De ce avocatul lui Nicanor Ciochină nu se prezintă la ședință – „Acest dosar nu are prioritate”

Dumitru Buliga, unul dintre avocații fostului primar de Boldurești Nicanor Ciochină, susține că nu se poate prezenta la ședințe, deoarece judecătorul nu l-a consultat atunci a stabit programul și el este antrenat în alte procese, „eu nu lucrez doar pe dosarul Ciochină Nicanor, a spus el pentru TVR Moldova.

Nicanor Ciochină, învinuit că a lovit mortal un adolescent, absent de la ședință. Instanța a dispus aducerea silită

„În primul rând, acest dosar nu are nicio prioritate în raport cu altele pe care le am în procedură. În al doilea rând, instanța, nu știu din ce motive, a recurs la fixarea mai multor ședințe fără să le coordoneze cu noi. Asta ar însemna că eu ar trebui să absentez de la alte dosare în care particip în calitate de apărător”, a spus avocatul Dumitru Buliga. „Nu am cum să îi las fără apărare pe ceilalți clienți pe care îi apăr, în alte dosare, unde instanțele au dat dovadă de bună credință și au fixat ședințele consultând avocații”.

Avocatul a afirmat că în prezent dosarul se află la etapa cercetării judecătorești, denunțând abuzuri. „Au decăzut apărarea din dreptul de a prezenta martori. Martorii apărării! De ce? Nu știu”, a declarat el, susținând că nu poate să fie vorba de „justiție corectă și echitabilă” în cazul fostului primar de Boldurești.

Avocatul a mai subliniat că Nicanor Ciochină pledează în continuare nevinovat, iar probele prezentate de procurori nu demonstrează vinovăția inculpatului.

„Probe acuzării, probe concrete, care să demonstreze nevinoția lui Nicanor Ciochină, nu sunt la dosar”, a insistat Dumitru Buliga.

Fostul primar de la Boldurești, Nisporeni, Nicanor Ciochină, a lipsit marți, din nou, de la ședința de judecată în dosarul în care este acuzat de accidentarea mortală a unui adolescent. El a solicitat amânarea ședinței, însă instanța a dispus aducerea sa silită după ce nici avocații săi nu s-au prezentat în sala de judecată.

Procurorul de caz, Alexandru Botnaru, a declarat pentru presă că inculpatul că nu s-a prezentat, invocând faptul avocații săi nu au venit. De asemenea, potrivit acuzatorului de stat, Ciochină nu este de acord cu desemnarea unui avocat din oficiu.

Avocatul din oficiu, Petru Răileanu, a precizat că Nicanor Ciochină își dorește să fie asistat în instanță de către avocații săi, cu care a încheiat contracte. „El a depus o cerere de amânare a ședinței, care a nu a fost examinată de instanța de judecată”, a adăugat Petru Răileanu.

În urma ședinței din 17 noiembrie, Nicanor Ciochină, a fost decăzut din dreptul de a aduce martori în faţa instanţei. Decizia a fost luată de judecători după ce învinuitul nu a asigurat prezenţa celor trei martori propuși la procesul de astăzi

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul De ce avocatul lui Nicanor Ciochină nu se prezintă la ședință – „Acest dosar nu are prioritate” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

ULTIMA ORĂ: Cel puțin o dronă a survolat spațiul aerian a Republicii Moldova în zona Colibași raionul Cahul

Ministerul Apărării Naționale din Romania anunță că două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon germane din Baza 57 Mihail Kogălniceanu, aflate în serviciul de Poliție aeriană întărită, au decolat în noaptea de 18 spre 19 noiembrie, la ora 00:25, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești în...

Ultima orǎ ..

Revista presei internaționale | SUA are un nou plan de încheiere a războiului ruso-ucrainean; Sancțiunile SUA ieftinesc petrolul rusesc

Presa internațională scrie despre intensificarea eforturilor diplomatice de încheiere a războiului ruso-ucrainean, pe fondul turneului european al președintelui Volodimir Zelenski și al vizitei neanunțate la Kiev a unor importanți oficiali americani. Mai multe publicații analizează impactul sancțiunilor occidentale asupra economiei Rusiei, care au redus veniturile din petrol și au majorat cheltuielile militare în detrimentul sănătății publice. Măsurile europene împotriva intensificării actelor de sabotaj atribuite Rusiei se numără printre alte teme abordate de presa străină.

R. Moldova, tot mai prezentă pe agenda UE. Daniela Morari: „Suntem în discuții pentru a vedea cum poate fi inclusă R. Moldova în următorul buget al UE”

Vocea Republicii Moldova se afirmă tot mai puternic la Bruxelles, fiind prezentă constant pe agenda Uniunii Europene. Totodată, Bruxellesul va continua să ofere R. Moldova expertiză tehnică, astfel încât Chișinăul să avanseze în parcursul european, chiar dacă există domenii care necesită multă muncă și „voință politică”, afirmă Daniela Morari, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană.

Polonia: Avioane militare ridicate și aeroporturi închise după atacurile rusești din Ucraina

Forțele aeriene poloneze și aliate au ridicat noaptea trecută avioane militare după ce armata rusă a lansat atacuri asupra instalațiilor din Ucraina. Totodată, aeroporturile din orașele Lublin și Rzeszów au fost închise temporar pentru a asigura libertatea operațiunilor aviației militare. Ulterior, aerogările s-au redeschis, transmite IPN. Tot noaptea trecută, două aeronave germane de luptă Eurofighter Typhoon, aflate în serviciul Poliției Aeriene Române, împreună cu două avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române, au fost ridicate pentru...

Ministerul Apărării confirmă că o dronă a survolat spațiul aerian al RM: De ce nu a fost detectată de radare

Ministerul Apărării al Republicii Moldova confirmă că spațiul aerian național a fost survolat, în noaptea de 19 noiembrie, de o dronă provenită din Ucraina. Anunțul vine după schimbul de informații cu partenerii din Ucraina și România, care au confirmat traiectoria aparatului de zbor.

Cancelarul Germaniei stârnește furia Braziliei, după ce a sugerat că abia a așteptat să plece din țară: „Ar fi trebuit să meargă într-un bistro”

Președintele brazilian Lula a răspuns ironic marți declarațiilor cancelarului federal german Friedrich Merz considerate jignitoare față de Belem, orașul-gazdă a Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP30), afirmând că el ar fi trebuit să se plimbe mai mult prin oraș, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Vicepremierul Eugen Osmochescu, la Summitul European de Afaceri: „Moldova deschide noi oportunități de colaborare și dezvoltare pentru investitori”

Republica Moldova deschide noi oportunități de colaborare și dezvoltare pentru investitori, fiind tot mai bine integrată în lanțurile valorice europene. Mesajul a fost transmis de vicepremierul Eugen Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, la...

VIDEO Vicepremierul Popșoi pune sub semnul întrebării valoarea neutralității: Trebuie să avem o discuție cu societatea

„În prezent, majoritatea cetățenilor Republicii Moldova încă văd o valoare în neutralitate. Eu cred că tancurile nu ar ține cont de acest aspect atât de mult la frontiera unei țări neutre. Din punctul meu de vedere, am putea dezbate măsura în care neutralitatea reprezintă într-adevăr o valoare în asigurarea securității”. Comentariul a fost făcut de vicepremierul și ministrul de Externe, Mihai Popșoi, în cadrul Moldova Security Forum (MSF). „Mediul de securitate s-a schimbat în mod...