O fostă contabilă-șef adjunct a unei bănci cu filiala în Fălești a fost trimisă în judecată pentru delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari și de falsificarea documentelor oficiale.
Potrivit Procuraturii Generale (PG), în perioada 2012–2015, inculpata, în calitate de contabilă a băncii, ar fi sustras mijloace bănești din conturile clienților – inclusiv ale unor agenți economici – prin falsificarea documentelor bancare. Aceasta ar fi prezentat clienților extrase de cont și ordine de plată cu informații false și ar fi utilizat delegații semnate anterior pentru a retrage numerar fără consimțământul deponenților.
„Metodele folosite erau bine planificate și repetate, astfel încât lipsurile de fonduri să nu fie observate timp de mai mulți ani.
Conform raportului auditului, s-a constatat că, în perioada 2012–2015, prejudiciul total cauzat părților vătămate se ridică la peste 1,5 milioane lei.Acțiunile inculpatei au fost calificate conform art.191 alin. (5) și art.361 alin. (1) din Codul penal, primul episod infracțional fiind pasibil de pedeapsa cu până la 15 ani de închisoare, iar al doilea – cu până la 3 ani de închisoare. Inculpata și-a recunoscut parțial vina”, transmite PG.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Totodată, în anul 2019, femeia a fost condamnată pentru fapte similare de delapidare, fiind sancționată cu un an de închisoare cu suspendare și interdicția de a ocupa funcții ce implică gestionarea banilor pe un termen de un an. Până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, inculpata beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Articolul Delapidări de peste 1,5 mln lei: O fostă contabilă-șef adjunct a unei bănci, trimisă în judecată apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA

