Start oficial al admiterii în universități: Tinerii își depun actele în original, cu speranța de a prinde un loc la buget

Universitățile din țară și-au deschis ușile pentru candidații care au venit să depună actele în original. Viitorii studenți s-au arătat entuziasmați și optimiști, declarând că, dincolo de dorința de a prinde un loc la buget, își doresc cursuri moderne, interactive și relevante pentru cariera aleasă. Cadrele didactice susțin că sunt pregătite să răspundă acestor așteptări și să adapteze procesul educațional la noile cerințe ale tinerei generații, transmite Moldova1.md.
Curtea Universității de Stat din Moldova (USM) a devenit neîncăpătoare. Sute de tineri au venit, încă de dimineață, să afle dacă au fost sau nu admiși la falcultate. Peste 7.500 de candidați și-au depus dosarele online. Cei mai mulți au optat pentru drept, economie sau psihologie.
“Sincer, nu știu cum o să fie. Am mari emoții, mai ales că din septembrie vom începe. E o etapă nouă în viața mea acum, că am terminat cu stresul de la bacalaureat. E un lucru nou pentru mine și sunt foarte entuziasmată”, a spus o tânără.
Sunt și dintre cei care au ales o carieră în Economie.
“Am depus dosarul la Finanțe și Bănci. Este un domeniu care îmi place. Am susținut examenul de bacalaureat la matematică, deși am fost profilul umanist. Îmi văd viitorul în acest domeniu”.
Administrația Universității de Stat spune că în acest an, au recepționat un număr-record de cereri.
“Avem peste o mie de locuri la buget pentru ciclul I licență și cam tot atâtea pentru ciclul II master. Avem și niște noutăți anul acesta. E vorba despre locuri bugetare în mod special repartizate celor din diaspora pentru diferite domenii de formare profesională și diferite programe”, a spus Otilia Dandara, prorector USM.
Tinerii au făcut rând pentru depunerea actelor și la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM).
“Mai departe, ei confirmă participarea, confirmă că doresc să învețe la Universitatea Tehnică. Ei trebuie să depună originalul în baza actului care s-a înregistrat online: diploma de bacalaureat sau diploma de absolvire a colegiului”, ne-a spus Nicolae Magariu, membru al Comisiei de admitere UTM.
“Vin aici, pentru că aici îmi văd viitorul. De mic îmi doresc să fac ceva măreț, să fac o aplicație pe care oamenii să o poată folosi”, a spus un tânăr din Dubăsari.
“Eu am ales Inginerie, domeniul de Transport și management. Eu am ales UTM, pentru că este o universitate foarte bună și chiar îmi este interesant cât este de capabilă această universitate să instruiască noi elevi și specialiști”, a afirmat un alt candidat.
“Am depus dosarul la Facultatea de Medicină Veterinară. Aș dori să salvez și să tratez animalele. Doar la această universitate există specialitatea la care mi-aș dori să studiez.”
“La licență, noi avem depuse 3.977 de dosare, cu 10-12 procente mai mult ca anul trecut. La master, e cu 13-14% mai puțin. Avem 663 de dosare”, a precizat Radu Melnic, secretar responsabil al Comisie de admitere UTM.
Tinerii vor putea depune actele în original până duminică, pe 10 august. Cei care nu au reușit să prezinte dosarele în original, o vor putea face în sesiunea suplimentară, care începe pe 13 august.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

ULTIMA ORĂ

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Oleg Ozerov: Presiunile Chișinăului asupra Transnistriei intensifică tensiunile

Presiunile exercitate de autoritățile de la Chișinău asupra regiunii...

VIDEO | Elena Drăgălin: „Condamnarea lui Plahotniuc nu înseamnă instaurarea statului de drept”

Condamnarea lui Vladimir Plahotniuc nu echivalează cu sfârșitul corupției...

ULTIMA ORĂ

Anchetați pentru răpire de persoană și alte infracțiuni: Doi bărbați, ascunși timp de un an în regiunea transnistreană, reținuți la Cimișlia

Doi bărbați care erau dați în urmărire pentru huliganism și se ascundeau în stânga Nistrului au fost reținuți în urma unei operațiuni desfășurate la Cimișlia,...

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind...

Important

VIDEO | Ion Ceban: La Orhei vor lăsa în cursă doar candidatul PAS

Ion Ceban, președintele Mișcarea Alternativa Națională (MAN), acuză partidul...

Anchetați pentru răpire de persoană și alte infracțiuni: Doi bărbați, ascunși timp de un an în regiunea transnistreană, reținuți la Cimișlia

Doi bărbați care erau dați în urmărire pentru huliganism și se ascundeau în stânga Nistrului au fost reținuți în urma unei operațiuni desfășurate la Cimișlia, de către polițiștii din Comrat cu sprijinul colegilor Inspectoratului Național de Securitate Publică din Direcția de patrulare Sud.

Eurodeputat: Parlamentul European crește cu 12% bugetul destinat statelor candidate la aderare, inclusiv Moldova

Parlamentul European crește cu 12% bugetul destinat statelor candidate la aderare, inclusiv Moldova. Dezvăluirea a fost făcută în discuții cu jurnaliștii din Republica Moldova de către eurodeputatul român Siegfried Mureșan. Conform oficialului, Comisia Europeană a propus și crearea unui fond pentru țările candidate. În opinia sa, fiecare stat candidat are nevoie de predictibilitate și să cunoască exact suma pe care o are la dispoziție, fiind necesară alocarea unor resurse exacte...

Kievul instituie regimul tăcerii înainte de 9 mai. Zelenski: Viața oamenilor este prioritară

Ucraina va institui regimul tăcerii începând cu ora 00:00, în noaptea de 5 spre 6 mai, a anunțat liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski. Decizia vine în contextul în care, potrivit acestuia, nu a existat nicio solicitare oficială din partea Federației Ruse privind condițiile unei eventuale încetări a focului.

R. Moldova își consolidează parteneriatul strategic cu statul Carolina de Nord: Beneficii pentru cetățenii

Parteneriatul Republicii Moldova cu statul Carolina de Nord din Statele Unite ale Americii este durabil și pragmatic și se materializează prin rezultate concrete, în beneficiul direct al cetățenilor, a declarat vicepremierul Mihai Popșoi în debutul reuniunii Comitetului bilateral al Parteneriatului de cooperare. Evenimentul, organizat pe 5 mai la Chișinău, a fost co-prezidat de secretarul de stat american, Elaine F. Marshall.

R. Moldova își consolidează parteneriatul strategic cu statul Carolina de Nord: Beneficii pentru cetățenii

Parteneriatul Republicii Moldova cu statul Carolina de Nord din Statele Unite ale Americii este durabil și pragmatic și se materializează prin rezultate concrete, în beneficiul direct al cetățenilor, a declarat vicepremierul Mihai Popșoi în debutul reuniunii Comitetului bilateral al Parteneriatului de cooperare. Evenimentul, organizat pe 5 mai la Chișinău, a fost co-prezidat de secretarul de stat american, Elaine F. Marshall.

Denis Șova, despre dublarea prețurilor la carburanți în Moldova în raport cu UE: „Ori avem o logistică mai sofisticată, ori poftele sunt prea mari”

Prețurile la benzină și motorină au crescut în Republica Moldova semnificativ mai rapid decât media Uniunii Europene, ceea ce ridică semne de întrebare privind structura costurilor și formarea prețurilor pe piața internă, susține Denis Șova, membru al Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Nostru. Consilierul a menționat că, potrivit datelor europene, în luna martie prețul carburanților în Uniunea Europeană a înregistrat o creștere medie de aproximativ 19,8%. Motorina s-a scumpit...

Reuniunea Comitetului de cooperare dintre R. Moldova și statul Carolina de Nord, desfășurată la Chișinău: progrese în implementarea proiectelor comune și noi direcții prioritare

Republica Moldova și statul Carolina de Nord și-au reconfirmat angajamentul pentru consolidarea și extinderea relațiilor bilaterale, în contextul desfășurării la Chișinău a reuniunii Comitetului bilateral în cadrul Parteneriatului de cooperare dintre cele dou...