Reacții după moartea lui Ilie Ilașcu, simbol al rezistenței naționale: „Un exemplu rar de demnitate”

A decedat Ilie Ilașcu, fost deputat și deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol. Anunțul a generat un val de reacții pe rețelele sociale, unde politicieni, foști colegi și reprezentanți ai societății civile evocă figura unui om considerat simbol al demnității și rezistenței românești.

Reprezentanții Partidului Liberal au transmis un mesaj de condoleanțe, afirmând: „Dumnezeu să te odihnească Ilie Ilașcu în dreapta sa, alături de cei mai bravi feciori ai Neamului nostru!”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, l-a descris drept „un luptător dârz și neclintit, un exemplu rar de demnitate și de identitate națională”. Grosu a amintit condamnarea la moarte pronunțată de regimul separatist de la Tiraspol și a subliniat: „Chiar și așa a rămas demn și curajos, oferind lumii întregi o lecție de dragoste față de neam și țară.” Oficialul a transmis condoleanțe familiei și celor apropiați.

Mesaje de profundă apreciere au venit și din partea lui Alexandru Bujorean, care a evocat impactul moral al lui Ilașcu: „Ilie Ilașcu rămâne întruchiparea sacrificiului suprem pentru neam și țară. A fost un om care a îndurat suferințe inimaginabile fără să-și piardă credința, caracterul și iubirea față de Republica Moldova.” Acesta a subliniat că „lumina lui nu se stinge” și că memoria sa va dăinui.

Partidul Național Moldovenesc a transmis un omagiu în care a subliniat caracterul emblematic al fostului deținut politic: „Ani întregi a supraviețuit unui sistem de detenție ilegal și crud, impus de regimul separatist de la Tiraspol și susținut de Federația Rusă, un mecanism construit să zdrobească voințe și să frângă oameni.” Formațiunea a adăugat că moștenirea lui Ilașcu rămâne „o lecție morală clară: nedreptatea se înfruntă, identitatea se apără, iar libertatea nu se negociază”.

Și alți lideri politici și comentatori au exprimat regrete. Valentin Dolganiuc a scris: „Ilie Ilașcu nu mai e printre noi… A plecat în altă dimensiune, iar noi, românii, am rămas cu frontiera pe Prut. Iartă-ne, Ilie…”

Analistul Roman Mihăeș a amintit celebra declarație pentru care Ilașcu a plătit cu libertatea: „Dumnezeu să-l odihnească în pace… „Te iubesc, popor român” – o declarație pentru care Ilie Ilaşcu a plătit cu libertatea.”

Dragoș Galbur l-a numit „un adevărat erou al neamului românesc”, iar Mihai Ghimpu a transmis condoleanțe familiei: „Cu plecarea ta din rândurile noastre am mai pierdut un coleg de luptă pentru Neam și Țară! Să-ți fie veșnică pomenirea!”

Europarlamentarul Eugen Tomac a scris că Ilașcu „a fost condamnat la moarte pentru că a apărat cu demnitate limba română în fața tancurilor rusești” și că „nu s-a temut nicio clipă de amenințările Moscovei, i-a sfidat și a luptat pentru unirea R. Moldova cu România chiar și atunci când totul părea pierdut. Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa”.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a transmis un mesaj amplu, evocând întâlnirea cu Ilie Ilașcu în închisoarea de la Hlinaia, în timpul dosarului de la CEDO. „Am văzut acolo, în în temniță, nu un deținut doborât, ci un om pe care suferința nu l-a strivit, ci l-a înălțat. Privirea lui era aceea a celor care știu că nu îndură pentru ei, ci pentru o idee mai mare decât propriul destin.”, a scris Tănase. El a amintit gestul lui Ilașcu din momentul condamnării la moarte, semnul victoriei ridicat în fața ocupanților, și a adăugat: „Astăzi, când Rusia își reactivează vechile reflexe imperiale, destinul lor capătă o acuitate pe care am sperat să nu o mai trăim.” În final, Tănase a subliniat că statul ar trebui să ia în considerare declararea unei zile de doliu național.

Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova și fost membru al Parlamentului României, a murit luni, 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani.

Născut la 30 iulie 1952, la Taxobeni, Fălești, Ilașcu a fost unul dintre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia și lider al Frontului Popular din Moldova, filiala Tiraspol. A participat la luptele de la Nistru în 1992, iar ulterior a fost arestat de structurile Armatei a 14-a și condamnat la moarte de administrația separatistă de la Tiraspol. În detenție a devenit deputat în Parlamentul Moldovei și, ulterior, membru al Parlamentului României, fiind un caz simbol al nedreptăților comise în regiunea transnistreană. După nouă ani de închisoare, a fost eliberat, stabilindu-se la București, unde a trăit o viață modestă, departe de scena publică.

De-a lungul vieții, Ilie Ilașcu a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” și cu „Ordinul Republicii”, fiind considerat un simbol al rezistenței, al demnității și al luptei pentru identitate și libertate.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la capela Bisericii Sfânta Sofia Floreasca nr. 216 din București, începând de marți, 18 noiembrie, ora 14:00, până joi, 20 noiembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Reacții după moartea lui Ilie Ilașcu, simbol al rezistenței naționale: „Un exemplu rar de demnitate” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Majorarea vârstei de pensionare nu e cea mai bună soluţie pentru salvarea sistemului de pensii

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primar general al municipiului Chișinău, declară că starea sistemului de pensii din Moldova este una nu chiar bună şi, pe termen scurt sau mediu, se poate agrava, lucru evident dacă urmărim tendinţele ce devin tot mai pronunţate, iar o eventuală majorare a vârstei de pensionare nu poate fi o...

Ultima orǎ ..

Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței antimicrobiene: autoritățile din R. Moldova lansează acțiuni și mesaje pentru prevenirea unui risc major de sănătate publică

Republica Moldova se alătură, în perioada 18–24 noiembrie, inițiativei globale „Săptămâna mondială de conștientizare a rezistenței antimicrobiene”, organizată de Ministerul Sănătății, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP...

Reuniune comună a comisiilor de politică externă din Parlamentele Moldovei și României

Comisiile pentru politică externă ale Parlamentului Republicii Moldova și Senatului României se vor reuni într-o ședință comună la București, pe 19 noiembrie, transmite IPN. Potrivit legislativului de la Chișinău, parlamentarii vor discuta despre avansarea procesului de integrare europeană pe măsura îndeplinirii de către Republica Moldova a angajamentelor asumate și susținerea de către România a agendei de integrare. Urmare a discuțiilor, reprezentanții celor două comisii vor semna o declarație comună. Delegația de la Chișinău va fi condusă...

Andrei Crigan: Integrarea se realizează prin fiecare antreprenor care alege să coopereze în loc să concureze

Conferința Națională pentru Dezvoltarea Zonelor Metropolitane, desfășurată la Iași în perioada 12–14 noiembrie 2025, a reunit experți, lideri locali, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai instituțiilor publice din România și Republica Moldova pentru a discuta despre extinderea zonelor metropolitane și cooperarea transfrontalieră. În cadrul evenimentului, președintele Camerei Bilaterale, Andrei Crigan, a fost speaker în panelul „Cooperare interregională și transfrontalieră – Extinderea zonelor metropolitane funcționale”. El a subliniat că o dezvoltare metropolitană reală se bazează...

Polițist din Nisporeni, prins cu mită: Ar fi cerut 4000 de lei ca să nu atragă la răspundere pentru violență în familie

Un polițist ar fi estorcat 4000 de lei pentru a evita tragerea la răspundere a unui individ acuzat de violență în familie. În schimbul banilor, suspectul ar fi promis să nu întocmească ordonanță de protecție persoanei vizate. Ofițerii anticorupție l-au prins în flagrant pe angajatul Poliției, în timpul primirii banilor. Pe 17 noiembrie, au fost efectuate percheziții în mașina suspectului și au fost ridicați banii, dar și alte probe relevante cazului. Pentru cele mai importante știri, abonează-te...

CSM a admis sesizarea PG, dar ține în secret identitatea magistratului: Judecătorul urmărit penal, suspectat că ar fi condus băut

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat demersul Procurorului General privind inițierea urmăririi penale pe numele unui judecător, suspectat de conducerea unui vehicul în stare de ebrietate avansată, potrivit articolului 264¹ alin. (1) din Codul Penal. Identitatea magistratului rămâne, însă, confidențială.

BRM EST: Peste 650 milioane de euro tranzacționați în R. Moldova și 52 milioane de euro la buget în trei ani

Aproape trei ani după lansare și la un an de la recunoașterea oficială ca bursă de mărfuri, Bursa Română de Mărfuri EST (BRM EST) își consolidează statutul de principală platformă de tranzacționare a mărfurilor fungibile din Republica Moldova, cu peste 650 de milioane de euro rulați prin sistemele sale și un aport de circa 52 de milioane de euro la bugetul de stat.

Întâlnire între Zelenski și Sanchez: Ucraina urmărește acorduri pentru sprijin și negocieri

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află astăzi în Spania, după o vizită efectuată luni, 17 noiembrie, în Franța. În capitala spaniolă, liderul de la Kiev va avea o întrevedere cu premierul Pedro Sanchez. Discuțiile oficiale vor viza consolidarea ajutorului militar acordat Ucrainei și modalități de încetare a războiului, potrivit UNN. Zelenski a declarat pe rețelele sociale că va aborda cu premierul spaniol subiecte pregătite de mult timp. Șeful statului a subliniat că se așteaptă ca Spania să contribuie...