În cadrul videocastului „Fii cu Zina Bivol” a început noul sezon dedicat „Oamenilor din diasporă”. Prima invitată a fost jurnalista și pictorița Raisa Ambros, stabilită de mulți ani peste hotare.
Originară din satul Călugăr, raionul Fălești, Raisa Ambros a fost printre primii moldoveni care au plecat în Italia în anii ’90. Acolo a studiat, dar și-a câștigat existența prin munci modeste, de la îngrijirea bătrânilor până la supermarket. Ulterior, a ajuns la Londra, unde și-a construit o carieră în jurnalism, realizând reportaje despre Brexit, interviuri cu personalități precum Sharon Stone și relatări de la summit-uri europene.
După ce și-a pierdut locul de muncă în 2019, Raisa Ambros a descoperit pictura, care i-a devenit pasiune și refugiu. Astăzi, tablourile ei abstracte, lucrate în ulei, au ajuns să fie expuse și apreciate internațional.
În interviu, ea a vorbit și despre dorul de casă, povestind că nu a putut ajunge la înmormântarea tatălui în timpul pandemiei. „Succesul nu șterge dorul, dar îl transformă în artă”, a spus artista.
Mesajul ei pentru public a fost unul simplu, dar puternic: „A fi înseamnă să fii tu însuți. Să înflorești acolo unde ți s-a pus sămânța, chiar dacă ești departe de rădăcini.”
Întregul interviu poate fi urmărit în noul episod al videocastului „Fii cu Zina Bivol”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/Fe-mDemGHOI” muted=”false”]
Articolul Raisa Ambros, jurnalistă și pictoriță din diasporă, invitată la „Fii cu Zina Bivol” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA