Ambasadorul Olandei, la Tiraspol. Krasnoselski i-a explicat de ce a refuzat ajutorul de 60 de milioane de euro de la UE

Fred Duijn, ambasadorul Olandei în Moldova, a vizitat Tiraspolul. Liderul separatist i-a explicat de ce în sezonul de încălzire precedent autoritățile din stânga Nistrului au renunțat la ajutorul de 60 de milioane de euro de la Uniunea Europeană.

Conform administrației din regiunea separatistă, discuțiile s-au referit la procesul de negocieri între Chișinău și Tiraspol. Potrivit comunicatului emis, ambasadorul a vorbit despre sprijinul de 60 de milioane de euro. Vadim Krasnoselski i-a spus că dacă se respectau condiționalitățile UE, „ar fi atras pierderea a mii de locuri de muncă și, prin urmare, o tulburare socială”.

„Vadim Krasnoselski consideră că acești bani ar putea fi folosiți pentru a aborda problemele de mediu: construcția stațiilor de epurare a apelor uzate în orașele din Republica Moldova, care deversează deșeuri direct în Nistru, și modernizarea acestor sisteme în Transnistria”, se arată în comunicatul publicat de serviciul de presă al liderului separatist.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Responsabilii din cadrul misiunii diplomatice nu au comunicat deocamdată detalii despre întrevedere, însă pe pagina de Facebook a ambasadei există o mențiune despre întrevederea de săptămâna trecută a diplomatului cu vicepremierul pentru Reintegrare Valeriu Chiveri. Conform informației publicate, a fost vorba despre o vizită de curtoazie.

Articolul Ambasadorul Olandei, la Tiraspol. Krasnoselski i-a explicat de ce a refuzat ajutorul de 60 de milioane de euro de la UE apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Solicităm ca Guvernul să facă un audit complex al deciziilor Comisiei pentru Situații Excepționale, iar rezultatele să fie făcute publice

Ion Ceban, președintele Partidului MAN, primar general al municipiului Chișinău, solicită Guvernului să facă un audit complex al deciziilor Comisiei pentru Situații Excepționale, iar rezultatele să fie făcute publice.  În special, pentru perioada 2022–2023, când aproape 2 ani a fost declarată stare de urgență în Republica Moldova, iar membrii comisiei și-au asumat mai multe decizii...

Ultima orǎ ..

MDED, despre procesul de achiziție a Portului Giurgiulești: „Discuțiile sunt în desfășurare”

Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) a venit astăzi cu o reacție în contextul discuțiilor publice privind dezvoltarea Portului Internațional Liber Giurgiulești. Instituția a confirmat că discuțiile sunt în desfășurare, dar a precizat...

Declarație comună: Chișinăul și Bucureștiul cer deschiderea negocierilor de aderare la UE până la finele anului

Comisiile pentru politică externă din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României au adoptat o declarație comună prin care cer deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2025. Documentul a fost semnat de președinții celor două comisii, Doina Gherman și Titus Corlățean, în cadrul ședinței comune desfășurate astăzi, 19 noiembrie, la București. Declarația accentuează că locul firesc al Republicii Moldova este în Uniunea Europeană și evidențiază progresele semnificative realizate...

Două tone de amidon de cartofi cu organisme modificate genetic, distruse de autorități

Două tone de amidon de cartofi, importate și destinate comercializării pe piața din R. Moldova, au fost distruse prin incinerare. Analizele efectuate de angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au scos la iveală faptul că produsul nu respecta standardele legale.

Republica Moldova, parte a noului cadru european de mobilitate militară în calitate de observator

Comisia Europeană a adoptat, pe 19 noiembrie, două inițiative majore în domeniul apărării, care modernizează industria de apărare a UE și creează un spațiu european de mobilitate militară, în care trupele și echipamentele pot circula rapid peste granițe. La propunerea vicepreședintei executive Roxana Mînzatu, Republica Moldova va participa în calitate de observator la acest sistem, consolidând, astfel, securitatea întregii regiuni.

Un monsenior român, numit de Papa Leon adjunct al ministrului de Externe al Vaticanului

Sfântul Părinte l-a numit subsecretar al Secției pentru Raporturile cu statele și organizațiile internaționale a Secretariatului de stat pe monseniorul Mihăiță Blaj, care până acum era consilier de nunțiatură în serviciu pentru aceeași Secție. Născut în România în 1978, este în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun din 2012, scrie adevarul.ro.

A cumpărat o substanță interzisă ca să o vândă în Moldova. Un bărbat, prins la frontieră

O substanță interzisă a fost găsită asupra unui moldovean. Incidentul a avut loc marți, 18 noiembrie, în punctul de trecere a frontierei Leușeni. „Pentru efectuarea formalităților de intrare în țară, la control s-a prezentat un autocar ce circula pe ruta Franța – Moldova. În urma analizei de risc, polițiștii de frontieră au decis verificarea suplimentară a unui pasager în vârstă de 32 de ani. În timpul verificărilor, în geanta personală a acestuia a fost găsită o...

Ion Nicolaescu scrie din nou istorie. Fotbalistul a bătut recordul de 18 goluri pentru Naționala Moldovei

Datorită reușitei din meciul cu Israelul, Ion Nicolaescu a ajuns la cota 18 la capitolul golurilor marcate în tricoul reprezentativei noastre. În vârstă de 27 de ani, moldoveanul mai bate un record - el devine primul fotbalist cu 18 goluri la națională, scrie Federația Moldovenească de Fotbal (FMI).