Percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a unui partid prin organizația criminală „Șor”

Oamenii legii efectuează noi percheziții într-o cauză penală pornită pentru spălare de bani, conversie de criptomonede și finanțare ilegală a activităților politice. Inspectoratul General al Poliției precizează că este vizată organizația criminală „Șor”, transmite IPN.

Potrivit IGP, în anchetă figurează câțiva membri incluși într-un partid politic prin intermediul organizației criminale „Șor”. Aceștia ar fi acționat ca persoane interpuse pentru finanțarea formațiunii înscrise în alegerile din această toamnă.

„Astăzi, ofițerii urmează să stabilească rolul și statutul lor, scopul figurării în partid, dar și alte detalii care au ajuns în posesia instituțiilor de drept. Poliția va reveni cu detalii imediat după finalizarea acțiunilor procesuale”, se menționează într-un comunicat de presă.

The post Percheziții într-un dosar de finanțare ilegală a unui partid prin organizația criminală „Șor” appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Fracțiunea parlamentară ALTERNATIVA solicită depolitizarea instituțiilor de stat, a instituțiilor-cheie care trebuie să fie independente într-un stat de drept

Președintele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, declară că fracțiunea parlamentară ALTERNATIVA vine cu o declarație și solicită depolitizarea instituțiilor de stat, a instituțiilor-cheie care trebuie să fie independente într-un stat de drept și candidat la Uniunea Europeană, precum este Republica Moldova. Potrivit lui Ion Ceban, este timpul să acționăm dacă se dorește cu adevărat integrarea...

Ultima orǎ ..

(stop cadru) Cifre de la ministrul Finanțelor: Deficitul crește cu 300 și… puțin milioane

Ministrul Finanțelor a explicat în Parlament cu cât va crește deficitul bugetar, după rectificările operate astăzi la bugetul de stat pentru anul 2025. „Raportat la buget, o să facem acuși matematică împreună. Crește deficitul cu 300 și... puțin milioane”, a spus Andrian Gavriliță.

Premierul Munteanu întâmpinat cu onoruri militare la Palatul Victoria

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a fost întâmpinat cu onoruri militare la Palatul Victoria din București de către omologul său român, Ilie Bolojan, transmite IPN. După întâmpinare, Garda de Onoare a României a intonat imnurile de stat ale Republicii Moldova și României, iar premierii au defilat în fața acesteia, marcând ceremonia oficială de primire. În cadrul ceremoniei, cei doi premieri și-au salutat delegațiile oficiale, înainte de a se retrage pentru discuții. La finalul întrevederii, prim-miniștrii Ilie Bolojan și...

FOTO Viteză excesivă și BMW în flăcări: O persoană a fost rănită într-un accident în nordul țării

Un tânăr a fost dus la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată, joi dimineața, 13 noiembrie, într-un grav accident în raionul Edineț. Potrivit poliției, un șofer de 24 de ani, aflat la volanul unui BMW, ar fi pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive, derapând de pe carosabil și tamponându-se într-un obstacol de beton. În urma impactului, mașina s-a răsturnat și a luat foc. În autovehicul se afla și un pasager de...

Investiții de peste 22 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în luna noiembrie

Cetățenii au investit peste 22 de milioane de lei în valori mobiliare de stat în cadrul perioadei de subscriere desfășurată în perioada 3 – 12 noiembrie 2025, prin platforma eVMS.md, transmite MOLDPRES. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, pe...

AIPA a început să achite compensații fermierilor care au înregistrat pierderi din cauza înghețurilor din primăvară

Agricultorii care au înregistrat pierderi în urma înghețurilor din această primăvară și a furtunilor din luna iulie au început să beneficieze de compensații, anunță Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

FOTO // Vinurile Moldovei cuceresc Elveția la EXPOVINA 2025 din Zürich

Republica Moldova participă la EXPOVINA Zürich, cel mai mare târg de vinuri din Elveția și unul dintre cele mai prestigioase evenimente vinicole din Europa. Evenimentul are loc pe malul lacului Zürich, la Bürkliplatz, unde peste 200 de expozanți din 28 de...

Adăposturi improvizate de migranți pe străzile britanice

Pe una dintre cele mai cunoscute străzi comerciale din Londra, Tottenham Court Road, s-a format un adevărat oraș de corturi, potrivit știrileprotv.ro. Strada, renumită pentru magazinele sale de top, inclusiv filiala istorică a magazinului de mobilă de lux Heals, este acum plină de corturi și adăposturi improvizate. Rânduri lungi de persoane fără adăpost și migranți au ocupat trotuarele, transformând zona într-un spațiu al supraviețuirii. Imagini publicate de presa britanică arată un drum plin de oameni care...