Dosarul Marinei Tauber: Cererile de reaudiere a martorilor, respinse de Curtea de Apel Centru

Curtea de Apel Centru a respins miercuri, 12 noiembrie, cererile de reaudiere a martorilor depuse atât de avocații Marinei Tauber, cât și de procurori, în dosarul în care deputata a fost condamnată la șapte ani și șase luni de închisoare. Examinarea cauzei continuă, iar următoarea ședință a fost programată pentru 17 noiembrie, transmite IPN.

Hotărârea primei instanțe a fost contestată atât de avocații apărării, cât și de procurori, care nu au fost de acord pe partea ce ține de încetarea procesului penal pentru amestec în înfăptuirea justiției.

Potrivit apărării, procesul în apel se află într-o etapă incipientă, iar cererile de audiere a martorilor au fost respinse.

„Tot ce se face în ordine de apel este o simplă formalitate. Nimeni nu vrea să pătrundă în esență. Se urmărește cât mai rapid menținerea deciziei primei instanțe”, a declarat avocatul lui Tauber, Sergiu Moraru.

De asemenea, și acuzatorii au solicitat reaudierea martorilor pe segmentul care vizează învinuirea de amestec în înfăptuirea justiției, însă judecătorii au respins și această cerere. Acuzarea nu a fost de acord cu decizia instanței pe acest segment. Astfel, solicită casarea parțială a sentinței și rejudecarea cauzei cu recunoașterea vinovăției Marinei Tauber și pentru infracțiunea de amestec în înfăptuirea justiției. Potrivit sursei citate, procurorii cer aplicarea unei pedepse cumulate de 13 ani de închisoare, proporțională cu gravitatea faptelor.

Ședința a fost întreruptă până pe data de 17 noiembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Marina Tauber a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis pe data de 30 septembrie 2025. Aceasta este acuzată de finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”.

Marina Tauber, condamnată la 7 ani și jumătate de închisoare pentru finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”

 

Articolul Dosarul Marinei Tauber: Cererile de reaudiere a martorilor, respinse de Curtea de Apel Centru apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Elena Gritco: Avem 29 de proiecte de lege și sperăm să avem susținerea și celorlate fracțiuni

Elena Gritco, deputat pe lista Partidului Nostru declară că colegii deputați vor fi sincer cu oamenii atât de la tribună, cât și în afara ei, așa cum am fost în toți anii de activitate! Parcursul Partidului Nostru până a deveni partid parlamentar a fost unul foarte lung și anevoios. Suntem unicul partid din Republica Moldova...

Ultima orǎ ..

R. Moldova luptă cu dezinformarea – Experți: „Cea mai bună strategie rămâne educarea populației”

Republica Moldova s-a confruntat în ultimii ani cu numeroase campanii de dezinformare și propagandă online, intensificate mai ales după declanșarea războiului din Ucraina. Aceste campanii, susținute în mare parte din afara țării, urmăresc subminarea încrederii publicului în instituțiile statului și în parcursul european. Soluția la aceste provocări nu vine peste noapte. Sunt necesare eforturi de durată, în care autoritățile și societatea să facă front comun, a declarat pentru Moldova 1 experta în dezinformare Manuela...

Rușii, tot mai des cu întreruperi de internet. Este afectată activitatea unor instituții importante

Rușii se plâng tot mai des de întreruperi ale internetului, după ce Kremlinul a obligat operatorii să deconecteze utilizatorii la cererea Serviciul Federal de Securitate. Măsura permite serviciilor speciale să blocheze accesul la comunicații fără mandat sau explicații, afectând activitatea firmelor, aeroporturilor, spitalelor și altor servicii esențiale.

„Mi-am supraevaluat puterile”. Constantin Cheianu, despre plecarea sa din Parlament: Mă retrag pentru a nu-mi compromite sănătatea

Constantin Cheianu a anunțat că și-a depus mandatul de deputat din motive de sănătate. Scriitorul și politicianul spune, că deși și-a dorit să contribuie la activitatea legislativă, efortul fizic și stresul i-au afectat starea de sănătate. „Mă văd nevoit să recunosc că în dorința de a face bine, mi-am supraevaluat posibilitățile și condiția fizică. Aș putea să mai fac un efort ca să continui, dar mă tem că nu ar însemna decât să...

Scriitorul Constantin Cheianu explică de ce și-a depus mandatul de deputat și dă asigurări că rămâne „un adept al integrării europene”

Scriitorul și dramaturgul Constantin Cheianu și-a anunțat astăzi decizia de a-și depune mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Cheianu, care a acces în legislativ pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a explicat că motivele țin &i...

Meteorologii prognozează pentru joi cer noros și maxime de până la 13 grade Celsius

Meteorologii prognozează pentru ziua de joi, 13 noiembrie, cer noros și maxime de până la 13 grade Celsius, informează MOLDPRES. Astfel, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mâine, cerul va fi predominant noros, fără precipitații esențiale. V&aci...

Cei trei judecători implicați în scandalul de la benzinărie ar putea fi demiși. CSM: „Așteptăm filmarea completă”

Cei trei judecători, care ar fi agresat un angajat al unei benzinării din Soroca, riscă să fie eliberați din funcție. Potrivit președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, cazul este examinat în paralel pe două dimensiuni — penală și disciplinară — iar una nu o exclude pe cealaltă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emiusiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV. „Indiferent de soluția care va fi dată de Procuratură, adică dacă va fi sau...

Deputatul PAS, Constantin Cheianu: „Am renunțat la mandatul de deputat PAS din motive de sănătate”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Constantin Cheianu și-a depus mandatul din motive de sănătate. Despre aceasta a menționat chiar el, într-o postare pe pagina de Facebook, precizând că situația s-a agravat după efortul depus în timpul campaniei electorale, la ședințele Parlamentului, precum și la constituirea noului Cabinet de miniștri.