Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost eliberat condiționat din închisoare, după ce a fost condamnat la cinci ani de detenție, dar a stat după gratii doar trei săptămâni. Curtea de Apel din Paris a decis luni plasarea fostului șef de stat sub control judiciar. Nicolas Sarkozy este obligat să poarte o brățară electronică, pentru a-i fi supravegheate deplasările, și are interdicția de a contacta cu alți figuranți din dosar, transmite IPN.
Nicolas Sarkozy a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru că în 2005, fiind ministru de interne, a încheiat un acord cu fostul lider libian Muammar Gaddafi, ca să obțină finanțare în campania electorală, în schimbul susținerii guvernului libian, aflat atunci în izolare pe scena internațională. Fostul președinte al Franței a negat acuzațiile.
Conform legii franceze, sentințele penale, cu unele excepții, sunt executate după epuizarea tuturor căilor de atac. Prin urmare, imediat ce demnitarul a fost întemnițat, avocații au depus apel pentru eliberare.
Nicolas Sarkozy, care a condus Franța între anii 2007 și 2012, a devenit primul fost președinte francez condamnat pentru o infracțiune de un asemenea nivel.
The post Ex-președintele francez Sarkozy, eliberat condiționat după trei săptămâni de detenție appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN

