Daniella Misail-Nichitin: Violența digitală a fost introdusă în lege, iar agresorii vor fi trași la răspundere

Violența digitală a fost recunoscută oficial în legislația Republicii Moldova și va fi sancționată conform legii. Anunțul a fost făcut de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Potrivit șefei MAI, modificările recente aduc un cadru legal mai strict, menit să protejeze mai eficient victimele violenței și să descurajeze agresorii să recidiveze.

„Au fost operate modificări la legislație în acest sens. Avem și Agenția Națională în domeniul prevenirii și combaterii violenței pe bază de gen, care coordonează la nivel național toate eforturile instituțiilor din acest domeniu. Inclusiv, se extinde durata ordinului de restricție de urgență, dar și a ordonanței de protecție”, a declarat ministra Afacerilor Interne.

Astfel, potrivit unei inițiative aprobate recent în Parlament, durata ordinului de restricție de urgență va putea fi prelungită până la 20 de zile, iar măsurile de protecție – până la 6 luni, comparativ cu termenii actuali de 10 zile, respectiv 3 luni.

Totodată, legislația este completată cu noțiunea de violență digitală, recunoscută acum drept o formă de abuz. Aceasta se referă la acțiuni precum hărțuirea online, distribuirea neautorizată a imaginilor sau mesajelor personale, amenințările ori controlul prin mijloace digitale.

„Se extinde lista tipurilor de violență care cad sub incidența Codului Contravențional sau a celui Penal. Printre formele noi recunoscute se regăsește și violența digitală, considerată infracțiune ce urmează a fi investigată, iar agresorii – atrași la răspundere corespunzător”, a precizat Daniella Misail-Nichitin.

Potrivit datelor oficiale ale MAI, doar în 2025 au fost emise 700 de ordonanțe de protecție în cazuri de violență domestică. Aceste măsuri, dispuse de instanțele de judecată, interzic agresorilor să se apropie de victime, să le contacteze sau să rămână în aceeași locuință.

De asemenea, 4.500 de ordine de restricție de urgență au fost aplicate de polițiști la fața locului, în urma evaluării riscurilor, pentru a garanta siguranța imediată a victimelor.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/MAI-violenta-2.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul Daniella Misail-Nichitin: Violența digitală a fost introdusă în lege, iar agresorii vor fi trași la răspundere apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO Ion Ceban: Primăria Chișinău a făcut din domeniul tineretului o prioritate reală

Primarul General, Ion Ceban, a fost astăzi alături de tineri, la un eveniment care, de fapt, vorbește despre prezentul și viitorul nostru - YouthTalk, care nu este doar o platformă, ci o dovadă că tinerii sunt activi, curajoși și dornici să participe la schimbarea orașului. „Una dintre cele mai mari satisfacții ale mele, în calitate...

Ultima orǎ ..

Agenda evenimentelor, luni, 10 noiembrie

10:00 Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru și Film ClassFest Acting Lab 2025, ediția a XIV-a; conferința de presă. Chișinău, str. Mihail Kogălniceanu 76; 10:00 Ședința serviciilor Primăriei Chișinău; Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și ...

Danemarca interzice copiilor sub 15 ani să utilizeze rețelele de socializare

Danemarca va interzice utilizarea rețelelor de socializare pentru copiii sub 15 ani. Cu toate acestea, părinților li se va permite să facă excepții în cazul copiilor de până la 13 ani pentru a accesa anumite platforme. Decizia a fost luată din cauza îngrijorărilor tot mai mari legate de sănătatea mintală a tinerilor. Guvernul de la Copenhaga a propus un set de măsuri din 14 puncte privind modul unei protejări mai bune a minorilor în mediul online.

A sărit din tren ca să scape de război: mărturia unui tânăr rus ajuns refugiat

Un tânăr din Rusia a sărit dintr-un tren pentru a evita înrolarea în armată. Trenul pleca din Rusia spre Kaliningrad, trecând prin Belarus și Lituania fără oprire. După ce a sărit din mers, tânărul a fugit în Finlanda, unde a cerut azil, iar acum se teme că va fi repatriat. El a acordat, recent, primul interviu jurnaliștilor de la Current Time, în care a explicat de ce a fugit și ce s-a întâmplat după ce a sărit din tren.

Programul FLEX: șansă pentru elevii moldoveni să studieze în SUA

Tinerii din Republica Moldova au șansa de a trăi visul american pentru un an, studiind într-un liceu din Statele Unite și locuind alături de o familie gazdă. Prin Programul FLEX, finanțat de Guvernul SUA, elevii descoperă din interior cultura și stilul de viață american, participă la activități școlare și comunitare și devin adevărați ambasadori ai țării lor. Adelina și Petru sunt doi dintre cei care au trăit această experiență unică, care le-a schimbat perspectiva asupra lumii.

EU4Moldova: rezultate vizibile în comunitățile locale

Peste 26 de mii de cetățeni și 35 de instituții publice din Republica Moldova au beneficiat, în ultimii patru ani, de servicii publice mai eficiente, datorită sprijinului oferit prin Programul „EU4Moldova: Comunități Locale”. Mai mult de 300 de familii vulnerabile au fost conectate la rețele moderne de apă, canalizare și energie. Rezultatele programului au fost prezentate recent în cadrul unui eveniment, la care au participat echipele de implementare și beneficiarii.

Programul FLEX: Elevii moldoveni experimentează viața americană și activitățile comunitare

Tinerii din Republica Moldova au șansa de a trăi visul american pentru un an, studiind într-un liceu din Statele Unite și locuind alături de o familie gazdă. Prin Programul FLEX, finanțat de Guvernul SUA, elevii descoperă din interior cultura și stilul de viață american, participă la activități școlare și comunitare și devin adevărați ambasadori ai țării lor. Adelina și Petru sunt doi dintre cei care au trăit această experiență unică, care le-a schimbat perspectiva asupra lumii.

Elevii din Călărași promovează un stil de viață sustenabil

Elevii de la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Călărași au descoperit modalități prin care pot proteja mediul și economisi energie, participând la concursul interactiv „Energie cu șanse egale”. În cadrul quiz-ului, aceștia și-au testat cunoștințele despre eficiența energetică și au aflat idei noi pentru un stil de viață mai sustenabil.