Moldova, printre cele mai vulnerabile ţări europene la schimbările climatice. ONU lansează o campanie de informare

Republica Moldova se află printre cele mai vulnerabile ţări europene în faţa schimbărilor climatice, cu o creştere medie a temperaturii de aproximativ 0,58 °C pe deceniu.  În acest context, Organizația Națiunilor Unite lansează o campanie de informare şi conştientizare adresată tinerilor, menită să impulsioneze acţiuni concrete pentru reducerea riscurilor climatice pe întreg teritoriul ţării, informează IPN.

Campania, intitulată „Adaptarea la schimbările climatice nu mai este o opţiune în Moldova. Este o necesitate. Adaptarea începe cu tine”, vine în sprijinul protejării sănătăţii, mijloacelor de trai şi mediului, din cauza intensificării fenomenelor extreme precum secetele, inundaţiile şi valurile de căldură, şi transmite mesajul că adaptarea nu mai poate fi amânată.

„Moldova resimte deja efectele schimbărilor climatice – secetele, inundaţiile şi valurile de căldură tot mai frecvente ameninţă securitatea alimentară, mijloacele de trai, sănătatea şi comunităţile”, a declarat Yesim Oruc, coordonatoarea rezidentă ONU în Moldova.

Conform detaliilor campaniei, vor fi prezentate istorii ale liderilor locali implicaţi în adaptare climatică, iniţiative comunitare, spoturi TV şi mesaje pe reţelele de socializare.

De asemenea, raportul ONU relevă că în iulie 2024 s-au înregistrat maxime de temperatură de 40,9 °C pe teritoriul Moldovei, iar fermierii sunt printre cei mai afectaţi de schimbările climatice: producţiile de porumb, floarea-soarelui şi grâu au scăzut cu peste 50% în ultimii cinci ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Moldova, printre cele mai vulnerabile ţări europene la schimbările climatice. ONU lansează o campanie de informare apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Hamal.md: Încărcare, descărcare și transport de marfuri, rapid și sigur

Multe companii pierd timp și bani din cauza încărcării, descărcării și transportării neprofesioniste a mărfurilor. Soluția vine de la hamal.md – echipe de hamali instruiți care asigură eficiență, siguranță și costuri controlate.

Moldova participă la definirea standardelor internaționale pentru soia nemodificată genetic

O delegație din Republica Moldova, formată din reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Ministerului Mediului și Oficiului Donau Soja din Moldova, a participat la Conferința Internațională „Non-GM Soy 2025”, desfășurată la ...

Scumpiri: creșteri semnificative de prețuri la unele produse alimentare, în octombrie

Prețurile medii de consum au înregistrat, în luna octombrie 2025, o creștere de 0.6% față de luna septembrie și de 5.6% în comparație cu începutul anului curent. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), inflația anuală a ajuns la 7%.

Portarul Emil Tîmbur a fost convocat la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova

Convocare de urgență la echipa națională de fotbal în Republicii Moldova. În vederea partidelor cu Italia și Israelul, portarul Victor Străistari este accidentat, iar selecționerul Lilian Popescu a apelat la Emil Tîmbur. După meciul Sheriff-ului cu Petrocub, Străistari a acuzat probleme medicale și nu a putut onora convocarea pentru ulimele două meciuri din preliminariile Campionatului Mondial din anul 2026.

Bărbat de 24 de ani reținut în București, suspectat de agresiune sexuală asupra unei minore

Un bărbat de 24 de ani a fost reținut în București, fiind suspectat de săvârșirea unei agresiuni sexuale asupra unei minore de 14 ani. Incidentul a avut loc ieri, 9 noiembrie 2025, în Sectorul 13 a capitalei. Serviciul Agresiuni Sexuale a fost sesizat prin apel la 112, cu privire la faptul că o adolescentă ar fi fost agresată sexual. Polițiștii care au ajuns la fața locului l-au identificat pe bărbatul suspect și l-au dus la sediul poliției pentru clarificarea situației și luarea măsurilor legale. ”În baza probatoriului administrat în cauză, sub coordonarea procurorului specializat, a reieșit faptul că, în jurul orei 12.30,...

(video) Ședința CMC, eșuată după ce s-au prezentat doar aleșii PAS și PSRM, iar secretarul a plecat în concediu. Lebedinschi: O porcărie, primarul blochează activitatea Consiliului

Consiliul Municipal Chișinău urma să continue, astăzi ședința începută pe 15 octombrie. Atunci, pe ordinea de zi au figurat 39 de subiecte, printre care și cel cu privire la bugetul municipiului Chișinău, acesta fiind exclus de pe agendă pentru a 8-a oară. Astăzi, însă, s-au prezentat doar aleșii PAS și PSRM, iar secretarul general al CMC, Adrian Talmaci, a plecat în concediu.

(video) „A fost după al treilea copil”. Marina Cârnaț, dezvăluiri în premieră despre divorțul cu Teo. Ce spune despre despărțirea dintre Katy și Cristi Cebotari

Bloggerița Marina Cârnaț consideră că influencerii Cristian Cebotari și Katy Black s-ar putea împăca, chiar după anunțul divorțului lor. Ea susține că în orice relație apar neînțelegeri, dar dacă există iubire adevărată, aceasta poate învinge. Marina vorbește din propria experiență, mărturisind la emisiunea „Arde” că ea și soțul ei, Teodor, au divorțat după al treilea copil, apoi restabilindu-și relația.