Vlad Plahotniuc se plânge de presiuni politice și dosar voluminos

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Fostul lider democrat, Vlad Plahotniuc, aflat în arest preventiv, susține că își va demonstra nevinovăția în fața acuzațiilor, pe care le califică drept politice. Într-un mesaj postat pe rețele sale de socializare, Plahotniuc s-a plâns pe faptul că dosarul în care este învinuit este unul voluminos, de 97 de volume, fiecare a câte 300-400 de pagini, iar timpul care i se oferă pentru a-l studia este unul restrâns, transmite IPN.

„De regulă, asemenea dosare complexe necesită mai mult timp pentru a fi examinate, însă asupra procurorilor și asupra altor părți ale procesului de anchetă și judecată sunt exercitate presiuni enorme din direcția factorilor politici, pentru a fi creat un context în care eu și avocații să nu reușim să luăm cunoștință de toate nuanțele și aspectele relevante ale dosarului”, precizează Vlad Plahotniuc.

Fostul lider PDM afirmă că, în pofida dificultăților care au apărut, este determinat să își demonstrez nevinovăția în raport cu acuzațiile din dosar, pe care le numește „cu iz politic”.

„Dorința mea nu e doar să mă disculp în fața instanței de judecată, ci să demonstrez publicului că învinuirile în adresa mea au fost nefondate și s-au bazat la originea lor pe speculații și pe rivalități politice din trecut”, mai menționează Plahotniuc.

Vlad Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie pe aeroportul din Atena, Grecia, și extrădat pe 25 septembrie în Moldova. În prezent acesta se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13. Acesta nu s-a prezentat la nicio ședință de judecată în dosarele în care este învinuit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Vlad Plahotniuc se plânge de presiuni politice și dosar voluminos apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco propusă la funcția de vicepreședinte al Parlamentului. PSRM și PAS au votat pentru socialistul Vlad Batrîncea

Fracțiunea Partidului Nostru consideră necesar ca Parlamentul să aibă trei vicepreședinți în Legislativ și a propus-o pe Elena Grițco pentru funcția de vicespeaker. „Pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea de a vedea un alt prezidiu în Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea partidului nostru propune pe doamna Elena Grițco pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului”, a declarat...

Ultima orǎ ..

Trenul de pompieri din Chișinău, implicat tot mai des în misiuni de salvare

Când incendiile scapă de sub control, pompierii pornesc pe șine. Trenurile speciale, încărcate cu zeci de tone de apă, ajung în cel mai greu accesibile zone. Capacitatea trenului de pompieri din Chișinău este de 120 de tone de apă, echivalentul a 30 de autospeciale. Viteza de deplasare poate ajunge până la 80 de kilometri pe oră.

Restricții de circulație pe strada Columna din capitală până pe 2 noiembrie

Traficul rutier pe strada Columna din Capitală va fi întrerupt în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, pe tronsonul cuprins între străzile Aleksandr Pușkin și Mihai Eminescu. Măsura este aplicată în baza unei dispoziții emise de Primăria municipiului Chișinău, în vederea executării unor lucrări edilitare pe strada Columna. Conducătorii auto sunt atenționați să respecte semnalizarea rutieră temporară și să circule cu prudență. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Restricții de circulație pe strada Columna din capitală până pe 2 noiembrie apare prima dată în Realitatea.md.

Atenție, șoferi! Podul Giurgiu-Ruse va fi închis timp de 2 zile

Autorităţile din Bulgaria au anunțat joi, 30 octombrie, că traficul pe Podul Giurgiu-Ruse va fi închis temporar, în perioada 4–5 noiembrie 2025, pentru executarea unor lucrări de construcţie şi instalare în zona dintre noile panouri rutiere din beton armat, scrie digi24.ro.

Cinci persoane, reținute după jaful de la Muzeul Louvre

Cinci persoane care ar fi participat la spargerea spectaculoasă de la muzeul Louvre au fost arestate la Paris. Bijuteriile furate, în valoare de 88 de milioane de euro, încă nu au fost găsite, dar procurorii rămân optimiști. Anchetatorii lucrează sub presiunea opiniei publice, mulți francezi consideră că jaful a fost o rușine națională.

Cum va arăta primul tronson al Autostrăzii A8, care va lega Moldova de România

Primul tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni va fi construit de o asociere româno – bulgară, a anunţat, joi, într-un comunicat, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR). Acesta va avea o lungime de 27 kilometri şi printre provocările tehnice se numără 4 tuneluri şi  36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri. Astfel, asocierea de constructori din România şi Bulgaria a fost declarată câştigătoare, cu o ofertă de 4,76 miliarde de lei, iar contractul de proiectare şi execuţie poate fi semnat dacă în termen de zece zile nu se depun contestaţii. Durata totală de...

Pește inclus în Cartea Roșie, vândut ilegal de un comerciant în piețele din Moldova: A cauzat un prejudiciu de peste 190.000 de lei

Un agent economic a fost depistat în piețele din Moldova vânzând ilegal specii de pește pe cale de dispariție. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, care a precizat că prejudiciul cauzat este peste 191.000 de lei.

Tot mai mulți moldoveni aleg mașini electrice și hibride. Numărul acestora a crescut cu 190 la sută în trimestrul III

Numărul mașinilor electrice și a celor hibride înregistrate în Republica Moldova în trimestrul III din anul curent a crescut cu 190 % comparativ cu același interval din 2024. Cifrele au fost prezentate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), &i...