Denunțarea Acordului cultural cu Federația Rusă, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din această săptămână, care include și proiectul privind denunțarea Acordului cultural cu Federația Rusă. Măsura va duce la suspendarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură din Chișinău, cunoscut și sub denumirea de „Ruskii Dom”, transmite IPN,

Raportul Ministerului Culturii pe acest subiect a fost avizat miercuri de Comisia pentru politică externă a Parlamentului, cu un singur vot împotrivă. Liderul Fracțiunii Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat că socialiștii nu vor susține în plen denunțarea acordului, menționând că nu au fost prezentate dovezi convingătoare la acuzațiile conform cărora, sub acoperirea centrului respectiv, s-ar desfășura activități subversive împotriva statului.

Ședința plenară a Parlamentului este programată pentru 13 noiembrie, începând cu ora 10:00. Deputații vor examina, printre altele, modificările la Legea bugetului de stat pentru anul 2025 și la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul curent.

De asemenea, Parlamentul urmează să ratifice Acordul de facilitate de credit cu Agenția Franceză pentru Dezvoltare, prin care Republica Moldova va beneficia de o finanțare în valoare de 25 de milioane de euro, destinată implementării reformelor în domeniul energetic.

Pe agenda ședinței se mai află și examinarea cererilor de demisie ale unor deputați. Președintele legislativului și liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat miercuri că renunță la mandatul de parlamentar Viorel Bostan, rectorul Universității Tehnice a Moldovei, Roman Cojuhari, care rămâne la conducerea Agenției Proprietății Publice, și Nicolae Drăgănel, care își păstrează funcția în Consiliul Raional Călărași.

Mandatele au fost depuse și de jurnalistul Constantin Cheianu, precum și de antreprenoarea Maria Acbaș, care își vor continua activitatea în domeniile lor de specialitate.

The post Denunțarea Acordului cultural cu Federația Rusă, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

VIDEO | Elena Gritco: Avem 29 de proiecte de lege și sperăm să avem susținerea și celorlate fracțiuni

Elena Gritco, deputat pe lista Partidului Nostru declară că colegii deputați vor fi sincer cu oamenii atât de la tribună, cât și în afara ei, așa cum am fost în toți anii de activitate! Parcursul Partidului Nostru până a deveni partid parlamentar a fost unul foarte lung și anevoios. Suntem unicul partid din Republica Moldova...

Ultima orǎ ..

O nouă ședință în dosarul fostului primar de Boldurești, acuzat că l-a lovit mortal pe Mihăiță: Trei martori, aduși silit în judecată

Martorii apărării în dosarul fostului primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, învinuit de comiterea unui accident rutier, soldat cu moartea lui Mihăiță, au fost aduşi silit la şedinţa de judecată. Decizia judecătorilor vine după ce atât Ciochină, cât şi avocaţii săi, au refuzat să se prezinte la ultimele două şedinţe, scrie TVR Moldova.

Sergiu Caraman: Dosarele de corupție, inclusiv cel al lui Plahotniuc, se judecă cu prioritate

Cazul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc este examinat în regim de urgență, conform prevederilor legale pentru dosarele de corupție. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, în cadrul emiusiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV. Sergiu Caraman a precizat că instanțele sunt obligate prin lege să acorde prioritate acestor cauze. „Potrivit Codului de procedură penală, cauzele de corupere se judecă de urgență și cu precădere. Asta înseamnă că instanța trebuie să...

Constantin Cheianu explică de de a renunțat la mandatul de parlamentar: „Voi rămâne un suporter sincer al guvernării”

Scriitorul Constantin Cheianu renunță la mandatul de deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din motive de sănătate. Publicistul susține că s-a implicat în alegeri pentru a nu admite preluarea puterii de către opoziția rusă după scrutinul din 28 septembrie, însă eforturile făcute atât în campania electorală, cât și în Parlament îi afectează sănătatea.

La Chișinău începe Festivalul de teatru „E-motion”, unde gestul și mișcarea spun totul

Artiști din România, Ucraina, Italia și Republica Moldova vor aduce emoția în prim-plan la primul Festival Internațional de Teatru Fizic „E-motion” - un eveniment dedicat spectacolelor non-verbale, unde gestul și mișcarea spun totul. Festivalul va debuta joi, 13 noiembrie, cu reprezentația „ȘahMat”, pusă în scenă de actorii Teatrului „MADE” - Mișcare, Artă, Dans, Emoție din Chișinău, organizatorii evenimentului.

Republica Moldova, parte integrantă a Scutului european pentru democrație: UE lansează măsuri pentru protejarea democrațiilor

Republica Moldova va fi inclusă în Scutul european pentru democrație, anunțat astăzi de Comisia Europeană, un set de măsuri concrete pentru capacitarea, protejarea și promovarea unor democrații puternice și reziliente în întreaga Uniune Europeană. Toto...

„O decizie politică și lipsită de argumente”: Socialiștii, împotriva închiderii Centrului Rus de Știință și Cultură

Socialiștii se declară ferm împotriva deciziei Guvernului de a închide Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău, pe care o consideră „o decizie politică și lipsită de argumente. „Este o decizie dictată exclusiv din motive politice și contravine principiilor cooperării culturale și dialogului dintre Moldova și Rusia”, a scris Igor Dodon.

VIDEO Premierul Munteanu invită cetățenii la campania națională de împădurire: „Noi suntem generația pădurii”

Premierul Alexandru Munteanu a lansat miercuri, 12 noiembrie curent, un apel către cetățeni, îndemnându-i să se alăture campaniei naționale de împădurire.  Într-un video postat pe pagina sa de Facebook, prim-ministrul a afirmat că campania de împădurire va începe sâmbătă, 15 noiembrie, iar membrii Guvernului vor participa la acțiunile de plantare. Totodată, el a îndemnat cetățenii să se alăture inițiativei, subliniind că „noi suntem generația pădurii”. „Sâmbătă, 15 noiembrie, dăm startul campaniei naționale de împădurire! Întreaga echipă...