Împotriva Partidului Republican „Inima Moldovei” se acţionează cu scopul evident de a ne discredita

Partidul Republican „Inima Moldovei” a făcut publică o declarație privind percheziţiile efectuate de poliţie la unii activişti ai formaţiunii.

Partidul Republican „Inima Moldovei” a informat în această dimineaţă despre percheziţiile efectuate de către poliţie la unii activişti ai formaţiunii. Am declarat că ne aşteptam la astfel de acţiuni din partea guvernării, lucru despre care am avertizat anterior, inclusiv ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dat fiind unele lucruri stranii, care ne-au atras atenţia din start, dar şi aşteptându-ne la unele provocări, Partidul Republican „Inima Moldovei” a decis să facă propria investigaţie referitor la cele întâmplate, iar primele rezultate confirmă că împotriva formaţiunii noastre se acţionează cu scopul evident de a ne discredita.

Astfel, poliţia a anunţat că a efectuat circa 60 de percheziţii, însă majoritatea dintre acestea nu i-au vizat pe colegii noştri. Peste 50 de percheziţii noi nu ştim la cine s-au făcut. Ulterior, în spaţiul public au apărut imagini cu interceptări ale unor persoane care vorbesc despre bani, despre o bancă din Rusia, despre transferuri etc. Am analizat cu atenţie aceste înregistrări şi declarăm cu toată responsabilitatea că ele nu au nici o tangenţă cu activitatea formaţiunii noastre şi nici cu activiştii noştri. Considerăm că intenţionat s-au făcut percheziţii în aceeaşi zi şi la membrii formaţiunii noastre, şi la alte persoane, cărora li se incriminează folosirea frauduloasă în scopuri politice a banilor proveniţi de peste hotare, dar care nu au nimic în comun cu Partidul Republican „Inima Moldovei”. Aceasta s-a făcut pentru a crea falsa impresie că persoanele ce apar în interceptările menţionate ar avea tangenţă cu formaţiunea noastră.

Vom continua propria investigaţie, deoarece avem tot mai multe indicii că astăzi în premieră guvernarea galbenă a testat o schemă, prin care încearcă să asocieze o formaţiune politică cu persoane care nu au tangenţă cu activitatea acesteia, cu scopul de a o discredita. E un precedent periculos, care credem că poate fi folosit şi în raport cu alte formaţiuni.

Totodată, cerem Poliţiei să declare deschis că persoanele ce apar în interceptările ce vizează pretinse finanţări ilegale prin intermediul unei bănci din Rusia nu au nici o tangenţă cu Partidul Republican „Inima Moldovei”.

Chemăm presa să nu se lase indusă în eroare de această confuzie, care credem că e promovată cu reavoinţă, şi să facă trimitere inclusiv la declaraţia noastră, în scopul informării obiective a cetăţenilor.

Facem şi pe această cale apel către cetăţeni să nu se lase induşi în eroare de campanii media care intenţionat induc în eroare opinia publică, se mai spune în declarația formațiunii.

ULTIMA ORĂ

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

Kremlinul a respins luni recentele propuneri venite din partea...

Universități importante din România și Moldova cer de la viitorul Guvern 15% din buget pentru educație

Cele unsprezece universități membre ale Consorțiului Universitaria, care reunesc...

Ucraina dezvoltă sisteme autonome de interceptare a dronelor Shahed, cu automatizare de până la 95%

Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mihailo Fedorov, a anunțat...

VIDEO | Vasile Costiuc susține că deține dovezi privind scheme de intermediari în recrutarea muncitorilor din Asia

Liderul partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, acuză existența unor...

ULTIMA ORĂ

Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille

Atacantul francez Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille pentru încă un sezon.The post Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille first appeared...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille

Atacantul francez Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille pentru încă un sezon.The post Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille first appeared on Nexta.ro.

Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille

Atacantul francez Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille pentru încă un sezon.The post Olivier Giroud şi-a prelungit contractul cu OSC Lille first appeared on Nexta.ro.

Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri”

Cupa Mondială începe joi, dar tensiunile rămân ridicate între Iran şi Statele Unite. Cea mai recentă evoluţie în conflictul dintre cele două ţări arată că americanii ar fi retras cota de bilete pentru a fi distribuite fanilor iranieni.The post Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri” first appeared on Nexta.ro.

Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri”

Cupa Mondială începe joi, dar tensiunile rămân ridicate între Iran şi Statele Unite. Cea mai recentă evoluţie în conflictul dintre cele două ţări arată că americanii ar fi retras cota de bilete pentru a fi distribuite fanilor iranieni.The post Iranul reclamă o decizie fără precedent la Cupa Mondială: „SUA ne-au retras cota de bilete pentru suporteri” first appeared on Nexta.ro.

(stop cadru) Membră CSM, către un judecător: Dvs tineți minte cât costau covoarele și donațiile, dar nu și unde ați locuit jumătate de an?!

Ședința Consiliului Superior al Magistraturii în care a fost examinat raportul Comisiei de evaluare externă a judecătorului Corneliu Guzun, vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, a fost marcată de un schimb de replici cu tentă ironică. Membra CSM, Livia Mitrofan i-a reproșat magistratului că își amintește detalii despre „cât cotau covoarele ș donații”, însă nu poate indica exact adresa apartamentului în care susține că a locuit timp de aproximativ șase...

Ce pot face bărbații pentru a afla cum stau cu fertilitatea și ce soluții moderne de tratament există. Dr. Anca Ștefan: „Bărbații trebuie investigați...

Infertilitatea este adesea asociată cu femeile, însă realitatea medicală este mult mai complexă: în aproximativ 40–50% dintre cazurile de infertilitate de cuplu problema are legătură și cu bărbatul. În ciuda acestui fapt, bărbații ajung mai greu la medic și sunt adesea insuficient investigați, ceea ce poate duce la întârzieri în diagnostic și inițierea tratamentului care …The post Ce pot face bărbații pentru a afla cum stau cu fertilitatea și...

Preşedintele Miguel Diaz-Canel: Statele Unite au în vedere trei scenarii împotriva Cubei

Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel a declarat într-un interviu publicat luni că Statele Unite au în vedere trei scenarii împotriva Cubei: provocarea unei explozii sociale prin presiune economică, preluarea controlului asupra economiei sau recurgerea la agresiune militară.The post Preşedintele Miguel Diaz-Canel: Statele Unite au în vedere trei scenarii împotriva Cubei first appeared on Nexta.ro.