Proiectul bugetului Găgăuziei pentru 2026 arată că regiunea pierde peste 50% din veniturile proprii

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Proiectul bugetului Găgăuziei pentru 2026 a arătat că regiunea pierde peste 50% din veniturile proprii. Ca urmare, volumul programelor sociale scade. Rolul negativ, în opinia deputatului Adunării Populare, Alexandr Tarnavschi, l-a jucat colaborarea cu Ilan Șor, transmite corespondentul IPN din Găgăuzia.

Atunci când la conducerea regiunii a venit bașcana Evghenia Guțul, împreună cu echipa sa, din care făceau parte și apropiați ai lui Șor, Găgăuziei i s-au promis 50 de milioane de euro investiții. Diverse programe și proiecte au fost chiar incluse în planul de activitate al Comitetului Executiv. Însă, în realitate, Găgăuzia pierde tot mai mult. În decurs de doi ani de activitate a actualului executiv, volumul veniturilor a scăzut până la 292,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă o reducere a veniturilor cu aproape 10 milioane de lei.

Alexandr Tarnavschi leagă cauzele acestei scăderi de mai mulți factori. După modificările cu privire la modul de rambursare a taxelor, pe care ulterior Curtea Constituțională le-a declarat neconstituționale, multe afaceri au părăsit Găgăuzia. Este vorba despre TVA-ul pe care regiunea îl rambursa antreprenorilor din propriul buget timp de aproximativ șase luni. De asemenea, un rol negativ l-a avut colaborarea publică cu Ilan Șor. Tocmai din această cauză, potrivit lui Tarnavschi, investitorii nu vin în autonomie și nu mai desfășoară proiecte așa cum o făceau înainte.

Contribuția bugetară pentru plățile sociale scade. Doi ani la rând, compensațiile pentru perioada de iarnă se acordă în valoare de 400 de lei, și nu de 700, așa cum era în anii precedenți, înainte de venirea Comitetului Executiv Guțul.

Totodată, există câteva cheltuieli controversate care, dimpotrivă, cresc. De exemplu, pentru finanțarea radiodifuzorului public „Gagauziya Radio Televizionu” (GRT) în 2026 este planificată suma de 10,9 milioane de lei, cu 400 de mii de lei mai mult decât în 2025. Creșterea finanțării a fost explicată prin necesitatea de a asigura acoperirea completă pentru difuzare în regiune. Totuși, trebuie menționat că GRT s-a ales cu sancțiuni în acest an în mărime de peste 200 de mii de lei pentru încălcări, inclusiv dezinformare și partizanat politic. În plus, GRT a fost exclus din lista mass-media care au semnat Codul deontologic al jurnalistului, pentru încălcări sistematice ale standardelor. Directorul companiei este o persoană din echipa lui Ilan Șor.

Alexandr Tarnavschi subliniază că, pentru revenirea la stabilitate, este necesar să se îmbunătățească relațiile cu autoritățile centrale și să se revizuiască politica economică a regiunii, concentrându-se pe sprijinirea afacerilor locale. Dacă actualul Comitet Executiv nu se descurcă, Tarnavschi propune ca administrarea să fie încredințată celor care pot lucra efectiv pentru dezvoltarea regiunii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Proiectul bugetului Găgăuziei pentru 2026 arată că regiunea pierde peste 50% din veniturile proprii apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco propusă la funcția de vicepreședinte al Parlamentului. PSRM și PAS au votat pentru socialistul Vlad Batrîncea

Fracțiunea Partidului Nostru consideră necesar ca Parlamentul să aibă trei vicepreședinți în Legislativ și a propus-o pe Elena Grițco pentru funcția de vicespeaker. „Pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea de a vedea un alt prezidiu în Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea partidului nostru propune pe doamna Elena Grițco pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului”, a declarat...

Ultima orǎ ..

Pești din Cartea Roșie, în valoare de peste 191 de mii de lei, scoși la vânzare într-o piață

Un bărbat a fost prins că vindea într-o piață specii de pești incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Operațiunea a fost desfășurată în această dimineață de inspectorii de mediu, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și specialiști de la Institutul de Zoologie. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a șefului Inspectoratului de Mediu, Ion Bulmaga, prejudiciul cauzat prin capturarea ilegală a acestor exemplare este estimat la peste 191.000 de lei. Astfel, inspectorii de mediu urmează să întreprindă toate măsurile necesare pentru sancționarea celor implicați. Autoritățile anunță că astfel de controale și operațiuni vor continua și în perioada...

Socialiștii vor contesta decizia privind formarea Biroului Permanent al Parlamentului

Socialiștii va contesta decizia privind formarea Biroului Permanent al Parlamentului. Deputații din cadrul fracțiunii sunt nemulțumiți că nu s-a dat curs inițiativei lor de a majoră până la 16 numărul membrilor entității din Legislativ. Dintre socialiștii, în Biroul Permanent se vor regăsi Igor Dodon și Vlad Bătrîncea, care este membru din oficiu, fiind vicepreședinte al Legislativului. Membrii formațiunii, însă, a mai vrut un deputat în Biroul Permanent, invocând „reprezentarea echitabilă a tuturor fracțiunilor parlamentare”. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Conform unui comunicat emis de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, „Igor Dodon a propus includerea a doi...

Recensământul populației și locuințelor: Cele mai frecvente dificultăți raportate de cetățeni sunt de vedere, de mobilitate și de auz

Cele mai frecvente dificultăți în realizarea activităților zilnice, declarate de cetățeni la Recensământul populației și locuințelor sunt cele de vedere și cele de mobilitate cu ponderi de 29,6% și, respectiv, 19,6% din populația ...

„În scurta lor viață au trăit cu sens, transformând scena în altar al demnității”: Maia Sandu, mesaj la 33 de ani de la moartea artiștilor Doina și Ion Aldea-Teodorovici

Președinta Maia Sandu a comemorat astăzi cei 33 de ani de la trecerea în neființă a artiștilor Doina și Ion Aldea-Teodorovici, evocând contribuția lor remarcabilă la cultura și identitatea națională a Republicii Moldova. „În scurta lor viață pământească, au trăit intens, cu sens, cu valoare, transformând scena în altar al demnității”, a scris șefa statului.

GALERIE FOTO // Noul Parlament şi-a ales vicepreședinții și membrii comisiilor permanente

Astăzi a continuat ședința de constituire a Parlamentului, începută pe 22 octombrie. În cadrul acesteia, au fost aleși vicepreședinții Legislativului, a fost stabilită componența Biroului permanent și înființate comisiile permanente, informează MOLDP...

ANTA avertizează operatorii de transport rutier internațional: Evitați frontiera dintre Belarus și Lituania

Operatorii de transport rutier internațional din Republica Moldova sunt avertizați să evita traversarea frontierei dintre Belarus și Kazahstan.  Agenția Națională Transport Auto (ANTA) informează că autoritățile din Lituania au prelungit suspendarea traficului la vămile cu Belarus. „Potrivit deciziilor adoptate de autoritățile lituaniene în cadrul ședinței Guvernului din 29 octombrie 2025, măsura de suspendare a traficului prin punctele de trecere a frontierei dintre cele două state a fost extinsă până la data de 30 noiembrie 2025, cu posibilitatea unei noi prelungiri”, transmit funcționarii de la ANTA. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Decizia de închidere a punctelor de...

Putin, la un spital militar: „Lupta este în genele noastre, asta nu dispare”

Președintele rus Vladimir Putin a declarat că războiul ar fi „în genele” rușilor. Afirmația a fost făcută în timpul unei vizite la spitalul militar „Mandrîk”, unde liderul de la Kremlin s-a întâlnit cu participanți la invazia din Ucraina, scrie publicația The Moscow Times.