Scandal în educație: două cadre riscă să-și piardă gradele din cauza abaterilor de integritate

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Consiliul de Etică al Ministerului Educației și Cercetării (MEC) a propus retragerea gradelor didactice și manageriale pentru două cadre didactice, în urma constatării unor abateri de la normele de conduită și integritate profesională. Propunerea va fi înaintată Consiliului Republican de Atestare, instituția care decide asupra acordării acestor grade.

„Membrii consiliului au aprobat, în ședința de marți, 21 octombrie, propunerea de retragere a gradului managerial I și a gradului didactic II deținut de directoarea Instituției de Educație Timpurie nr. 32 din Chișinău. Aceasta ar fi solicitat părinților suma de 3.000 de lei pentru înscrierea copiilor la grădiniță, precum și contribuții lunare de 500–600 de lei. Copiii părinților care au refuzat plata ar fi fost discriminați.

De asemenea, Consiliul de Etică a decis inițierea procedurii de retragere a gradului didactic superior pentru Natalia Cristeva, șefa Direcției Generale Învățământ din UTA Găgăuzia. Aceasta a fost audiată pe aspecte legate de deținerea unui card bancar emis de „Promsvyazbank” (PSB), utilizat în schemele de corupere a alegătorilor, și participarea la mitingul politic din 26 iulie 2025, organizat în sprijinul Evgheniei Guțul, bașcana UTA Găgăuzia”, transmite MEC.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În conformitate cu prevederile Codului de etică al cadrului didactic, cadrelor de conducere și didactice le sunt interzise, atât în exercitarea funcției, cât și în spațiul public, activitățile sau comportamentele care afectează demnitatea, imaginea publică și normele morale, manifestările discriminatorii, precum și implicarea în activități care subminează principiile statului de drept, valorile democratice, drepturile și libertățile fundamentale, suveranitatea sau integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Articolul Scandal în educație: două cadre riscă să-și piardă gradele din cauza abaterilor de integritate apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

BREAKING NEWS: Radu Marian a trimis o cerere prealabilă pe numele lui Vasile Costiuc

Deputatul PAS Radu Marian cere dezmințiri de la deputatul Democrația Acasă Vasile Costiuc, în caz contrar, se va adresa în judecată, transmite HotNews.md. Îi solicit lui Costiuc să dezmintă falsul grav spus la o emisiune, precum că PAS și-ar fi „desenat” și ar fi falsificat rezultatul alegerilor. Am depus o cerere prealabilă în acest sens,...

Ultima orǎ ..

O fermă de lapte din Șoldănești a beneficiat de un grant de sute de mii de dolari pentru modernizare

O fermă de lapte din satul Rogojeni, raionul Șoldănești, este modernizată cu sprijinul unui grant nerambursabil în valoare de 831 000 de dolari. Proiectul prevede transformarea gospodăriei într-o fermă modernă, aliniată standardelor europene privind eficiența producției, bunăstarea animalelor și protecția mediului. Proiectul include construcția unui grajd modern pentru 150 de vaci mulgătoare, instalarea unei săli de muls de ultimă generație și a unui sistem digital pentru monitorizarea sănătății animalelor. De asemenea, sunt prevăzute achiziția de echipamente performante și utilaje agricole, amenajarea unui bazin de acumulare a dejecțiilor cu o capacitate de 5000 de metri cubi, precum și extinderea șeptelului prin procurarea...

În atenția consumatorilor! Una dintre suburbiile capitalei și mai mulți locuitori din capitală, rămân mâine fără apă: Vezi adresele

Locuitorii de pe mai multe străzi din capitală și din satul Ghidighici vor rămâne mâine, 23 octombrie, fără apă la robinet. Potrivit responsabililor, sistările vor avea loc în legătură cu executarea lucrărilor planificate.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Țara trebuie să aibă cât mai repede un Guvern. Nu avem timp de pierdut”

Republica Moldova trebuie să aibă cât mai curând un Guvern. Declarația a fost făcută președintele Legislativului, Igor Grosu, după ce astăzi a avut loc ședința de constituire a Parlamentului, iar șefa statului Maia Sandu a anunțat inițierea consultărilor...

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, aflați într-o vizită la Chișinău. În cadrul discuțiilor, au fost trecute în revis...

Dezvoltarea continuă și rolul farmacistului, în discuție la 80 de ani ai USMF „Nicolae Testemițanu”

Farmacia nu mai este doar un loc de unde cumperi medicamente, ci un pilon central al sănătății moderne. Este una dintre concluziile evenimentului cu genericul „Farmacia Viitorului”, organizat în contextul maratonului de întâlniri desfășurate cu ocazia celor 80 de ani de activitate ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu”. Participanții au spus că inovația și dezvoltarea continuă redefinesc complet rolul farmacistului în societatea de mâine.

Tragedie la Sîngerei: Un bărbat a fost lovit mortal de un microbuz

Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un microbuz într-o localitate din Sîngerei. Potrivit informațiilor, accidentul a avut loc acum câteva clipe, iar la fața locului a intervenit Poliția și o ambulanță.

Performanță remarcabilă: 46 de medalii pentru vinurile Moldovei la Montréal

Republica Moldova își consolidează tot mai mult reputația pe plan internațional în domeniul vinificației. La ediția din 2025 a prestigioasei competiții Sélections Mondiales des Vins, desfășurată la Montréal – cel mai mare concurs de vinuri din America de Nord – vinurile moldovenești au cucerit 46 de medalii, plasând țara printre cele mai premiate participante. Sub brandul național „Wine of Moldova – A legend alive”, Republica Moldova a participat cu 132 de probe, prezentate de 24 de producători autohtoni. „Rezultatele au fost spectaculoase: 4 medalii Grand Gold; 41 medalii Gold;  1 medalie Silver; Titlul „Best of Show & Prix VINOFED”, una dintre...