Cale ferată din Polonia, detonată. Premierul califică incidentul drept un sabotaj grav

Linia de cale ferată care leagă orașele poloneze Varșovia și Lublin a fost detonată luni. Poliția poloneză a informat că avariile au fost descoperite în apropierea orașului Życzyn de către mecanicul unui tren, care a reușit să frâneze la timp, transmite IPN.

În momentul incidentului, trenul transporta doi pasageri și mai mulți membri ai echipajului. În urma frânării de urgență, nimeni nu a fost rănit. Forțele de ordine au anunțat că circulația trenurilor pe secțiunea avariată a fost suspendată, urmând să continue pe linia adiacentă.

Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, a calificat detonarea căii ferate de pe ruta Varșovia-Lublin drept un act de sabotaj fără precedent care vizează direct securitatea Poloniei și a civililor săi. Oficialul a dat asigurări că autoritățile poloneze îi vor găsi pe cei care se fac vinovați.

Linia feroviară afectată cuprinde punctul de trecere a frontierei polono-ucrainene Dorohusk-Jagodin și traversează orașul Rzeszów, un important hub logistic pentru transporturile de arme occidentale destinate Ucrainei.

The post Cale ferată din Polonia, detonată. Premierul califică incidentul drept un sabotaj grav appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Mai mulți participanți la ultramaratonul „Transilvania 100”, recuperați de echipele Salvamont

Trei participanți la ultramaratonul „Transilvania 100” care se desfășoară...

Clădirea Primăriei Chișinău va fi renovată

Clădirea Primăriei municipiului Chișinău va fi renovată, iar lucrările...

Femeie din Ucraina, reținută pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei spre Moldova

O femeie din regiunea Hmelnițki, Ucraina, este bănuită că...

Cea mai puternică rachetă construită vreodată, lansată de SpaceX, test de zbor reușit

Cea mai mare și mai puternică rachetă construită vreodată...

Vreme instabilă în weekend și luni, cu ploi și descărcări electrice

În weekend și luni până la ora 21:00, vremea...

Ploile abundente au provocat deconectări, blocaje rutiere și perturbări ale circulației feroviare

Ploile abundente de vineri seara au provocat deconectări în...

Ploile abundente au provocat avarii la rețeaua de transport a energiei electrice

Condițiile meteorologice severe din 22 mai au provocat avarii...

ULTIMA ORĂ

Nereguli grave la nivel național descoperite de ANPC. Amenzi de peste 5,15 milioane de lei

Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, instituția a găsit mai multe nereguli la operatorii economici din țară. În perioada 18–22 mai 2026,...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

Important

Nereguli grave la nivel național descoperite de ANPC. Amenzi de peste 5,15 milioane de lei

Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, instituția a găsit mai multe nereguli la operatorii economici din țară. În perioada 18–22 mai 2026, ANPC a realizat inspecții la nivel național, cu scopul de a verifica siguranța produselor din magazine. Ce nereguli s-au găsit În urma controalelor, ANPC a descoperit mai multe nereguli, precum: produse de origine vegetală depreciate, fără menționarea țării de origine, precum și a categoriei de calitate; comercializarea unor...

Amenzi de peste 5 milioane de lei, date de ANPC în această săptămână / Activitatea a nouă operatori economici, oprită temporar / Printre nereguli:...

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste cinci milioane de lei în urma controalelor realizate în această săptămână la nivel naţional. Printre neregulile găsite au fost: alimente expirate, produse alimentare cu ambalaje depreciate, acumulări de gheaţă în ambalajul produselor congelate, neindicarea materialelor din care sunt fabricate jucăriile.The post Amenzi de peste 5 milioane de lei, date de ANPC în această săptămână / Activitatea a...

Doi băieței, abandonați de mamă pe marginea unui drum. Au fost găsiți plângând și fără acte asupra lor

O adevărată dramă a ieșit la iveală după ce doi băieți francezi, de 3, respectiv 5 anișori, au fost găsiți singuri și plângând pe marginea unui drum din sudul Portugaliei. Ulterior, scrie Mediafax, o femeie și un bărbat, despre care presa locală afirmă că sunt părinții micuților, au fost arestați. Cei doi copii au fost găsiți de un șofer în apropierea orașului Alcácer do Sal, în sudul Portugaliei. Ei aveau...

Zelenski: propunerea UE privind calitatea de membru asociat a Ucrainei este „nedreaptă”

Liderul ucrainean a afirmat că o astfel de formulă ar fi „nedreaptă” și ar lăsa Kievul fără drept de vot în cadrul blocului comunitar, potrivit Reuters. Într-o scrisoare adresată liderilor europeni și consultată de Reuters, Zelenski a reacționat la o propunere susținută de cancelarul german Friedrich Merz. Potrivit planului discutat la nivel european, Ucraina ar putea participa la reuniunile UE fără drept de vot, ca etapă intermediară înaintea aderării depline. Merz a...

Maia Sandu, mesaj după ploile torențiale din ajun: „Suntem alături de familiile care trec prin acest caz”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis sâmbătă, 23 mai, un mesaj de solidaritate după intemperiile din ajun, care au provocat pagube semnificative în mai multe localități ale Republicii Moldova Șefa statului a anunțat că „toate” instituțiile sunt implicate în înlăturarea consecințelor și a cerut Guvernului să accelereze evaluarea daunelor și sprijinirea persoanelor afectate. Maia The post Maia Sandu, mesaj după ploile torențiale din ajun: „Suntem alături de familiile...

Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse joacă duminică, în primul tur la Roland-Garros

Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse vor evolua, duminică, în primul tur la Roland-Garros, al doilea grand slam al anului.The post Sorana Cîrstea şi Gabriela Ruse joacă duminică, în primul tur la Roland-Garros first appeared on Nexta.ro.

Bolojan spune că centrala pe gaz de la Iernut va injecta energie în sistemul energetic național. Când s-ar putea întâmpla?

Potrivit lui Ilie Bolojan, memorandumul confirmă, la nivel guvernamental, că proiectul centralei de la Iernut, cu o putere de 430 MW, este de extremă urgență. „Proiectul a început acum peste 10 ani și ar fi trebuit finalizat în 3 ani. Întârzierea a generat pierderi financiare, probleme legate de investiție și costuri energetice la nivel național. Romgaz va prelua lucrările în calitate de antreprenor general. Extinde caracterul de urgență pe întreaga...