A venit fără nimic la Guvern, dar pleacă cu un Audi sportiv și o SRL. Cum s-a schimbat averea lui Artur Mija în 6 ani

Artur Mija și-a început activitatea în instituțiile publice în 2019, când a fost numit consilier în cabinetul premierului. La numire, funcționarul declara venituri puțin peste 147.000 de lei, obținute urmare a activității în Asociații Obștești în anul 2018.

În 6 ani, funcționarul a deschis și a închis mai multe conturi bancare, a importat o mașină sportivă și a s-a ales cu o cotă parte într-o companie care se ocupă de vânzarea acoperișurilor.

Tot în 2019, la eliberare din funcție, Mija a declarat salariu de peste 60.000 de lei de la Cancelaria de Stat, dar și remunerarea de peste 63.000 de lei de la o asociație obștească.

Declarația pentru 2020 a fost depusă după ce Artur Mija a devenit deputat, urmare a alegerilor anticipate din anul 2021. În document au fost trecută remunerarea de peste 105.000 de lei de la o asociație obștească și venituri de peste 83.000 de lei, obținute din traininguri și servicii de consultanță. În document apare și un apartament pe care Mija îl deține în uz, cu suprafața de 40,3 metri pătrați, dar și o mașină Honda Acord, produsă în 2014 și procurată în 2021 cu 250.000 de lei. Politicianul a mai indicat în declarația de venit că a negociat o reducere de 10.000 de lei față de prețul de piață.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Tot în declarația pentru 2020, Mija indică 100% cotă de participare la SRL Flix Construct – companie care comercializează materiale de construcție și la care figurează, conform documentului, drept fondator.

În 2023 Mija a plecat din Parlament și a devenit secretar general al Guvernului. Conform declarației depuse pentru 2022, leafa obținută în Parlament a constituit peste 241.000 de lei. Legislativul i-a mai compensat și alte cheltuieli, valoarea totală a indemnizațiilor fiind de peste 250.000 de lei. ONG-ul „The National Democratic Institute for International Affairs (NDI)” i-a achitat peste 10.000 de lei diurne. La SRL Flix Construct, funcționarul și-a actualizat statutul în „asociat”.

În declarația anuală rectificată pentru 2023 Mija a indicat deja două apartamente în uz – cel de 40,3 metri pătrați declarat anterior și altul de 59 de metri pătrați. De asemenea, el a raportat și 8 conturi bancare în lei moldovenești. Numele beneficiarului efectiv al lor este blurat în document. Pe acestea au fost depozitate peste 200.000 de lei. Mija a primit peste 63.000 de lei leafă de la Parlament, salariu de peste 433.000 de lei de la Cancelaria de Stat și peste 10.000 de lei dobândă. Guvernul i-a mai achitat circa 9000 de lei pentru diurne și cazare, iar Legislativul – mai mult de 49.000 – indemnizații și compensații.

Pentru anul 2024, Mija a declarat leafa de peste 400.000 de lei obținută la Cancelaria de Stat, dobânda de peste 2700 de lei de la o bancă comercială dar și dividende de 120.000 de lei de la Flix Construct. Cota sa parte în companie s-a redus la 50%, iar cele 8 conturi bancare și apartamentul de 40,3 metri pătrați au fost excluse din raport. În schimb, politicianul și-a cumpărat o mașină sportivă de marca Audi. Automobil produs în 2023 a fost importat din SUA cu puțin peste 26.000 de dolari, la prețul de piață de 34.990 de dolari.

Articolul A venit fără nimic la Guvern, dar pleacă cu un Audi sportiv și o SRL. Cum s-a schimbat averea lui Artur Mija în 6 ani apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Granturi de până la 600 de mii de lei pentru tinerii din R. Moldova: dosarele pot fi depuse până pe 15 noiembrie

Tinerii din Republica Moldova pot obține granturi de până la 600 de mii de lei de la stat pentru proiecte destinate dezvoltării lor. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 15 noiembrie 2025, anunță Ministerul Educației și Cercetării.

Guvernul Munteanu vrea să denunțe mai multe Acorduri CSI: Va fi anulată călătoria fără vize cu cel puțin două țări

Guvernul condus de Alexandru Munteanu a inclus pe ordinea de zi a ședinței din această săptămână denunțarea mai multor acorduri semnate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Unul dintre acestea va aboli regimul de liberă circulație cu cel puțin două țări din comunitate, cu care s-ar putea reveni la regimul de vize. Inițiativele vin de la Ministerul de Externe și sunt semnate de ministrul Mihai Popșoi.

Agenda evenimentelor pentru marți, 11 noiembrie

Biroul pentru Integrare Europeană organizează conferința: „Raportul de extindere 2025: progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”. La eveniment participă premierul Alexandru Munteanu și comisara europeană pentru extindere, Marta Kos /MAIB Park /ora 09:00/. Ministerul Mediului desfășoară consultări publice cu privire la proiectului de Lege privind accesul publicului la informație, justiție și participarea la adoptarea deciziilor de mediu /Ministerul Mediului /ora 09:00/. Consiliul Superior al Magistraturii se convoacă în ședință /CSM /ora 09:30/. Asociația ADEPT, în parteneriat cu International IDEA, organizează evenimentul de prezentare a raportului analitic „Cartografierea factorilor și stimulentelor care favorizează manipularea și ingerințele externe în alegerile din Republica Moldova (FIMI)”...

(video) Președintele Siriei joacă baschet cu înalți generali americani, la două zile după ce a fost scos de pe lista teroriștilor

Președintele sirian Ahmed Al-Sharaa, cunoscut și ca Abu Mohammad Al-Julani, 43 de ani, fost pe lista de teroriști, a fost văzut jucând baschet cu înalți oficiali militari americani la Washington (SUA). Această întâlnire neobișnuită vine înaintea unei vizite oficiale la Casa Albă, programată luni, 10 noiembrie, informează Libertatea, cu referire la Bild.

Sindicaliștii cer discuții cu liderii coaliției de guvernare înainte de protest

Blocul Național Sindical – a doua cea mai mare confederație sindicală din România – a transmis, luni, scrisori oficiale liderilor coaliției de guvernare. Sindicaliștii solicită întâlniri cu conducerile PSD, PNL, USR și UDMR pentru a discuta revendicările bugetarilor înaintea protestului programat miercuri în Piața Victoriei din București, transmite IPN. Prin acest demers, sindicaliștii urmăresc deschiderea unui dialog între partenerii sociali și reprezentanții formațiunilor politice, cu scopul de a identifica soluții concrete la problemele semnalate de confederație. Ei cer dreptate socială, respect și politici publice care să reflecte nevoile reale ale muncitorilor. Printre temele propuse pentru dialog se numără măsuri urgente pentru...

Bulgaria sporește măsurile de securitate la rafinăria deținută de Lukoil

Autoritățile din Bulgaria efectuează inspecții și implementează măsuri de securitate la rafinăria Burgas, deținută de Lukoil, pentru a prezerva infrastructura critică, a anunțat luni, 10 noiembrie, premierul Rosen Zhelyazkov, în condițiile în care Guvernul se pregătește să preia controlul unității, transmite Reuters.

Audiențe record pentru Teleradio-Moldova | Director adjunct: „Percepțiile că suntem demodați nu mai sunt valabile”

Canalele Moldova 1 și Moldova 2 traversează o perioadă de consolidare vizibilă a audienței. Directorul general adjunct al Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM), responsabil de televiziune, Andrei Zapșa, a declarat că posturile publice de televiziune au înregistrat în 2025 „o performanță notabilă”, demonstrând că sunt surse relevante, bazate pe diversificare și modernizare, cu „viteză de reacție a produselor editoriale”. Potrivit acestuia, direcția este bună și trebuie să se amplifice.