MMPS analizează propunerea Sindicatelor de a majora salariul minim în sectorul real al economiei

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) analizează propunerea sindicatelor de a majora salariul minim în sectorul real al economiei până la 8 050 de lei. Într-un răspuns pentru IPN, instituția a precizat că este evaluat atât impactul economic, cât și cel social, iar procesul se desfășoară în consultare cu partenerii sociali.

Potrivit MMPS, actualizarea salariului mediu lunar se face anual, pentru a reflecta evoluțiile economice și servește drept bază pentru calcularea contribuțiilor și indemnizațiilor de asigurări sociale, precum și pentru alte calcule economice importante. „Stabilirea salariului minim are ca scop reducerea sărăciei și inegalităților, combaterea muncii nedeclarate/subdeclarate și promovarea unui sistem de salarizare echitabil în sectorul public și privat”, subliniază instituția.

Pe 18 noiembrie a avut loc o ședință a Grupului tehnic de lucru pentru stabilirea salariului minim pe țară. Astăzi, la Guvern, va avea loc o ședință publică a Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, unde se va discuta, inclusiv despre stabilirea cuantumului salariului minim pentru anul 2026.

Începând cu 1 ianuarie 2025, salariul minim pe țară a fost majorat de la 5 000 la 5 500 de lei lunar pentru un program complet de lucru de 169 de ore, iar pentru unitățile din sectorul real al economiei, salariul minim a fost stabilit la 6 000 de lei lunar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Profesorii avertizează cu proteste! Peste 40% trăiesc sub pragul sărăciei, Sindicatele cer salarii mai mari

Articolul MMPS analizează propunerea Sindicatelor de a majora salariul minim în sectorul real al economiei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Victoria Furtună: Ceea ce s-a întâmplat la Albița, este o acțiune care poate duce la declanșarea unui război, fabricat chiar sub nasul nostru

Lidera „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Parchetului General și Ministerului Apărării Naționale să clarifice public situația camionului depistat în punctul de trecere Albița, încărcat cu arme și muniții, declarate în acte drept „piese din fier”, cu destinația Israel. Ea susține că armele ar proveni...

Ultima orǎ ..

VIDEO // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Adevărata administrare și democrație constructivă pornește de jos în sus”

Orice intenție pe care o va avea Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) în raport cu autoritățile publice locale va fi consultată în prealabil. Adevărata administrare și democrație constructivă pornește de jos în sus, un model pe c...

Profesorul din capitală, care donează, de 27 de ani, sânge: „Gândul că cineva are nevoie te face să nu fii egoist”

Anton Dorofeev, profesor de Biologie la Liceul „Mihai Marinciuc” din capitală, transformă donarea de sânge într-o adevărată misiune de viață. De aproape trei decenii, el merge la centrele de transfuzie, convins că fiecare donare poate salva o viață și aduce speranță acolo unde pare că nu mai este. Donatorul îi inspiră și pe elevi să se implice, spunându-le că responsabilitatea civică începe cu gesturi mici, dar valoroase.

INTERVIU MOLDPRES // Poeta Radmila Popovici: „Poezia nu mai este scrisă doar pe hârtie: ea se trăiește, se respiră și se dă mai departe”

Scrisul a devenit o formă de supraviețuire interioară, iar războiul și climatul de teamă a lăsat o amprentă adâncă în creația sa. Poeta Radmila Popovici a mărturisit într-un interviu pentru MOLDPRES că nu se mai regăsește în poezie ca altăda...

(video) „Grosu a spus că joia asta nu lucrăm.” Costiuc, întrebat de ce nu a fost convocat astăzi Parlamentul: Ca în bancurile lui Bechet

Președintele Partidului Democrația Acasă, deputatul Vasile Costiuc, spune că Parlamentul nu s-a convocat în ședință astăzi, pentru că „așa a spus Igor Grosu”. „E de râs și de plâns”, a declarat Costiuc în cadrul emisiunii „UNInterviu” de la UNIMEDIA.

Trei spitale raionale trec la energie solară, cu sprijinul Italiei și al PNUD

Spitalele raionale din Strășeni, Cimișlia și Anenii Noi beneficiază de sisteme solare și de stocare a energiei, într-un proiect finanțat de Guvernul Italiei și PNUD, cu o investiție de peste 500 de mii de dolari. Proiectul include panouri fotovoltaice de 460 kW, care vor reduce consumul de energie electrică și vor asigura funcționarea aparatelor medicale în caz de întreruperi ale alimentării cu energie, transmite IPN. Panourile instalate la cele trei instituții medicale vor produce anual...

VIDEO | Victoria Furtună: Ceea ce s-a întâmplat la Albița, este o acțiune care poate duce la declanșarea unui război, fabricat chiar sub nasul nostru

Lidera „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Parchetului General și Ministerului Apărării Naționale să clarifice public situația camionului depistat în punctul de trecere Albița, încărcat cu arme și muniții, declarate în acte drept „piese din fier”, cu destinația Israel. Ea susține că armele ar proveni din ajutorul Uniunii Europene pentru Ucraina, cu destinația finală România și că puteau fi folosite pentru provocări. „Dacă situația va fi...

Ucrainenii şi europenii trebuie să fie de acord cu orice plan de încheiere a războiului, afirmă miniştrii de externe din UE

Miniştrii de externe europeni au declarat joi că orice elaborare a unui plan de încheiere a războiului din Ucraina trebuie să-i includă pe ucraineni şi europeni, după ce SUA au propus un cadru ce ar presupune ca Ucraina să renunţe la o parte din teritoriul şi arma...