Comisia Europeană: Economia Republicii Moldova va crește mai mult decât se anticipa

Comisia Europeană și-a actualizat prognoza privind evoluția economiei Republicii Moldova, estimând o creștere a PIB-ului de 1,6% în 2025, față de 0,9% prognozat în luna mai. Potrivit raportului din toamnă, ritmul de expansiune va accelera la 2,6% în 2026, ușor sub proiecția anterioară de 2,8%, urmând ca în 2027 economia să înregistreze un avans de 3,7%, susținut de investițiile private și cheltuielile stimulative din cadrul Facilității pentru Reformă și Creștere, relatează Bani.md.

„În prima jumătate a anului 2025, cererea internă robustă, susținută de creșterea salariilor reale, a impulsionat revenirea economiei, în timp ce sprijinul larg pentru energie a atenuat impactul majorării prețurilor din iarnă asupra veniturilor și costurilor operaționale ale companiilor”, notează raportul Comisiei Europene.

Investițiile private vor continua să fie principalul motor al creșterii în 2025, în timp ce investițiile publice vor accelera progresiv până în 2027, sprijinite de resursele alocate prin Facilitate. Exporturile nete vor rămâne un factor de frânare pentru PIB, însă efectul lor negativ se va reduce perioada următoare. Documentul subliniază că „revenirea agriculturii și cheltuielile stimulative prin Facilitatea pentru Reformă și Creștere vor sprijini atât consumul, cât și investițiile, susținând ritmul de creștere economică până în 2027”.

Piața muncii este prognozată să revină pe un trend pozitiv după declinul consemnat în 2024 și începutul lui 2025.

„Creșterea salariilor reale și cererea persistentă pentru muncitori calificați vor susține consumul privat și vor facilita absorbția forței de muncă disponibile, inclusiv prin creșterea ocupării în sectorul public și privat”, se arată în raport.

Inflația, care a urcat la 9,1% în ianuarie 2025 pe fondul scumpirii energiei, a scăzut la 6,9% în septembrie și ar urma să coboare sub pragul de 6% până la sfârșitul anului, revenind în intervalul țintit de Banca Națională a Moldovei.

Deficitul bugetar este estimat la 3,8% din PIB în 2025, urmând să se apropie de 5% până la finalul perioadei de prognoză, ca urmare a cheltuielilor curente legate de reforme și a investițiilor finanțate prin Facilitate. Datoria publică este preconizată să crească moderat, de la 38,2% din PIB în 2024 la 41,1% în 2027.

Comisia avertizează că riscurile rămân ridicate, menționând posibile presiuni inflaționiste, riscuri climatice și incertitudinea geopolitică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Comisia Europeană: Economia Republicii Moldova va crește mai mult decât se anticipa apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Olga Ursu: Sistarea tranșei FMI este o situație foarte gravă generată de Guvern

Deputatul fracțiunii ALTERNATIVA, Olga Ursu, afirmă că sistarea tranșei de finanțare din partea FMI reprezintă o situație foarte gravă, generată de neîndeplinirea angajamentelor asumate de Guvern. „Eu, personal, văd situația foarte gravă, pentru că atunci când a fost semnat acordul cu FMI, Guvernul și-a asumat mai multe angajamente. Când pui semnătura pe un acord, cunoști...

Ultima orǎ ..

Chicu cere convocarea CSS, după ce o dronă a zburat peste RM: MA nici măcar nu a depistat-o, cu radare de sute de milioane. Ce așteptăm?

Liderul PDCM, Ion Chicu, deputat al Blocului Alternativa în Parlament, solicită convocarea unei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate cu participarea reprezentanților partidelor parlamentare și extraparlamentare, pentru a conveni asupra unor acțiuni concrete de apărare a securității țării”. Asta după ce o dronă a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, în această dimineață.

Teatrul „Licurici” a arborat drapelul Uniunii Europene, afirmându-și apartenența la familia culturală europeană

Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” a arborat astăzi drapelul Uniunii Europene pe fațada instituției, marcând prin acest gest simbolic apartenența la familia culturală europeană și angajamentul de a promova valori artistice moderne, colaborări inte...

Crește pericolul online pentru copii: hărțuire, furt de identitate și materiale abuzive

Copiii se confruntă tot mai mult cu riscuri complexe și periculoase, mai ales în mediul online. Minorii pot deveni victime ale hărțuirii, furtului de identitate sau pot fi expuși unor materiale abuzive și dăunătoare. Aceste pericole cresc pe măsură ce timpul petrecut în spațiul virtual devine tot mai mare. Aceste aspecte au fost evidențiate în cadrul unei conferințe internaționale dedicate protecției copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual, organizată la Chișinău, transmite IPN. Ministra afacerilor interne,...

O delegație a Parlamentului de la Chișinău, omagiu lui Ilie Ilașcu, la București: „Erou al luptei pentru eliberarea națională”

O delegație a Parlamentului de la Chișinău, aflată într-o vizită oficială în România, a depus flori la capela Bisericii Sfânta Sofia de la București și și-a luat rămas-bun de la fostul deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol, Ilie Ilașcu.

(video) Scene de film pe o stradă din sudul Italiei: Un bancomat tras cu mașina de hoții care l-au furat

Scene demne de filmele de acțiune au fost filmate pe străzile din Casalnuovo di Napoli, din sudul Italiei. O grupare de hoți a furat un bancomat pe care l-au tras cu mașina pe șosea, scrie digi24.ro.

Unul din şapte copii în Europa suferă de tulburări mintale

Un număr tot mai mare de copii și adolescenți din Europa se confruntă cu tulburări mintale, potrivit unui raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Documentul, elaborat de biroul OMS pentru Europa, cuprinde informaţii despre starea sănătății mintale la tinerii din regiune și atrage atenția asupra unei tendințe îngrijorătoare: problemele emoționale și psihologice sunt tot mai frecvente, în timp ce serviciile disponibile nu reușesc să țină pasul cu nevoile reale ale acestei categorii...

(video) De la paznic și mese din resturi după copii, la afaceri și mii de vizualizări. Teodor Cârnaț: Nu vreau să mă întorc în sărăcia din care am ieșit

Juristul Teodor Cârnaț a povestit pe rețelele de socializare despre greutățile financiare din perioada studenției și modul în care a reușit să economisească bani. Acesta a mărturisit că, timp de patru ani, a lucrat ca paznic de noapte la o grădiniță, iar pentru a reduce cheltuielile, mânca din ceea ce rămânea după copii.