Olesea Stamate: Sper să vedem o activitate legislativă mai transparentă și mai responsabilă

Olesea Stamate a felicitat noua componență a Parlamentului și speră că deputații să fie în slujba și cu gândul la binele cetățeanului la fiecare lege pe care o votează. Sper să vedem o activitate legislativă mai transparentă și mai responsabilă. Fără proiecte votate pe bandă rulantă fără să fie citite. Eu voi rămâne cu ochiul pe activitatea legislativă și nu doar, mai declară Olesea Stamate.

Cum era de așteptat, Curtea Constituțională a confirmat legalitatea alegerilor și a validat mandatele de deputat pentru cele 5 formațiuni ce au trecut pragul electoral.

Astfel, de azi, oficial, si-a incheiat mandatul parlamentul de legislatura a XI-a. Au fost patru ani interesanți. Activitatea parlamentară este o activitate frumoasă, mai ales atunci când ai convingerea ca munca pe care o faci este spre beneficiul oamenilor, susține Olesea Stamate.

Pentru mine personal au fost 4 ani în care am învățat mai mult decât m-aș fi gândit ca voi învăța. Atât în plan profesional, cât și în plan politic. Cu lucruri frumoase pe care am reușit să le realizez, dar și cu unele dezamăgiri, cum fără asta.

Le doresc deputaților care își încep mandatul succes în munca pe care o vor face. Să fie în slujba și cu gândul la binele cetățeanului la fiecare lege pe care o votează, mai susține Olesea Stamate.

Sper să vedem o activitate legislativă mai transparentă și mai responsabilă. Fără proiecte votate pe bandă rulantă fără să fie citite. Cu cât mai multe consultări publice (nu de forma!) și discuții pe teme de interes real pentru societate.

Eu – voi rămâne cu ochiul pe activitatea legislativă și nu doar, a notat Olesea Stamate pe Facebook.

ULTIMA ORĂ

NEWS ALERT | O dronă marină a explodat în Portul Constanța

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată...

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ

Momentul în care a explodat drona marină în Portul Constanța. Zona a fost evacuată | VIDEO

O filmare a surprins momentul exploziei dronei marine în Portul Constanța. Zona a fost evacuată și izolată de autorități.The post Momentul în care a explodat...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Momentul în care a explodat drona marină în Portul Constanța. Zona a fost evacuată | VIDEO

O filmare a surprins momentul exploziei dronei marine în Portul Constanța. Zona a fost evacuată și izolată de autorități.The post Momentul în care a explodat drona marină în Portul Constanța. Zona a fost evacuată | VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Explozia din Portul Constanța. MApN susține că o altă instituție are „responsabilitatea monitorizării traficului naval în Marea Neagră”

Ministerul Apărării susține că a fost informat începând cu ora 6:20 că în Dana 78 din Portul Constanța a fost observată o dronă maritimă și subliniază că reponsabilitatea monitorizării traficului naval în Marea Neagră este în competența Autorității Navale Române.The post Explozia din Portul Constanța. MApN susține că o altă instituție are „responsabilitatea monitorizării traficului naval în Marea Neagră” first appeared on Nexta.ro.

„Drona a ajuns din greșeală doar acolo”. Explicațiile liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor

Invitat vineri la Digi 24, liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor Adrian Mihălcioiu a declarat că drona din Portul Constanța „a ajuns din greșeală doar acolo”. El a explicat că drona putea să avanseze „către danele militare, putea să avanseze un pic către danele comerciale ale portului, chiar și în danele de la Oil Terminal, care erau foarte, foarte aproape”. „Nu avem un sistem de supraveghere și siguranță a coastelor” „După 4 ani încheiați de...

Instanța supremă a anulat probe esențiale din dosarul în care patronul Realitatea, Maricel Păcuraru este judecat de 11 ani pentru o fraudă de 5...

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi contestația formulată de Maricel Păcuraru în dosarul Loteria, în care acesta a cerut anularea interceptărilor obținute pe mandat de siguranță națională, la 10 ani de la trimiterea în judecată. Inițial, Tribunalul București s-a opus cererii. Decizia instanței supreme privind anularea probelor este definitivă.  Înalta Curte de …The post Instanța supremă a anulat probe esențiale din dosarul în care patronul Realitatea,...

Washingtonul dă înapoi. Războiul din Iran și „spectrul” Moscovei lasă Germania fără rachete Tomahawk

Într-o răsturnare de situație spectaculoasă, care riscă să zguduie din temelii arhitectura de securitate a bătrânului continent, Pentagonul este pe cale să anuleze un acord crucial pentru livrarea de rachete de croazieră Tomahawk către Germania.The post Washingtonul dă înapoi. Războiul din Iran și „spectrul” Moscovei lasă Germania fără rachete Tomahawk first appeared on Nexta.ro.

Explozia dronei maritime din Portul Constanța putea fi anticipată. Generalul (r) Dorin Toma: „Trebuia să ne așteptăm că poate exploda oricând”

Într-un interviu acordat Digi24, acesta a explicat că dronele navale folosite în războiul din Marea Neagră sunt programate să se autodistrugă atunci când pierd legătura cu operatorul. Drona navală Măgura. Sursa foto: Danylo Antoniuk / Anadolu/ABACAPRESS.COM Potrivit generalului în rezervă, cel mai probabil drona și-a pierdut capacitatea de navigație după ce semnalul GPS a fost bruiat, iar operatorul nu a mai putut menține controlul asupra acesteia. „Cred că a fost efectiv...

Zeljko Kopic nu mai este antrenor la Dinamo: „Am venit ca un străin și plec ca un Câine Roșu!”

Antrenorul croat a preluat formația bucureșteană la începutul lunii decembrie 2023.The post Zeljko Kopic nu mai este antrenor la Dinamo: „Am venit ca un străin și plec ca un Câine Roșu!” first appeared on Nexta.ro.