Medierea ar putea deveni obligatorie înainte de adresarea în instanță

Persoanele implicate în conflicte civile, de familie sau de muncă vor putea sesiza instanța de judecată doar după participarea la cel puțin o ședință de mediere. Pentru această ședință, părțile vor achita un tarif estimativ de 550 de lei, iar în cazul conflictelor de muncă, medierea va fi gratuită. Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege aflat în consultări publice, inițiat de Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități, transmite IPN.

Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Stanislav Copețchi, a explicat că scopul ședinței de mediere este de a oferi părților posibilitatea de a-și soluționa diferendele pe cale amiabilă, fără a recurge la instanță. În cazul în care, după prima întâlnire, părțile nu doresc să continue procesul de mediere, acestea vor putea depune cererea în instanță.

Potrivit lui Copețchi, proiectul urmărește promovarea culturii juridice și încurajarea cetățenilor să apeleze la instrumentul medierii. Totodată, măsura ar contribui la eficientizarea accesului la justiție și la reducerea volumului de lucru al instanțelor, care în prezent sunt suprasolicitate.

Datele oficiale arată că sistemul judiciar din Republica Moldova se confruntă cu o creștere semnificativă a numărului de dosare examinate. În anul 2023, instanțele au înregistrat peste 269 de mii de cauze, iar un număr similar a fost raportat și în 2024, ceea ce exercită o presiune considerabilă asupra magistraților.

Proiectul de Lege privind medierea și statutul mediatorului a fost adoptat în prima lectură în legislatura precedentă, iar în prezent urmează să fie supus votului în lectură finală.

The post Medierea ar putea deveni obligatorie înainte de adresarea în instanță appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Guvernarea tace după ratarea ultimei tranșe de 170 de milioane de dolari de la FMI

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, critică dur lipsa de transparență a actualei guvernări, acuzând executivul că ar fi ratat ultima tranșă din programul de finanțare al Fondului Monetar Internațional (FMI), în valoare de 170 de milioane de dolari americani, echivalentul a circa 3 miliarde de lei. Ion Ceban constată că opinia publică...

Ultima orǎ ..

Victor Agrici, numit secretar general al Parlamentului. Două deputate din Partidul Nostru și-au depus mandatele

Parlamentul Republicii Moldova are un nou secretar general. Funcția a fost preluată de Victor Agrici, fost consilier în cabinetul președintelui Parlamentului. Numirea sa a fost avizată unanim de către Comisia juridică, numiri și imunități, cu votul celor nouă membri. De asemenea, în ședința de miercuri, 12 noiembrie, membrii Comisiei au luat act de cererile de demisie a două deputate din partea Partidului Nostru.

Ambasada Regatului Norvegiei la Chișinău a fost inaugurată oficial

Vicepremierul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a participat, alături de secretarul de stat al Ministerului de Externe al Norvegiei, Eivind Van Petersson, la inaugurarea oficiului Ambasadei Regatului Norvegiei în Republica Moldova. În cadrul ceremoniei, Popșoi a subliniat importanța noului oficiu diplomatic, menționând că acesta va contribui semnificativ la aprofundarea relațiilor moldo-norvegiene, care s-au dezvoltat dinamic în ultimii ani datorită sprijinului constant oferit de Norvegia. „Parteneriatul nostru este cu adevărat o dovadă a relațiilor excelente pe care le avem. Sprijinul oferit de poporul norvegian s-a dovedit extrem de valoros de-a lungul timpului pentru Republica Moldova. Cooperarea noastră contribuie semnificativ la consolidarea...

(video) „O binecuvântare”. Zinaida Popa, după ce soţul său a fost demis din fruntea SPPS: Nu mai trebuie să păzească „onoarea și demnitatea” cuiva

Zinaida Popa, soția fostului director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat Vasile Popa, a venit cu o reacție publică, după ce ultimul a fost demis din funcție. „Este o binecuvântare pentru familia noastră”, a spus consiliera.

(video) „Îți ucid una în cap și vei rămâne invalid, nu te juca cu focul”: Un bărbat, șantaj cu o „datorie inventată” de 40.000 lei. Mascații au intervenit când...

Un bărbat de 33 de ani din Sângerei a fost reținut de ofițerii Direcției investigații „Nord” și cei ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”, fiind suspectat că a șantajat o persoană pentru o datorie inventată de peste 40.000 de lei.

Reformele din Clusterul 2 vor aduce beneficii pentru cetățeni și antreprenori, Rodica Crudu

Reformele promovate în cadrul Clusterului 2 „Piața internă”, dedicat liberei circulații a bunurilor, serviciilor, persoanelor și capitalului, vor contribui la consolidarea pieței interne și la generarea de beneficii concrete pentru cetățeni și mediul de afaceri. Într-un interviu acordat IPN, Rodica Crudu, secretar general adjunct al Guvernului, a subliniat că aceste reforme vor facilita libera circulație și vor asigura protecția drepturilor consumatorilor. „Reformele pe care le facem astăzi urmează să creeze beneficii palpabile atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru fiecare cetățean simplu, care să înțeleagă ce înseamnă să circuli liber în orice țară și să ai drepturile protejate. Tu...

Cazul „diplomelor false” pentru medici din România: anchetă internă la USMF „Nicolae Testemițanu”

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, care ar fi semnat „diplomele false” pentru medici din România, caz anchetat peste Prut, a sesizat Centrul Național Anticorupție, iar Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” desfășoară o anchetă internă. Totodată, Emil Ceban insistă că diplomele respective ar fi „adevărate.”

Rețineri CNA: șefa unui centru multifuncțional al ASP, suspectată de trafic de influență în dosarul diplomelor false pentru centrele de chirurgie estetică

Șefa unui centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice (ASP) a fost reținută sub bănuiala de trafic de influență într-un dosar pornit în luna mai. Femeia este suspectată că ar fi pretins și primit 15.000 de euro de la administratorii unor centre de dermatologie și chirurgie estetică din Republica Moldova și România, pentru facilitarea recunoașterii unor diplome obținute fraudulos, fără ca beneficiarii să fi urmat efectiv cursurile respective.