Vlad Plahotniuc a revenit în Republica Moldova în această dimineață, cu o cursă din Grecia. După ce a trecut procedurile de frontieră, el a fost preluat de forțele de ordine și condus rapid spre un microbuz al Poliției, fără a i se permite să discute cu jurnaliștii care l-au așteptat la aeroport, scrie telegraph.md
La...
Expoziția „MoldMedizin & MoldDent” a fost inaugurată la Centrul „Moldexpo” din capitală. Aceasta va fi deschisă până sâmbătă, 27 septembrie, timp în care peste 50 de companii vor prezenta cele mai noi tehnologii din domeniul me...
Două partide politice și un bloc electoral ar accede în Parlament, potrivit Barometrului Opiniei Publice (BOP) prezentat joi, 25 septembrie, de Institutul de Politici Publice.
Radio Moldova organizează joi, 24 septembrie, cea de-a cincea rundă de dezbateri electorale, începând cu ora 17:00. De această dată, în platou sunt invitați reprezentanții Partidului Democrația Acasă (DA), ai Partidului Social Democrat European (PSDE), ai Blocului electoral „Împreună” și cei ai Ligii Orașelor și Comunelor (LOC).
Vladimir Plahotniuc a ajuns la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Fostul lider democrat a fost adus, sub escorta mai multor mașini cu mascați, la o oră jumătate de la aterizare pe Aeroportul Chișinău.
Avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, spune că imediat după sosirea fostului lider democrat în Republica Moldova, au „început abuzurile”. Potrivit acestuia, la Aeroportul Internațional Chișinău a fost supus unui control „special” fără explicații, fiind îndepărtat intenționat de clientul său.
Președinta Maia Sandu a declarat că reținerea și arestarea lui Vladimir Plahotniuc reprezintă „cel mai important test” pentru justiția moldovenească, subliniind că sistemul urmează să demonstreze dacă rezistă sau nu tentativelor de corupere. Declarațiile ...
La Institutul Mamei și Copilului (IMU) a fost inaugurat astăzi, 25 septembrie, Cabinetul de rezonanță magnetică nucleară (RMN). Aparatul costă 25,6 milioane de lei și a fost achiziționat de Ministerul Sănătății, cu sprijinul Băncii Mondiale.
În cadrul unui proiect implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, în valoare de 2,7 milioane de lei, cabinetul de RMN a fost dotat cu echipamente suplimentare pentru administrarea anesteziei generale, permițând examinarea copiilor încă din primele zile de viață. Spațiul a fost adaptat pentru perioadele înainte și după anestezie și include accesorii speciale menite să reducă teama copiilor și să faciliteze desfășurarea procedurilor. Valoarea totală a...