Avocatul lui Iurie Roșca a solicitat Curții Supreme de Justiție strămutarea procesului penal în care fostul politician este acuzat de trafic de influență, însă cererea a fost respinsă ca inadmisibilă. Decizia a fost pronunțată la 25 septembrie 2025 și este irevocabilă.
Magistrații au constatat că cererea a fost depusă tardiv, cu doar câteva zile înainte de pronunțarea sentinței în apel, și că aceasta reprezintă o formă de recuzare deghizată a completului de judecată de la Curtea de Apel Centru. În plus, instanța a subliniat că strămutarea este o excepție în procesul penal și poate fi admisă doar în cazuri cu temeiuri serioase și bine justificate.
Avocatul Iulian Rusanovschi a invocat lipsa de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel și presupuse influențe politice. A susținut că procesul ar fi fost afectat de interese electorale și a cerut trimiterea cauzei către o altă instanță de același grad. Curtea Supremă a considerat că aceste argumente nu pot justifica strămutarea, întrucât nu există o decizie de recuzare admisă care să fi împiedicat constituirea completului.
Dosarul în care Iurie Roșca este acuzat de trafic de influență a fost examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care în august 2024 l-a condamnat la 6 ani de închisoare și a dispus confiscarea a 227.000 de dolari. Cauza se află acum pe rolul Curții de Apel Centru, unde urmează să fie pronunțată decizia definitivă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că Iurie Roșca, fostul preşedinte al Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în data de 2 august 2024.
Ultima oră! Iurie Roșca a fost condamnat la șase ani de închisoare
Articolul Cererea de strămutare a procesului lui Iurie Roșca, respinsă de Curtea Supremă apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA