Un nou pachet de asistență militară, în valoare totală de aproximativ 217 milioane de dolari (1.4 miliarde coroane daneze), a fost aprobat de Guvernul și Parlamentul Danemarcei pentru sprijinirea Ucrainei. Anunțul a fost făcut de Ministerul danez al Apărării într-un comunicat de presă citat de Ukrinform.
MAI MULT RADIO MOLDOVADanemarca continuă sprijinul pentru Ucraina: 217 milioane de dolari pentru arme și combustibil
Recomandăm și ..
Ultima orǎ ..
Rafinăria „Lukoil” din Ploiești ar putea fi preluată temporar de statul român
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că rafinăria „Petrotel-Lukoil” din Ploiești, deținută de compania petrolieră rusă „Lukoil”, ar putea fi preluată temporar de către statul român, în contextul sancțiunilor impuse de Statele Unite asupra companiei, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Nicușor Dan a precizat că, în prezent, rafinăria de la Ploiești este închisă pentru lucrări de mentenanță. Aceasta urmează să fie redeschisă în următoarele săptămâni.
Președintele României a subliniat că, pe durata închiderii rafinăriei, aprovizionarea...
(foto) Nu-ți vine să crezi cum arată la 90 de ani: Fuego și-a felicitat Bubulina de ziua de naștere: „E haioasă, spontană și mă iubește dezinteresat”
Bunica lui Paul Surugiu-Fuego, Bubulina, a împlinit astăzi 90 de ani, iar artistul i-a adus un omagiu plin de emoție pe rețelele. „A trecut prin multe în viața ei și e în continuare pozitivă, cu o energie debordantă, cu mintea limpede și cu speranță! E haioasă, spontană, are poftă de a trăi și e înțeleaptă”, a scris interpretul.
Peste o mie de persoane au murit anul trecut din cauza pneumoniei
În Republica Moldova, 1 135 de persoane, inclusiv 28 de copii sub cinci ani, au murit anul trecut din cauza pneumoniei. Cei mai expuși riscului sunt copiii din zonele cu rate scăzute de vaccinare și malnutriție, precum și adulții în vârstă afectați de poluarea aerului. Datele sunt prezentate de Agenția Națională pentru Sănătate publică în contextul Zilei mondiale de luptă împotriva pneumoniei, marcată anual pe 12 noiembrie, transmite IPN.
Specialiștii menționează că pneumonia este o...
Demiteri în Guvernul Ucrainei, în contextul unei anchete privind corupția din sectorul energetic
Guvernul Ucrainei l-a suspendat pe ministrul Justiției, Gherman Galușcenko, în contextul unei anchete privind corupția din sectorul energetic. Interimatul va fi asigurat de adjuncta premierului pentru afaceri europene, Ludmila Sugak. Acuzațiile de comisioane ilegale în sectorul energetic sunt deosebit de sensibile în rândul populației, care se confruntă cu întreruperi zilnice de curent în mai multe regiuni, chiar în prag de iarnă, și în contextul atacurilor masive și constante ale Rusiei asupra infrastructurii sale energetice.
Moldova a ratat ultima tranșă de bani de la FMI. Ministrul Finanțelor spune că nu e o problemă
Ministrul Finanțelor, Adrian Gavriliță, a declarat că în anul 2025 Republica Moldova nu a primit ultima tranșă din partea Fondului Monetar Internațional (FMI) în sumă de 170 de milioane de dolari, însă acest lucru nu a afectat stabilitatea bugetară a țării, transmite BANI.MD.
„În anul 2025 nu au mai fost subevaluări în cadrul programului. Tranșa, respectiv, nu a fost deblocată, dar a fost un an în același timp în care am avut resurse suficiente”, a...
Chișinău și București aprofundează dialogul pe teme de securitate și integrare europeană
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a avut astăzi o întrevedere cu senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României, și cu senatorul Titus Corlățean, p...
Praguri mai mici, mai multe licitații: Guvernul a aprobat noua Lege a achizițiilor publice
Achizițiile publice din Republica Moldova vor fi reglementate de o nouă lege, aprobată pe 12 noiembrie de Guvern, care aliniază cadrul național la normele Uniunii Europene. Documentul introduce praguri valorice diferențiate, stabilește condiții pentru modificarea contractelor fără reluarea procedurilor și continuă digitalizarea întregului proces de achiziții, informează Executivul. Totodată, sunt reduse sumele de la care autoritățile trebuie să organizeze licitații, astfel încât mai multe contracte să fie atribuite prin proceduri deschise.”

