O șefă a unui centru multifuncțional cadastral al Agenției Servicii Publice (ASP) este bănuită de ofițerii CNA că ar fi pretins și primit 15.000 de euro mită de la administratori ai mai multor saloane specializate în dermatologie și chirurgie estetică din Republica Moldova și România. Aceasta a fost ulterior reținută.
Mita ar fi fost oferită în schimbul perfectării unor diplome de absolvire false ale unei instituții de învățământ superior din străinătate, fără ca beneficiarii să fi urmat efectiv studiile respective. Dosarul a fost pornit în luna mai 2025.
„Persoana vizată ar fi susținut că are influență asupra unor factori de decizie din domeniul educației și sănătății din Republica Moldova, promițând că poate facilita recunoașterea și echivalarea diplomelor din străinătate. Astfel, deținătorii diplomelor false, fără pregătire profesională reală, ar fi putut obține dreptul de a efectua proceduri medicale și estetice în saloanele din țară.
Cazul, documentat de CNA mai bine de 6 luni, evidențiază un fenomen alarmant pentru siguranța publică – corupția și falsificarea calificărilor profesionale în domeniul medicinei estetice, prin care persoane necalificate ajung să desfășoare activități cu impact direct asupra sănătății cetățenilor. Persoana bănuită a fost reținută pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă, fiind examinate mai multe denunțuri”, transmite Centrul Național Anticorupție.
În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii și administratorii de saloane să denunțe orice caz de corupție sau activitate ilegală, contribuind astfel la protejarea sănătății publice și a integrității profesionale în domeniul frumuseții.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Diplome false în domeniul chirurgiei estetice contra 15.000 de euro: O șefă din cadrul ASP, reținută apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA
