Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului majorarea urgentă a salariilor pentru angajații din sectorul bugetar și stabilirea, începând cu anul 2026, a unei valori minime de referință de 3000 de lei. Cererile au fost transmise oficial Executivului și Ministerului Finanțelor printr-o serie de demersuri expediate în această săptămână.
În documente, CNSM își exprimă „profunda îngrijorare” față de nivelul scăzut de motivare a angajaților bugetari, subliniind că salariile actuale nu asigură un trai decent și determină o fluctuație accentuată a personalului, cu o tendință de îmbătrânire vizibilă în majoritatea domeniilor.
„Situația socio-economică din ultimii ani este caracterizată de o erodare accentuată a puterii de cumpărare. Nivelul actual al salariilor nu acoperă necesitățile minime ale unui trai decent pentru majoritatea salariaților din sectorul bugetar”, menționează CNSM.
Salariile bugetarilor sub pragul sărăciei
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (septembrie 2024), 37,8% dintre angajații sectorului public au primit în septembrie un salariu lunar de până la 8000 de lei, sub nivelul pragului național al sărăciei, stabilit la 6294 de lei net. Situația este chiar mai critică în domeniul educației, unde 41% dintre angajați sunt remunerați sub acest nivel.
În plus, CNSM atrage atenția asupra creșterii costului vieții, estimat la 10% în ultimele șase luni de platforma Numbeo. O familie formată din patru membri are nevoie, potrivit sindicatelor, de aproximativ 37.000 de lei lunar pentru acoperirea cheltuielilor de bază.
Ce solicită CNSM
Confederația cere Guvernului și Ministerului Finanțelor următoarele măsuri:
Majorarea salariilor în sectorul bugetar începând cu 1 ianuarie 2026;
Stabilirea valorii minime de referință la 3000 de lei pentru calcularea salariilor;
Alinierea salariului mediu din educație la nivelul salariului mediu pe economie, în conformitate cu Recomandarea UNESCO-ILO (1966).
Totodată, CNSM subliniază că majorarea valorii de referință este necesară pentru implementarea Foii de parcurs privind reforma administrației publice (HG nr. 274/2025), un document crucial în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, care prevede reducerea numărului de valori de referință utilizate în prezent.
Sindicatele cer dialog cu autoritățile
CNSM afirmă că o politică salarială adecvată este esențială pentru consolidarea capacității administrative, creșterea calității serviciilor publice și menținerea stabilității profesionale în sectoare precum educația, sănătatea, asistența socială, ordinea publică și cultura.
Confederația își exprimă deschiderea pentru dialog și cooperare cu autoritățile, subliniind că revendicările sunt în interesul salariaților și al membrilor de sindicat din întreaga țară.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Sindicatele cer majorarea urgentă a salariilor în sectorul bugetar: În prezent, sunt sub pragul sărăciei apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA