martie 1930, la Olteniţa.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Miliardara indiană Sudha Reddy a făcut furori la Met Gala cu un colier de 15 milioane de dolari: Lux și opulență, a eclipsat toate...

Sudha Reddy a avut o intrare specială și spectaculoasă. Sigură pe ea, ca o adevărată miliardară ce este, scrie Okmagazine.ro.

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind...

Important

VIDEO | Ion Ceban: La Orhei vor lăsa în cursă doar candidatul PAS

Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativa Națională (MAN), acuză partidul...

Miliardara indiană Sudha Reddy a făcut furori la Met Gala cu un colier de 15 milioane de dolari: Lux și opulență, a eclipsat toate...

Sudha Reddy a avut o intrare specială și spectaculoasă. Sigură pe ea, ca o adevărată miliardară ce este, scrie Okmagazine.ro.

FOTO Met Gala 2026, cea mai importantă noapte a modei: care sunt cele mai spectaculoase ținute

Cea mai importantă noapte din calendarul modei a avut loc la New York, unde, după luni de pregătiri, invitați din domeniul cultural și artistic au urcat treptele Muzeului Metropolitan de Artă în cadrul Met Gala 2026, eveniment care a marcat și deschiderea expoziției de primăvară „Arta Costumelor”. Pe covorul roșu au fost prezente numeroase vedete internaționale, printre care Irina Shayk, Cardi B, Madonna, Gigi Hadid, Rihanna și A$AP Rocky, transformând...

Amenzi pentru cei care vând teze de licență la comandă. Detalii de la MEC

Persoanele și companiile care elaborează contra cost teze de licență, masterat și doctorat vor fi sancționate cu amenzi, iar platformele online care promovează astfel de servicii vor fi blocate. Propunerile au fost formulate în cadrul unei dezbateri publice organizate de Ministerul Educației și Cercetării și de Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, transmite IPN. MEC propune completarea Codului Contravențional și a Codului Penal cu sancțiuni atât...

Consiliul Academic Român propune inițierea unui amplu proces de analiză privind perspectivele apropierii accelerate dintre România și Republica Moldova: „Este necesară trecerea de la...

Consiliul Academic Român a lansat astăzi un apel prin care a propus inițierea unui amplu proces de analiză și fundamentare științifică privind perspectivele apropierii accelerate dintre România și Republica Moldova, inclusiv prin elaborarea unui cadru de conve...

Ministrul Gavriliță, la Bruxelles: „R. Moldova își menține stabilitatea macroeconomică, în pofida provocărilor externe”

Republica Moldova își consolidează stabilitatea macroeconomică în pofida provocărilor externe. Mesajul a fost transmis de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, la reuniunea anuală a Dialogului Economic și Financiar UE – state candidate, desfășurată pe 5 mai, la Bruxelles.

Alertă sanitară în Republica Moldova: A fost înregistrat un focar de pestă porcină și trei focare de rabie

În perioada 27 aprilie – 5 mai 2026, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un focar de pestă porcină africană (PPA) și trei focare de rabie. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), focarul de PPA a fost depistat la porci domestici în satul Costești, raionul Ialoveni. În același timp, focare de rabie la câini au fost raportate în orașul Criuleni și în localitățile Miclești (raionul Criuleni) și...

Met Gala 2026, cea mai importantă noapte a modei: care sunt cele mai spectaculoase ținute

Cea mai importantă noapte din calendarul modei a avut loc la New York, unde, după luni de pregătiri, invitați din domeniul cultural și artistic au urcat treptele Muzeului Metropolitan de Artă în cadrul Met Gala 2026, eveniment care a marcat și deschiderea expoziției de primăvară „Arta Costumelor”. Pe covorul roșu au fost prezente numeroase vedete internaționale, printre care Irina Shayk, Cardi B, Madonna, Gigi Hadid, Rihanna și A$AP Rocky, transformând...