Comunitățile din Botoșani, România, și Bălți, Republica Moldova, vor beneficia de măsuri sporite de protecție împotriva inundațiilor. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne informează despre lansarea unui proiect menit să sporească capacitatea de prevenție și reacție în fața riscului de inundații în zona transfrontalieră.
Activitățile principale includ realizarea materialelor informative și campaniilor de conștientizare, desfășurarea activităților de informare și educare preventivă în Botoșani, România și Bălți, Republica Moldova.
„Planul proiectului prevede organizarea exercițiilor comune de simulare și evacuare a populației. Totodată, datorită fondurilor europene urmează a fi achiziționate autovehicule moderne pentru intervenție și prevenție”, notează IGSU.
Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de pregătire a populației în fața situațiilor de urgență prin acțiuni comune de informare, instruire și prevenție, cu accent pe riscul de inundații.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul pentru Vecinătate, Dezvoltare și Cooperare Internațională (NDICI), în cadrul Programului Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, și se implementează în perioada 11 iulie 2025 – 10 ianuarie 2027.
Bugetul total al programului implementat este de 322.648,20 euro, dintre care finanțarea nerambursabilă reprezintă 290.383,37 euro.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Proiect moldo-român: Acțiuni, instruiri și echipamente moderne pentru prevenirea inundațiilor apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

