Copilul de trei ani, care a fost lovit marți seara, 4 noiembrie, de o mașină la Comrat, se simte mai bine. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md, de către purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.
„Starea pacientului s-a îmbunătățit semnificativ, iar în urma evaluării medicale acesta a fost transferat luni din Departamentul de Anesteziologie și Terapie Intensivă în Secția de Neurochirurgie, unde va continua perioada de reabilitare și recuperare sub supravegherea echipei medicale”, a spus Maxim Cazacu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că tragedia s-a produs la începutul lunii noiembrie 2025. Potrivit poliției, o șoferiță de 39 de ani, aflată la volanul unui Hyundai, ar fi încurcat pedalele de frână și accelerație, pierzând astfel controlul asupra vehiculului. Mașina a părăsit partea carosabilă și a lovit copilul, care se deplasa pe trotuar împreună cu mama sa.
Ulterior, la data de 6 noiembrie, femeia a fost plasată în arest pentru 30 de zile.
Șoferița care a lovit o fetiță de 3 ani la Comrat, arestată pentru 30 de zile
Articolul Copilul de 3 ani, implicat în accidentul de la Comrat, se simte mai bine. Ce spun medicii apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

