Astăzi, vremea în Moldova va fi predominant stabilă și lipsită de precipitații semnificative, cu cer parțial noros și temperaturi moderate, conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
Deputatul PAS Radu Marian cere dezmințiri de la deputatul Democrația Acasă Vasile Costiuc, în caz contrar, se va adresa în judecată, transmite HotNews.md.
Îi solicit lui Costiuc să dezmintă falsul grav spus la o emisiune, precum că PAS și-ar fi „desenat” și ar fi falsificat rezultatul alegerilor. Am depus o cerere prealabilă în acest sens,...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu o delegație a Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. Delegația a fost condusă...
Trei copii cu vârste între 8 și 10 ani au pătruns noaptea într-o școală din localitatea Mălăiești, unde au provocat pagube considerabile.
Potrivit canalului de Telegram Первый Приднестровский, minorii au intrat în instituție printr-un geam spart în cantină. Acolo ar fi găsit conserve de carne și lapte condensat, pe care le-au deschis pentru a se „întări”.
În timp ce se plimbau prin școală, copiii au distrus tot ce le-a ieșit în cale, ghivece cu flori, mese, scaune și chiar exponate din muzeul local al școlii.
Cazul a fost investigat, iar toți cei trei copii au fost identificați. Minorii vor fi puși sub...
Alexandrin Guțu s-a calificat în finala concursului categoriei de până la 82 de kilograme. Moldoveanul l-a învins în semifinale pe reprezentantul Belgiei, Ibrahim Tabaev. Alexandrin va lupta pentru medalia aur cu ucraineanul Ruslan Abdiiev.
Valeriu Chiveri a anunțat că își încheie mandatul în funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Ucraina. Diplomatul a subliniat că în timpul activității sale de patru ani în țara vecină a fost martor la „tragedii profunde, dar...
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că întâlnirea pe care o avea în plan cu președintele rus Vladimir Putin a fost amânată, calificând-o drept o potențială „pierdere de timp”. Decizia de a amâna discuțiile de la Budapesta, anunțată săptămâna trecută, a fost luată în urma unei convorbiri telefonice purtate luni între secretarul de stat Marco Rubio și ministrul rus de externe Serghei Lavrov, anunță France24, citat de digi24.ro.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că apelul președintelui american Donald Trump ca Ucraina și Rusia să se oprească la actualele linii ale frontului reprezintă „un compromis bun”, scrie The Guardian.
Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului de legislatura a XII-a, cu votul a 55 de deputați. În discursul rostit după alegere, el a vorbit despre angajamentele noului legislativ și despre obiectivul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Noul-vechi președinte al legislativului a subliniat că în următorii ani prioritatea va fi creșterea nivelului de trai al cetățenilor și modernizarea instituțiilor statului.
„Avem o șansă unică – să devenim Parlamentul Integrării Europene. Este datoria generației noastre să nu pierdem această șansă. Pentru următorii ani, ne angajăm să ridicăm standardele de viață, să modernizăm instituțiile și să facem investiții pentru a asigura...