Paralizia bugetară din SUA s-a încheiat după 40 de zile de blocaj și neplată a salariilor funcționarilor publici, perioadă care a provocat perturbări majore în traficul aerian și probleme în domeniul social.
Preşedintele american a declarat marţi că sfârşitul iminent al paraliziei bugetare din Statele Unite reprezintă o „victorie foarte mare” pentru republicani, în timp ce democraţii sunt din ce în ce mai furioşi pe senatorii din tabăra lor care au votat pentru a pune capăt „shutdown-ului”.
„Felicitări ţie, lui John şi tuturor pentru o victorie foarte importantă. Redeschidem ţara noastră, care nu ar fi trebuit să fie niciodată închisă. ”, a declarat Donald Trump adresându-se preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.
După mai mult de 40 de zile de blocaj, Congresul american se pregăteşte să voteze un nou text bugetar care ar permite ridicarea „shutdown-ului”.
Senatul a adoptat o propunere de lege care prelungeşte bugetul actual până la sfârşitul lunii ianuarie, iar Camera trebuie să o dezbată începând de miercuri, votul fiind aşteptat potenţial în cursul serii. Nu ar mai rămâne decât semnătura lui Donald Trump.
Datorită regulilor în vigoare în Senat, au fost necesare mai multe voturi democratice pentru adoptarea bugetului, chiar dacă republicanii deţin majoritatea. În cele din urmă, opt senatori din opoziţie au votat „pentru”, după negocieri în culise.
Aceşti aleşi centrişti au atras furia multor membri ai propriei tabere, care denunţă concesii insuficiente şi promisiuni deşarte din partea republicanilor. Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, s-a plâns duminică pe X de o „capitulare” şi de o „trădare” faţă de America care munceşte.
Liderul minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, a îndemnat republicanii să îşi respecte angajamentul de a organiza în curând un vot în Congres pentru a prelungi anumite subvenţii pentru „Obamacare”, principalul program public de asigurări de sănătate pentru americanii cu venituri mici.
„Acum va trebui să vedem dacă vor fi urmate fapte sau dacă au fost doar vorbe”, a declarat Hakeem Jeffries.
Chestiunea acestor subvenţii se află în centrul disputei dintre republicani şi democraţi care a dus la „shutdown”.
De la 1 octombrie, peste un milion de funcţionari publici nu sunt plătiţi, plata anumitor ajutoare este puternic perturbată, la fel ca şi traficul aerian, cu sute de zboruri anulate în fiecare zi.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Sfârșitul paraliziei bugetare: Donald Trump vorbește despre o victorie uriașă apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

