Decizia administrației SUA de a-și retrage o parte dintre trupele sale staționate în România nu este o surpriză. Autoritățile române au fost înștiințate în acest sens și s-a acționat în coordonare. De altfel, SUA vor retrage doar o parte dintre trupele staționate în România – 600 de militari, alți 1000 de militari vor rămâne în continuare să asigure prezența militară în regiune. În plus, trupele americane nu sunt singurele în bazele militare din România, și alte state aliate au trupe dislocate, care chiar și-au crescut prezența în țara vecină. Respectiv, în opinia expertului în securitate al comunității WatchDog.md, Pavel Horea, decizia nu slăbește securitatea pe flancul estic.
„Prezența militară SUA în România va rămâne una semnificativă, prin prezența Scutului antirachetă de la Deveselu, care reprezintă o verigă importantă în sistemul American de apărare timpurie. Trebuie neapărat să ținem cont că nu doar SUA au trupe dislocate în statele din regiune, Franța, Germania, Marea Britanie la fel au contingente semnificative în regiune și asigură prezență solidă a NATO în această zonă sensibilă. În ceea ce privește Republica Moldova, aceasta nu va fi afectată de decizie atâta timp cât în România și nu numai se află trupe care contribuie la descurajarea Rusiei de la acțiuni care ar putea duce la o escaladare în regiune”, a explicat Pavel Horea, într-un comentariu pentru Realitatea.md.
„Această retragere este de fapt rezultatul schimbului politicii de securitate a SUA din Europa spre teatrul indo-pacific, unde China devine o provocare din ce în ce mai mare pentru SUA și aliații săi din zonă: Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, Filipine, Australia, etc. În aceeași ordine de idei, administrația de la Washington a cerut statelor europene să-și preia din ce în ce mai mult responsabilitatea pentru propria apărare, deoarece SUA urma să-și micșoreze aportul în asigurarea securității europene. Asemenea discuții au avut loc încă în primul mandat al administrației Trump de la Casa Albă”, a adăugat expertul.
Întrebat în ce măsură Republica Moldova, stat neutru dar aflat în vecinătatea războiului din Ucraina, ar putea resimți consecințe indirecte, Pavel Horea a răspuns: „NATO are un rol esențial în asigurarea stabilității și securității statelor din Europa de Est, mai ales cele care se află imediată apropiere de Federația Rusă. Aceste state dețin resurse net inferioare față de cele de care dispune Rusia și ar fi vulnerabile în eventualitatea unui atac convențional sau hibrid. Apartenența la NATO asigură statele de faptul că acestea beneficiază de protecție din partea întregii alianțe. Acest lucru s-a văzut mai ales în ultimele luni, când drone sau chiar avioane rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei, al statelor baltice și al României, iar avioane ale forțelor aliate au fost ridicate în aer pentru a intercepta aeronavele și chiar a doborî drone (cazul Poloniei)”.
Cât despre rolul UE în asigurarea unui echilibru de securitate în Europa de Est, potrivit expertului, „este mai mult de a asigura stabilitatea internă și reziliența împotriva interferențelor hibride, mai puțin componenta militară”. „Deși UE a anunțat un program amplu de reînarmare și modernizare atât a forțelor armate, cât și a infrastructuri pentru următorii 5 ani, aceste acțiuni se întreprind la nivelul fiecărui stat în parte, ținând cont de obiectivele comune. UE nu poate fi luată în calcul ca o forță combatantă, în special prin prisma structurii și obiectivelor sale”.
„Statele din Flancul Estic înțeleg foarte bine contextul în care acestea se află și investesc masiv în programe de reînarmare și modernizare. Putem vedea asta prin programele de achiziții de zeci de miliarde de dolari ale României și ale Poloniei, dar și ritmul investițiilor în infrastructura civilă care poate fi utilizată pentru sporirea mobilității trupelor în caz de conflict (cazul României)”, a atras atenția Pavel Horea.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Pavel Horea, expert în securitate: Retragerea parțială a trupelor SUA din România nu afectează securitatea regională apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA


