Chișinăul, liber de angajamente energetice față de CSI: Guvernul denunță ultimul acord

Sistemul energetic al Republicii Moldova funcționează în conformitate cu standardele europene și nu mai are angajamente în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) – organizație formată din state post-sovietice, în care Federația Rusă și-a asumat rolul de lider dominant. Guvernul de la Chișinău a aprobat, în ședința de miercuri, 12 noiembrie, denunțarea ultimului dintre cele zece acorduri în domeniul energetic semnate cu CSI, transmite IPN.

Documentul se referă la utilizarea gazelor naturale comprimate drept combustibil pentru mijloacele de transport auto și a fost semnat la Minsk, în anul 1995.

Potrivit Ministerului Energiei, șase dintre cele zece acorduri denunțate vizau sectorul electroenergetic și și-au pierdut actualitatea odată cu sincronizarea, în anul 2022, a sistemului electroenergetic național cu rețeaua continentală europeană ENTSO-E.

Alte trei acorduri, din sectorul gazelor naturale, au fost denunțate în contextul orientării Republicii Moldova către achizițiile de pe bursele europene, după eliminarea dependenței de resursele energetice rusești.

Până în prezent, Republica Moldova a denunțat în total 64 de acorduri semnate în cadrul Comunității Statelor Independente.

The post Chișinăul, liber de angajamente energetice față de CSI: Guvernul denunță ultimul acord appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

VIDEO | Elena Gritco: Avem 29 de proiecte de lege și sperăm să avem susținerea și celorlate fracțiuni

Elena Gritco, deputat pe lista Partidului Nostru declară că colegii deputați vor fi sincer cu oamenii atât de la tribună, cât și în afara ei, așa cum am fost în toți anii de activitate! Parcursul Partidului Nostru până a deveni partid parlamentar a fost unul foarte lung și anevoios. Suntem unicul partid din Republica Moldova...

Ultima orǎ ..

Rușii, tot mai des cu întreruperi de internet. Este afectată activitatea unor instituții importante

Rușii se plâng tot mai des de întreruperi ale internetului, după ce Kremlinul a obligat operatorii să deconecteze utilizatorii la cererea Serviciul Federal de Securitate. Măsura permite serviciilor speciale să blocheze accesul la comunicații fără mandat sau explicații, afectând activitatea firmelor, aeroporturilor, spitalelor și altor servicii esențiale.

„Mi-am supraevaluat puterile”. Constantin Cheianu, despre plecarea sa din Parlament: Mă retrag pentru a nu-mi compromite sănătatea

Constantin Cheianu a anunțat că și-a depus mandatul de deputat din motive de sănătate. Scriitorul și politicianul spune, că deși și-a dorit să contribuie la activitatea legislativă, efortul fizic și stresul i-au afectat starea de sănătate. „Mă văd nevoit să recunosc că în dorința de a face bine, mi-am supraevaluat posibilitățile și condiția fizică. Aș putea să mai fac un efort ca să continui, dar mă tem că nu ar însemna decât să...

Scriitorul Constantin Cheianu explică de ce și-a depus mandatul de deputat și dă asigurări că rămâne „un adept al integrării europene”

Scriitorul și dramaturgul Constantin Cheianu și-a anunțat astăzi decizia de a-și depune mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Cheianu, care a acces în legislativ pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a explicat că motivele țin &i...

Meteorologii prognozează pentru joi cer noros și maxime de până la 13 grade Celsius

Meteorologii prognozează pentru ziua de joi, 13 noiembrie, cer noros și maxime de până la 13 grade Celsius, informează MOLDPRES. Astfel, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mâine, cerul va fi predominant noros, fără precipitații esențiale. V&aci...

Cei trei judecători implicați în scandalul de la benzinărie ar putea fi demiși. CSM: „Așteptăm filmarea completă”

Cei trei judecători, care ar fi agresat un angajat al unei benzinării din Soroca, riscă să fie eliberați din funcție. Potrivit președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, cazul este examinat în paralel pe două dimensiuni — penală și disciplinară — iar una nu o exclude pe cealaltă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emiusiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV. „Indiferent de soluția care va fi dată de Procuratură, adică dacă va fi sau...

Deputatul PAS, Constantin Cheianu: „Am renunțat la mandatul de deputat PAS din motive de sănătate”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Constantin Cheianu și-a depus mandatul din motive de sănătate. Despre aceasta a menționat chiar el, într-o postare pe pagina de Facebook, precizând că situația s-a agravat după efortul depus în timpul campaniei electorale, la ședințele Parlamentului, precum și la constituirea noului Cabinet de miniștri.

Kanye West ar fi fost diagnosticat greșit cu tulburare bipolară: Boala gravă de care suferă, de fapt, celebrul rapper

Fostul soț al lui Kim Kardashian ar fi fost diagnosticat greșit de către medici cu tulburare bipolară și că medicamentele care i-au fost prescrise îi fac mai mult rău decât bine, scrie presa română.