Ilan Șor: „Din tot Sufletul” dăruiește sărbătoare oamenilor

Acest proiect este o sursă de bucurie și emoții frumoase pentru oameni din diferite generații. La sfârșitul săptămânii trecute, ei s-au adunat în satele și orașele de baștină, pentru a petrece frumos timpul și a relaționa.

Muzica bună a ademenit la dans participanții. Iar copiii, ca de fiecare dată, au avut parte de jocuri interactive variate, cu participarea animatorilor haioși.

Oamenii spun că așteaptă nu nerăbdare evenimentele organizate în cadrul proiectului “Din tot Sufletul”, pentru a petrece frumos timpul în aer liber și a se relaxa, după o săptămână intensă de muncă.

“Venim aici mereu, împreună cu copiii. Este super. Ne relaxăm frumos și ne alimentăm cu emoții pozitive. Mulțumim organizatorilor”, și-a împărtășit emoțiile un bărbat din orașul Comrat.

„E vesel aici – avem parte de muzică bună și multă comunicare. Emoțional ne simțim foarte bine, și asta contează foarte mult”, a recunoscut un cuplu tânăr din orașul Căușeni.

„E o sărbătoare pentru toate vârstele. Ne place tuturor să comunicăm și să ascultăm muzică bună. Astfel de activități aduc multă pace în suflet”, ne-a relatat o bătrână din orașul Anenii Noi.

Proiectul „Din tot Sufletul” a fost lansat în iunie 2023, la propunerea omului de afaceri și politicianului Ilan Șor, cu scopul de a consolida familiile. În cadrul inițiativei, în toate localitățile din țară sunt desfășurate evenimente de divertisment, la care participă, săptămânal, mii de persoane de toate vârstele. „Din tot Sufletul” este continuitatea programului „Vârsta de Aur”, care a fost implementat, de asemenea, la inițiativa lui Ilan Șor, în semn de respect față de generația în vârstă.

“Din tot Sufletul” continuă și în această săptămână în toată țara. Organizatorii promit o sărbătoare de neuitat cu surprize frumoase, pentru copii, părinți și bunei!

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

ULTIMA ORĂ

Tranzacție – Gigant francez intră în România. SPIE cumpără rivalul ROFA, inclusiv afacerea locală

Multinaționala franceză SPIE, printre cei mai mari furnizori europeni de servicii multitehnice în energie și comunicații, cu venituri anuale de peste 10 miliarde de euro...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Tranzacție – Gigant francez intră în România. SPIE cumpără rivalul ROFA, inclusiv afacerea locală

Multinaționala franceză SPIE, printre cei mai mari furnizori europeni de servicii multitehnice în energie și comunicații, cu venituri anuale de peste 10 miliarde de euro și 55.000 de angajați, intră în România, cu achiziția afacerii locale a germanilor de la ROFA Industrial Automation.The post Tranzacție – Gigant francez intră în România. SPIE cumpără rivalul ROFA, inclusiv afacerea locală first appeared on Nexta.ro.

Tranzacție – Gigant francez intră în România. SPIE cumpără rivalul ROFA, inclusiv afacerea locală

Multinaționala franceză SPIE, printre cei mai mari furnizori europeni de servicii multitehnice în energie și comunicații, cu venituri anuale de peste 10 miliarde de euro și 55.000 de angajați, intră în România, cu achiziția afacerii locale a germanilor de la ROFA Industrial Automation.The post Tranzacție – Gigant francez intră în România. SPIE cumpără rivalul ROFA, inclusiv afacerea locală first appeared on Nexta.ro.

EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice deschide la București un centru cu 200 de angajați

Producătorul internațional de înghețată The Magnum Ice Cream Company, care deține fabrica Betty Ice din Suceava, urmează să deschidă un centru de servicii pentru 200 de angajați în clădirea de birouri Globalworth Square, din nordul Bucureștiului, potrivit surselor Profit.ro.The post EXCLUSIV Gigantul înghețatei care deține Betty Ice deschide la București un centru cu 200 de angajați first appeared on Nexta.ro.

ULTIMA ORĂ DOCUMENT Conflict la Mangalia. Olandezii de la Damen, acuzați că vor să înlăture de pe piața militară șantierul naval de stat Mangalia...

Acționarul majoritar al companiei falimentare Damen Shipyards Mangalia (DSMa), societatea de stat Șantierul Naval 2 Mai SA (2MMS), controlată de Ministerul Economiei, îl acuză pe cel minoritar Damen Holding BV, care este și cel mai mare creditor al societății aflate în faliment, că vrea să submineze vânzarea activelor șantierului naval din Mangalia. Cei de la Damen resping acuzația ca total nefondată și ″speculativă″, arătând că nu vor decât să-și...

Invenție virală: Costumul cu țepi metalici pentru apărarea oilor de lupi

Un fermier și un inventator din Austria au făcut publică invenția care ar putea rezolva o problemă veche care le dă bătăi de cap oierilor de 11.000 de ani. Cei doi au proiectat o armură cu țepi metalici pentru a apăra oile de atacurile lupilor. Inventatorul în vârstă de 72 de ani a declarat, potrivit Wochenblatt, că a lucrat mulți ani pentru a dezvolta costumul protector. Reacțiile din mediul online au...

Islanda organizează un referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE

Parlamentul din Islanda a validat joi organizarea pe 29 august a referendumului privind reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, întrerupte oficial din 2015, a anunțat televiziunea publică islandeză RUV, citată de AFP. Rezoluția a fost adoptată cu 34 de voturi pentru și 8 împotrivă în a doua lectură. Un număr de 14 deputați s-au …The post Islanda organizează un referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE first...

Panică în stațiunea Sinaia: un urs a fost văzut pe Bulevardul Ferdinand, unde circulația pietonală este intensă. Autoritățile au transmis mesaje RO‑ALERT

Un urs a fost observat joi seară pe Bulevardul Ferdinand din Sinaia, motiv pentru care autoritățile au emis un mesaj RO‑ALERT pentru avertizarea populației. Prezența animalului a fost raportată în zona centrală a stațiunii, unde circulația pietonală este intensă la orele serii.The post Panică în stațiunea Sinaia: un urs a fost văzut pe Bulevardul Ferdinand, unde circulația pietonală este intensă. Autoritățile au transmis mesaje RO‑ALERT first appeared on Nexta.ro.