VIDEO Maia Sandu, la MSF: Anul trecut, PA nu a vrut să se ocupe de banii Kremlinului pentru cumpărarea voturilor

Anul trecut, Procuratura Anticorupție (PA) nu a vrut deloc să se ocupe de banii iliciți care au fost cheltuiți pentru cumpărarea voturilor. Declarația aparține președintei Maia Sandu și a fost făcută marți, 18 noiembrie curent, în cadrul Moldova Security Forum, a doua ediție organizată la Chișinău. Este de amintit că, în perioada menționată, instituția era sub conducerea Veronicăi Dragalin.

„Banii Rusiei au fost întotdeauna o problemă pentru Republica Moldova în alegeri, pentru că Kremlinul finanțează unele partide politice, chiar dacă nu este legal. Dar banii nu erau atât de mari, cum a fost acum. Anterior, era vorba de vreo 30 milioane de euro. Aici, în ultimele alegeri, vorbim despre 300 de milioane de bani rusești, care au fost pompați pentru a interveni în alegeri. Bine, nu contează. 300 sau 30 de milioane, tot e rău. Dar să vă dau un exemplu – anul trecut, Procuratura, în special Procuratura Anticorupției, nu a vrut deloc să se ocupe de banii iliciți care au fost cheltuiți pentru cumpărarea voturilor. Ăsta este motivul pentru care am avut fenomenul de cumpărarea voturilor atât de răspândit. Anul acesta am văzut justiție și nu doar justiție, pentru că dacă e vorba despre finanțarea ilegală, nu este chiar atât de ușor. Rusia a folosit criptovalută, a folosit diferite canale pentru a aduce bani în țară, pentru a finanța campaniile partidelor politice, pentru a finanța toate activitățile și toate lucrurile pe care le-au făcut”, a declarat Maia Sandu.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/ms-veronica-dragalin.mp4″ muted=”false”]

Veronica Dragalin a fost șefă PA în perioada 2022-2025, demisionând în luna februarie. Ea nu mai poate ocupa funcția de procuror sau o altă funcție de demnitate publică în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani. Anterior, comentase că își va apăra dreptul de ocupa funcții publice în instanțele naționale și, dacă va fi cazul, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Maia Sandu, la MSF: Anul trecut, PA nu a vrut să se ocupe de banii Kremlinului pentru cumpărarea voturilor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Majorarea vârstei de pensionare nu e cea mai bună soluţie pentru salvarea sistemului de pensii

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primar general al municipiului Chișinău, declară că starea sistemului de pensii din Moldova este una nu chiar bună şi, pe termen scurt sau mediu, se poate agrava, lucru evident dacă urmărim tendinţele ce devin tot mai pronunţate, iar o eventuală majorare a vârstei de pensionare nu poate fi o...

Ultima orǎ ..

Rusia și SUA, aproape de un schimb de prizonieri

Rusia și Statele Unite au discutat despre posibilitatea efectuării unui nou schimb de deținuți, a declarat trimisul special rus Kirill Dmitriev într-un interviu pentru presa rusă. De asemenea, un oficial american a confirmat discuțiile și a precizat că partea americană este deschisă la această idee, dar a subliniat că nu există nicio decizie iminentă. Potrivit Digi24.ro, cel puțin opt cetățeni americani se află în prezent în închisorile rusești. Înapoierea americanilor în Statele Unite reprezintă o prioritate pentru...

VIDEO Falk Lange: Consiliul Europei sprijină Moldova în prevenirea exploatării și abuzului sexual asupra copiilor

Consiliul Europei sprijină Republica Moldova în dezvoltarea unor politici mai eficiente pentru prevenirea exploatării și abuzului sexual asupra copiilor, a delclarat Falk Lange, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, în cadrul Conferinței internaționale privind protecția copiilor. Potrivit oficialului, Consiliul Europei lucrează cu autoritățile moldovene prin intermediul Comitetului Lanzarote și al Convenției Lanzarote, dar și prin proiecte dedicate, lansate încă din 2018. „Lucrăm la o campanie de sensibilizare care astăzi, de exemplu, a început din nou, destinată...

Doi africani, ajutați să revină acasă după ce au intrat în Moldova din Ucraina

Doi africani, care au intrat recent în Republica Moldova din Ucraina, au fost ajutați de Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) să se întoarcă voluntar în țara lor. Migranții au beneficiat de consiliere, suport logistic și asistență pentru organizarea călătoriei, cu respectarea standardelor internaționale și a principiilor privind protecția drepturilor omului. Potrivit IGM, mecanismul de reîntoarcere voluntară asistată oferă o soluție sigură și demnă pentru persoanele aflate în situații vulnerabile, evitând consecințele îndepărtării forțate. Pentru cele mai importante...

Au muncit „în sudoarea frunții”: Experți contractați de Agenția Medicamentului, plătiți cu 14 mil. lei, pentru „600 de ore de lucru lunar”

În timp ce un angajat de rând muncește mai puțin de 250 de ore pe lună, experților contractați de Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), o instituție subordonată Guvernului, le-a reușit o „performanță” inexplicabilă - au lucrat câte 600 de ore lunar. Cel puțin pentru atâtea au fost remunerați, în total, cu 14 milioane lei. Informațiile se conțin în raportul de audit al Curții de Conturi, care a relevat mai multe neconformități în...

Cât va costa poliția de asigurare medicală în 2026

Anul viitor, poliția de asigurare medicală ar putea costa 12 636 lei, ca și în prezent. Suma este prevăzută în proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2026, elaborat de Ministerul Sănătății. Potrivit documentului, estimările sunt bazate pe numărul prognozat de persoane care se asigură în mod individual, totodată, autorii menționează că prima legală ar trebui să fie 18 792 lei, dar statul o menține redusă. ”Potrivit Legii nr. 1585/1998, prima fixă...

Rezervația Orheiul Vechi găzduiește lansarea filmului românesc „Povestiri din Bocșa: Lumea 9 și pianul de lemn”

Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” va găzdui lansarea filmului „Povestiri din Bocșa: Lumea 9 și pianul de lemn”, în urma semnării unui acord de parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film (UARF) din România. Cola...

UE, NATO și R. Moldova: angajamente comune pentru stabilitate și reziliență, la Forumul de Securitate 2025

R. Moldova a ales Uniunea Europeană, iar această opțiune reprezintă scutul său de securitate. Cetățenii au dreptul să-și decidă viitorul, iar sprijinul partenerilor care împărtășesc aceleași valori este indispensabil pentru atingerea obiectivelor asumate și consolidarea rezilienței în fața amenințărilor externe. Declarațiile au fost făcute la cea de-a doua ediție a Forumului de Securitate al Republicii Moldova, care are loc, pe 18 și 19 noiembrie, la Chișinău.