Comisia Europeană a prezentat astăzi „Scutul European pentru Democrației” și „Strategia UE pentru Societatea Civilă”. Ambele inițiative vor fi implementate în următorii ani, pentru a proteja blocul comunitar și statele candidate la aderare de ingerințele străine și manipulare politică, transmite IPN.
Inițiativele executivului european prezintă măsuri să consolideze apărarea valorilor democratice, să sprijine presa independentă, precum și să protejeze organizațiile societății civile în fața manipulării informaționale și a presiunilor externe.
Potrivit Comisiei, „Scutul European pentru Democrație” va stimula capacitatea blocului comunitar de a combate manipularea informațională și dezinformarea. Actul va avea la bază trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional, consolidarea instituțiilor, alegeri corecte și libertatea mass-media, precum și implicarea activă a cetățenilor în viața democratică.
Un element important al „Scutului” va fi un nou Centru european pentru reziliență democratică, care va reuni expertiza și resursele uniunii, pentru a spori capacitatea colectivă de a contracara amenințările și de a consolida reziliența democratică.
Comisarul european pentru democrație, Michael McGrath, a menționat că statele candidate la aderare, inclusiv Republica Moldova, vor fi parteneri-cheie în activitatea noului Centru și vor avea acces la expertiză și mecanisme, pentru a putea să-și consolideze reziliența democratică.
În același timp, „Strategia UE pentru Societatea Civilă” urmărește trei obiective principale: stimularea implicării prin crearea până anului viitor a unei Platforme a societății civile pentru dialog privind valorile UE, sprijinirea și protejarea, prin lansarea unui Hub online și dezvoltarea de măsuri suplimentare de protecție pentru organizațiile aflate în pericol, precum și asigurarea unei finanțări sustenabile și transparente, prin creșterea sprijinului financiar, în valoare de 9 miliarde de euro pentru programul AgoraEU.
Prin intermediul celor două inițiative, Uniunea Europeană își propune să consolideze acțiunile atât la nivelul blocului comunitar, cât și la nivel național, colaborând strâns cu statele candidate la aderare și asigurând o mai bună coerență între acțiunile interne și externe ale uniunii în aceste domenii.
The post Comisia UE a prezentat „Scutul pentru Democrație” care include suport pentru Moldova appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN
